WYSIWYG (II)

Aveam zilele trecute o mica discutie pe un blog referitor la, printre altele, problema dogmelor in crestinism si, implicit, a autoritatii. In fond, la asta se (poate) “reduce” intreaga discutie teologica a crestinismului de la inceputuri si pana astazi: cine detine autoritatea – mai ales atunci cand sistemul are pretentii de acumulari culturale nelimitate?

Fetisizarea, de anumiti crestini, a istoriei si a autoritatii care o legitimizeaza – aka Parintii – este fascinanta. Pe mine, personal, putin ma intereseaza in ce credeau respectivii Parinti si la ce inaltime a sfinteniei ajunsesera pe o scara de la 1 —> 10. Treaba lor. Ceea ce ramane interesant este modul in care segmentul crestin amintit mai sus – care este (inca) dominant in cadrul acestei world-view – isi construieste discursul si plangerile referitoare la continua degradare  / secularizare a lumii contemporane. Acestia se numesc conservatori / intransigenti / traditionalisti. De ce se numesc asa? Nu stiu.

In partea I a acestei blogo-incursiuni in “istoria” secularizarii (aka dezvrajirii), am prezentat 2 parinti care, prin ce au scris, au contribuit – vrand sau nu – la desacralizarea  / inginerizarea Cosmosului: Ioan Damaschin si Vasile al Cezareei.

La postul blogosferic cu pricina (nu dau link) il intrebam pe oponentul meu – conservator ortodox hard-core si, se pare, canditat PhD:

Intrebare: “Ce definitie acorzi dogmei?”

Raspuns: Dogmele “potrivit unei venerabile traditii canonice, nu suporta nici comentarii, nici modificari (nici macar in forma).”

Pentru mine dogmele sunt niste creatii pur cognitive. Nu au nimic “inspirat” acolo. La o simpla cautare, oricine poate vedea ca:

a. dimensiunea comentariilor la hotararile dogmatice este descurajanta,

b. modificarile au existat inca de foarte timpuriu.

In actele Conciliului de la Ferrara – Florenta (tinut la mare cinste de orto’, aproape uitat de cato’), membrii comisiei grecesti au ajuns sa discute  despre cateva afirmatii referitoare la existenta Purgatoriului facute de Grigorie de Nyssa.  Iata cum este descris acest Parinte de catre orto':

Pastrand toata cinstirea cuvenita acestui Parinte, nu ne putem impiedica a spune ca si el a fost doar un om muritor, iar omul, oricat de mare ar fi treapta sfinteniei la care ar ajunge, poate oricand gresi… [vezi Ivan Ostrumov – Istoria Sinodului de la Florenta]

Deconstructivism avant-la-lettre? Evident ca nu, dar totusi afirmatia ramane deosebit de importanta. Nu si unica. Asa cum spuneam, fetisizand istoria, fetisizezi si discursul care o legitimizeaza, aka cel al Parintilor. Cel al Parintilor care iti convin, a scrierilor lor care iti convin. In cadrul Conciliilor ecumenice au fost folosite manuscrise diverse ale textului biblic – asta dand  nu o data nastere la schisme – , Chiril al Alexandriei se plangea, deja in sec. IV, de falsificarea scrisorilor sale, iar Marcu al Efesului – suntem deja in sec. XV – ajungea la concluzia ca majoritatea, daca nu cumva toate!, textele grecesti folosite de cato’ in argumentarile lor erau contra-facute. In timp, din cauza acestor probleme*, a renascut stiinta filologiei comparate** si scoala istorico-critica.

_______

* Exista mii de astfel de exemple ce pot fi identificate cu usurinta in scrierile Parintilor apostolici, ajungand pana in sec. XV si mai departe.

** Ea exista in perioada pre-crestina, dar a intrat in adormire odata cu triumful acestei religii. Ce nevoie ai de filologie comparata cand totul e revelat 100%?!

Personal cred ca cei care isi intemeiaza experienta / viata spirituala pe cronologii si ideologi (ne)atent alesi, sunt cute <3 . Dar nu mai mult.

2 thoughts on “WYSIWYG (II)

  1. Cunosc blogul. Ti-am citit interventiile. Fondul discutiei era intr-adevar problema autoritatii desi, daca nu ma insel, cuvantul asta nu prea a fost folosit. Spui ca dogma este o creatie cognitiva, nimic revelat/inspirat. Ar fi vorba in cele din urma de interpretare. A cunoaste ar fi echivalent cu a interpreta, ceea ce mi se pare destul de corect. Nu exista lege, exista numai judecatorul… Dogma devine astfel un simplu comentariu in marginea unor texte, Evangheliile, care par la randul lor o compilatie, oricum o sursa de mana a doua… Cu asta chestiunea autoritatii este definitiv rezolvata in sensul ca dogmele devin asematoare postulatelor din geometrie, sunt “considerate” adevarate. (res judicata pro veritate habetur… lucrul judecat este considerat adevarat). Autoritatea se scufunda in formalism… . Raporturilor mele cu divinul relevat prin scripturi li se substituie o constructie formala intemeiata pe premise “acceptate” ca adevarate. In felul asta poate fi conceput un numar nedeterminat de constructe teoretice (teologii), intemeiate pe seturi corespunzatoare de premise, acceptate ca adevarate. Nu am nicio problema cu asta. Mi-am interzis de mult sa speculez asupra naturii lui Dumnezeu si a celor conexe. Ramane o singura intrebare, odata ce am ars toate puntile pe care autoritatea traditiei, teologiei, sfintilor etc. mi le-a pus la indemana: “Am nevoie de Dumnezeu. Daca restul lumii ar pieri, as fi destul de puternic sa intretin scanteia prezentei lui in mine?”

  2. …odata ce am ars toate puntile pe care autoritatea traditiei, teologiei, sfintilor etc. mi le-a pus la indemana… – de parca relatia cu omului cu Divinitatea a inceput o data cu crestinismul… In plus, asa numita “traditie crestina” nu ti-a pus nimic la indemana. Ti-a oferit un contract care, prin prezumtia de adevar absolut pe care o ridica, iti interzice dreptul de a considera alternative.

    “In felul asta poate fi conceput un numar nedeterminat de constructe teoretice (teologii), intemeiate pe seturi corespunzatoare de premise, acceptate ca adevarate.” – excelent spus! Asa este. Iar cei care opun teologiei aride oficiale figuri mistice gen Simeon Noul Teolog sau Maxim Marturisitorul – ca reprezentand adevaratul suflu al crestinismului si bla-bla – sunt patetici, nerealizand tocmai ce spuneai in fraza de mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>