Viitorul muzicii: nebunii planetare
Spotify este doar un exemplu chel despre ce se vrea a fi viitorul muzicii on-line.
Rhapsody - un alt exemplu prapadit.
iTunes Store - cam cel mai rasarit, dar ramane totusi un gunoi.
Cum de imi permit sa numesc aceste trei cele mai mari db de muzica din lume cu astfel de apelative? Dupa lectura textului de mai jos, am sa ofer argumentele mele.
The ultimate goal for music technology, “the celestial jukebox,” is going to be reached very soon. That term has been floating around for a decade or more, but what it comes down to is total access, anywhere and at any time, to any music ever recorded. That’s not just the 10 million songs presently in the iTunes sStore, but the really long tail: the forgotten archives of sound-recording history, the exploding amateur library that MySpace Music and YouTube have made possible - everything. The celestial jukebox won’t just be a listening interface; it’s clear from the past quarter-century of mix tapes and file-swapping and recommendation engines that we also want to be able to share music (without digital-rights management) and be surprised by things we’ve never heard before. The only question is whether we’re going to get the celestial jukebox the way that the biggest copyright holders would prefer: by paying for it.
A few primitive beta versions already exist. Rhapsody lets its users stream a large but limited range of recordings for a flat monthly rate, although it doesn’t stream directly to mobile devices. Meanwhile, the iTunes Store and similar online retailers allow mobile customers to buy recordings on a pay-as-you-go basis. But scouting for free music online - in both authorized and unauthorized venues - isn’t just cheaper, it offers a much broader selection. Eric Garland of the media-monitoring company BigChampagne noted in 2007 that “100 percent of the time, somebody seeking a popular song [online] will get a free copy of that popular song.” Nearly any recording can be found somewhere in MP3 form with a minimal amount of digging. The illicit BitTorrent tracker OiNK, shut down in 2007, assembled a gigantic amount of music in one place - a collection so comprehensive that its users were willing to put up with its complicated, draconian rules.
And what about the old-fashioned music technology of records and CDs? Physical, fungible artifacts used to be the standard way consumers experienced music, and now they’re rapidly becoming luxury items. Soon, anyone who’s going to acquire music as an object will want that object to be more special than just another damn CD cluttering up the shelf. Last year, the band Of Montreal released their album Skeletal Lamping in seven different formats: CD and LP, of course, as well as tote bag, T-shirt, metal buttons, wall decals, and a paper lantern, all of which included access to a digital version of the music. It was a whimsical stunt, but the point was clear: A shiny metal disc is now exactly as relevant to the way people experience music as a paper lantern is.
Given the total availability and mind-boggling abundance of music, the listener’s problem becomes navigation: How the hell do you figure out what to listen to next? That’s the other part of the future-of-music puzzle. The two smartest, best-received music-technology innovations of the last couple of years were both solutions to it: Pandora and Muxtape. Pandora is effectively a celestial radio station, triangulated for each user’s taste to play music you didn’t already know you wanted to hear. (It also streams to some mobile devices now.) And the original version of Muxtape, which shut down last August because of legal difficulties, made it marvelously easy to assemble and distribute mixes. It didn’t hurt that, like every music-technology innovation that’s ever caught on, from the fretted guitar neck to the iPod, both of them featured brilliantly simple interfaces.
Before long, somebody will put a similarly beautiful, frictionless design on the service that users are demanding: a genuinely comprehensive library of recorded music; instant, mobile access to it; the limitless capacity to alter, sequence, and share it with friends and strangers; and personalized guidance to discover new music. Every piece of that technology already exists right now. The only problem is that there are nearly insurmountable obstacles to building the perfect public music library under current copyright law. But it’s going to happen anyway, lawfully or otherwise. [Preluat de aici]
Industria muzicii a ramas si vrea sa ramana in urma. Traieste inca in epoca in care achizitionarea unui vynil reprezenta un motiv de sarbatoare si socializare, prietenii adunandu-se acasa la fericitul posesor pentru a asculta ultimul album AC-DC sau Marillion. Din pacate (?), timpurile s-au schimbat. Formatul mp3 nu mai multumeste pe foarte multi (alternativa lossless devine din ce in ce mai populara) insa toate serviciile mentionate mai sus (incluse toate label-urile majore ca Virgin, Naxos, Classics Online..) ofera albume spre descarcare in acest format la niste preturi fabuloase (~ 1 € pentru un mp3, iar pt. flac se ajunge chiar si la 6 £!!!). Intrebarea mea este: sunteti nebuni?! Care este diferenta intre a descarca un album in format lossy si a-l cumpara de la cel mai apropiat magazin (inclusa carcasa, carticica, CD)?! Nici una daca ne referim la pret. Este adevarat ca un bun amic finlandez imi spunea ca nu are nici o problema sa dea 1000 € pentru o integrala Karajan insa cati sunt ca el? In plus, Industria se plange ca are pierderi imense din cauza pirateriei. Pai cum sa nu aiba la o astfel de politica de marketing… Nu spun ca formatul CD sau DVD nu ar trebui sa ramana insa, asa cum se mentioneaza si in articol, ele ar trebui sa fie o alternativa pentru colectionari/nostalgici. Restul sa aiba posibilitatea unei descarcari rapide/ieftine de pe Net a oricarui album preferat. Ma distreaza mult argumentele de ganul: ei, eu sunt mai de moda veche. Inca prefer CD-urile, DVD-urile, stii…sa am ceva material in mana. Dar, paradoxal, aceeasi cavaleri ai timpurilor-trecute au hdd-ul plin de mp3-uri sau avi-uri prapadite. Cand ii intrebi: Pai cum?, iti raspund: nu-mi permit sa-mi cumpar originalul. E prea scump. Aha…pai despre ce povestim noi aici?
Eu personal nu dau doi bani pe mp3 si pe posturile de radio on-line. Ori imi pot procura un album original (CD sau Tape), ori imi pot face rost de o copie in format lossless (flac, ape, wv). Britney sau alte nume din turma oilor MTV se pot asculta si mp3 la 64/kbps, insa un album de jazz sau “clasica” in nici un caz. Nu mai mentionez stilurile underground (BM, noise etc.). Asadar, pentru mine serviciile de mai sus (inclus last.fm) sunt inutile.
iTune se lauda ca are 1 milion de abonati si ca este unul dintre cele mai complete db din lume pe materie de muzica (peste 100 milioane de piese). Am dat o cautare scurta cu cateva nume pe care le prefer. Rezultatul cautarii: 0. Ok. La revedere si ne revedem la Pastele cu 4 picioare. Comparativ, doar TPB a avut peste 10 milioane de utilizatori - si este doar un nume din sute altele.
Organizatiile de tip RIIA o sa investeasca miliarde de dolari in lupta contra pirateriei pana n-o sa mai poata. Pana cand muzica si filmele oferite in format digital nu o sa ajunga la niste preturi extrem de accesibile pentru oricine (~ 1 ¢ pentru un prapadit de mp3 si 5-6 ¢ pentru un lossless), situatia nu se va schimba, iar pierderile suferite in razboiul impotriva file sharing-ului vor fi din ce in ce mai mari.






This post has 3 comments
July 31st, 2009
Eu inca nu m-am lamurit cum e cu pierderile. In capul meu pierzi cand bagi 1€ si iei inapoi 99 de centi. Daca bagi 1€ si iei inapoi 1.01€ asta e castig…. Ca tu sperai sa iei 3€ asta e alta poveste. Pierderile din industria muzicala si de film sunt discutabile…
Ma gandesc la faptul ca o mare parte din casele de discuri au disparut si practic se poate vorbi de un monopol care incearca sa maximizeze profitul. Practic jazz-ul, clasica, samd nu conteaza in schema asta. Te uiti la televizor? Eu nu… De multe ori ma intreb cine conduce Top-ul? Eu habar nu am.
“Habar n-am” nu conteaza in statistici…
Lupta RIIA vs piraterie o sa continue mult si bine cu victime in ambele tabere. O poveste interesanta :).
Si apropos de piraterie Andrew Blake prezinta Smoking Hot Girls…
July 31st, 2009
Pierderile vin cand bagi 1€ si nu iei inapoi nimic ca si label (de muzica sau film), ci ia provider-ul tau de net… Raportul dintre cei care cumpara (on-line sau magazin) incepe sa se incline masiv de partea celor care descarca ilegal (daca urmam “filosofia” copyright-ului).
Nu ma uit la televizor decat la Mezzo. Si astia nu prea fac top-uri.
Iar Blake, ca intotdeauna. Un mare artist
P.S. Ma gandesc la cat costa un DVD Criterion si la cati le cumpara…
July 31st, 2009
Apropos de muzici…
Din greseala am dat drumul la doua winamp-uri in paralel. Unul: Ensemble Organum - Chants de l’Eglise Milanaise (raman dator) iar in celalalt Ostad Elahi - Cascade(Suite de Qatâr) (???)
Ce a iesit e o alta poveste dar tare imi e teama ca toate cararile mistice duc in acelasi loc…
Si ca tot vorim despre muzica Zaza pune punctul pe i intr-o chestiune legata de muzica baroca (http://rapireadinserai.blogspot.com/2009/07/favoloso.html)
Stati pe subiect si fiti respectuosi fata de alti cititori