Ultima imagine

Acest tip de fotografie, extrem de controversata astazi, era o chestiune comuna in Europa victoriana de secol XIX. Daca ati urmatit excelentul film al lui Alejandro Amenábar, The Others, ati putut vedea cum, la un moment dat, Nikole Kidman gaseste un album de fotografii pe care incepe sa-l rasfoiasca.

In fotografiile din acel album erau reprezentati copii sau tineri morti, fotografiati in posturi de oameni vii. Am vazut acest film acum cativa ani buni, dar am ramas cu amintirea acelui mic album, precum si cu cea a expresiei doamnei Bertha Mills:

Sometimes the world of the dead gets mixed up with the world of the living.

In ultimul timp am revenit asupra problemei si, dupa cateva sapaturi, am descoperit ca era vorba despre asa numita Post-mortem photography, o practica raspandita in perioada victoriana (incepand cu 1839, odata cu inventarea dagherotipiei), mai ales in cadrul paturilor sociale mici-mijlocii care nu isi puteau permite realizarea unui portret pictat. In plus, din cauza mortalitatii extrem de ridicate, o fotografie executata post-mortem reprezenta singura amintire pe care parintii sau alte rude o puteau avea cu cel drag.

Primele exemple de Post-mortem photography sunt prim planuri cu figura decedatului, abia mai tarziu aparand si sicriul sau alte accesorii ce tradau atmosfera funebra. Asa cum spuneam mai sus, se incerca aranjarea persoanei in pozitii cat mai apropiate de cele ale unui om viu, fara a oferi nici un fel de indiciu cum ca avem de-a face cu cineva care nu mai este printre noi… Mai jos, cateva exemple, incluse tarile de provenienta.

Anglia

Finlanda

Scotia

Belgia

Noua Zeelanda

11 thoughts on “Ultima imagine

  1. Am vazut filmul. Intr-adevar, excelent! M-a socat sfarsitul.

    In ceea ce priveste fotografia post-mortem, ai dreptate, ne oripileaza pe noi cei care ne consideram nemuritori. Cei care nu ne putem constientiza moartea considerand-o prea departe ca sa ne gandim la ea. Aruncarea intr-un viitor foarte indeparat ii fura mortii caracterul atroce si desfiintator.

    Cum altfel sa mai ai entuziasm ca sa poti trai? Si-apoi suntem determinati de o totala nepregatire in fata mortii si, deci, de o esentiala neintelegere a ei.

    Fotografiile pe care le-ai expus sunt tragice. Nu pot spune ca m-au dezgustat dar mi-au cauzat ceva frisoane.

  2. Sfarsitul este, intr-adevar, genial conceput, iar coloana sonora excelenta.

    Fotografiile sunt, intr-adevar, mai mult decat tulburatoare. Cred ca si din cauza ca suntem incapabili, inclusiv eu, de a le contextualiza. Ne lipseste contextul in care ele au existat, luat forma. S-au nascut intr-o societate ce favoriza, intr-un mod sau altul, aparitia unor astfel de exemple. Bagajul cultural, modul de a vedea lumea a europenilor din acea perioada era, in anumite privinte, foarte diferit de al nostru.

    In alta ordine de idei, sunt sigur ca victorienii ar avea mult mai multe motive sa se oripileze in ceea ce priveste societatea noastra, decat invers…

  3. nici nu stiu ce sa zic, nu vreau sa ma adâncesc în privitul pozelor, mi se pare insuportabil. daca erau fete împânzite de riduri si scofâlcite de batrânete poate nu mi se ducea asa rau la stomac.

    întâlnirea pe marginea acestui album care ne-a retinut atentia este într-adevar … habar n-am cum este… frumoasa… taman aici…

  4. dar acest gen de fotografii se mai practica inca,nu mi se pare controversat.E socant cat de natural a ramas macabrul in unele comunitati.

    la inmormantari inca se mai fac poze mortului,probabil e un obicei transmis din inertie,la fel ca multe altele.

  5. Categorisirea imaginilor de mai sus, ca fiind macabre sau oripilante, arata nepregatire în fata mortii sau mai bine zis, o inconstientizare a ei.

    Moartea face parte din viata si invers. E usa cu doua fete: ai pasit pragul ei odata (la nastere), ti-ai facut numarul “(in)complet”, si închei trecând din nou pragul. Dupa cum n-ai fost intrebat când ai venit, nu o sa fi întrebat nici când e timpul sa pleci.

    Personal îmi place sa cred ca nu este moarte fara viata, dar nici viata fara moarte – ca in basme :), ca urmare, imaginile de mai sus nu le gasesc deplasate. E un mod de a lasa lucrurile sa traiasca si dincolo de viata. Moartea este cât se poate de naturala.

  6. “A: I am sorry if this question seems naive in some way, but all I see is a woman standing next to a chair decorated with small floral displays. Am I missing something in the photograph?

    RESPONSE: In short, the “empty chair” represents the the departed, or, the absence of a loved one. The girl could be the daughter, wife, family member etc. The flowers are funeral flowers most likely sent to the family. Notice one flower arrangement shaped like a sickle next to a thresh of wheat. The wheat and sickle represent that the departed lived a long and good life… think harvest, reaping, etc. So, a photo like this one is a typical mourning image from the Victorian period. I suppose they had much more imagination than we do now?”.

Comments are closed.