Filmul “Blade” a ajuns deja la numarul 3 (sau 4?).

Cine va fi curios sa dea o cautare pe Google cu acest cuvânt, va descoperi, stupefiat, ca, pentru a-ti ostoi setea de cunoastere, are la dispozitie 93 de milioane de pahare de… apa. Un numar destul de apreciabil, nu?

Am vazut filmul (primul din serie) chiar când a aparut, iar câteva numere din seria de benzi desenate le-am citit un pic dupa. Sincer sa fiu, mi-ar fi placut ca totul sa se opresca cu primul episod. As fi considerat acest film ca fiind ceva… destul de decent (multumita lui Guillermo del Toro) , ce se merita a fi vizionat (cel mult) o data.

Cine spune (nu) înseamna ca si face. Pentru ca, departe de a-l fi vazut o data, l-am urmarit de vreo 4 ori cap-coada. Motivul? Am descoperit ca, departe de a fi un simplu film de actiune, vampiri, gothic mood, trance-techno music, soft horror si nimic-altceva, Blade este o Biblie a unor comunitati underground internationale, extrem de bine organizate si adânc, aproximativ, îngropate.

Pauza pentru efect!

Imperiul vampiric se întinde din Statele Unite si pâna in Japonia, triburile care îl compun fiind structurate pe o ierarhie extrem de complexa si eclectica, fiecare cu regulile, cu idealurile si izvoarele de inspiratie proprii. Doi jurnalisti / artisti independenti - Laurent Courau si Lukas Zpira (cu acesta deja ne-am întâlnit)  - au realizat o ancheta printre membrii acestor comunitati, rezultatul concretizându-se într-o carte publicata la Flammarion, un reportaj televizat si un album de fotografie. Mai jos, puteti citi o prezentare a acestor comunitati fascinante. Toate creditele merg la revista Elegy, nr. 41!

Iar aici, puteti vedea câteva screenshot-uri preluate din reportajul de care va spuneam mai sus:

Asa cum puteti remarca, toti membrii clanului vampiric The Hidden Shadows sunt de culoare sau hispanici - din câte stiu, Blade fiind primul exemplu de vampir de culoare din istoria literaturii sau a filmului - ei urmând un cod foarte strict de reguli, acestea fiind fundamentate pe cele sase porunci. Dintre acestea se pot aminti: tinerea secretului rasei, linia de sânge si ospitalitatea, autoritatea suprema fiind constituita din Consiliul batrânilor sau înteleptilor.

Pentru multi dintre noi, aceste lucruri pot parea hilare sau… nebunesti. Care sa fie motivul pentru care acesti oameni au ales calea respectiva? Au ales sa traiasca lânga societate, fiind în acelasi timp, paradoxal, inclusi în ea - de aceea nu am scris “în afara societatii” - urmându-si propriile reguli, idealuri, modele. Multi dintre acestia sunt fosti delicventi, criminali, oameni ai strazii… care si-au gasit o anumita stabilitate, un echilibru, intrând în rândurile acestor victorieni moderni care nu i-au refuzat, asa cum ar fi facut alte institutii.

Nimeni nu poate trai în afara acceptarii. Indiferent daca comunitatea din care facem parte are 2 membri sau 1 miliard, faptul ca suntem recunoscuti ca apartinând unei grupari sau alteia ne da existenta, vizibilitatea, motivatia. Idealurile se schimba, ideile se ofilesc sau renasc, dar nimeni, niciodata, nu va putea trai în afara unui sistem, a unei comunitati care sa-l recunoasca ca membru.

The Hidden Shadows nu sunt o inventie a timpurilor în care traim. Sa nu uitam ca din antichitate si pâna în evul mediu, de la Revolutia franceza si pâna la ordinele cyberpunk de tip monastic, mintea umana a calatorit si va calatori în cautarea de noi motive, idealuri, explicatii, enigme si raspunsuri, fara de care nimeni nu poate supravietui. Marile miscari gnostice, maniheice, alchimice, stârneau la timpul respectiv aceeasi stupefactie, sceptisicm sau frica ca si cele de mai sus…

Am impresia ca radacinile vechii Europe se redescopera astazi multumita unor miscari ca acestea, comunitatea reînviind titlurile nobiliare sau aristocratice ale baronilor, contilor sau ducilor. Evident, daca o sa rasfoiti ultima editie a almanahului Gotha, nu o sa-i gasiti mentionati. Dar, dincolo de aceasta, faptul ca modelele care hranesc idealurile lor provin dintr-o lume crezuta, sperata, apusa, de unele ideologii pe care le stim prea bine, nu poate decât sa ne certifice un singur fapt: ca înca se mai poate crede, ca înca se mai poate striga: Noblesse oblige, mon cher!

Cateva link-uri interesante pentru cei interesati sa aprofundeze acest subiect (majoritatea in franceza).