The Disfigured One

z

Matthias Grünewald – The Crucified

(detaliu)

Desfiguratul, Singurul.

In piesa Antigone de Jean Anouilh, sora / fiica spune:

‘my nails are broken, my fingers are bleeding, my arms are covered with the welts left by the paws of your guards – but i am a Queen!’

In spatele unghiilor rupte a Imparatului (nu) se ascunde insa nimic.

Mi se pare fantastic ca Karl Barth avea respectiva pictura deasupra biroului. Din pacate, o teologie a desfigurarii (inca) lipseste. A desfigurarii in ‘spatele’ careia nu se ascunde nimic – spre deosebire de Antigone, care avea in ‘spatele’ ei Forma.

___

Dincolo de desfigurarea de moment, Antigone era o Regina.

Desfigurarea de moment, face din Christ un Imparat.

(cam asta incerc sa spun)

4 thoughts on “The Disfigured One

  1. asa cum spuneam, Lante provoaca de fiecare data

    rasfoind, atat cat am putut, blogul, am inteles ca sunteti specializat / specialist in teolgie, cu afinitati protestante; eu sunt botezat ortodox, cu atractie spre catolicism

    foarte surprinzatoare asocierea pe care o faceti intre personajul lui Jean Anouilh si pictura lui Matthias Grünewald si tot atat de intersanta ideea dumneavoastra despre lipsa unei teologii a desfigurarii, intial am crezut ca detaliul surprins aici este din Crucificarea pictata si aflata in Altarul  de la Isenheim, dar la o privire maai atenta, cred ca este dintr-o Rastignire ceva mai timpurie, de prin 1502, aflata, cred intr-o galerie din Germania (sincer, aceasta mi se pare mai fireasca decat marea sa realizare din 1515, unde starea si pozitia personajelor din jurul Crucifixului mi se par cam exagerate); va intreb: oare cum ar fi pictat daca in locul lui Guido Guersi s-ar fi aflat Karl Barth?

    desfigurare de moment? de fapt, dobandirea suprematiei doar pentru o clipa? aici e vorba despre eternitate, despre vesnicie; obtinute, castigate prin suferinta care desfigureaza, inobiland, dar sa privim mainile, palmele cu degetele crispate – nu este nimic dincolo de acel moment? nu este mai mult decat o forma?

    înainte de a muri, Antigona spune:

    ‘et pour rien: pour se le dire à soi, pour l’apprendre, soi. Dans le drame, on se débat parce qu’on espère en sortir. C’est ignoble, c’est utilitaire. Là, c’est gratuit. C’est pour les rois. Et il n’y a plus rien à tenter, enfin!’

    si – vai! – cat de adevarate sunt aceste mesaje (sa le spun parabole?) pentru societatea noastra de azi!

    imi cer scuze pentru revenire, pentru lungimea nepermisa a unui comentariu posibil neavenit.

  2. Personal, nu cred ca suferinta innobileaza. Nu in crestinism. Chestii de genul asta – ca in suferinta, durere, boala, moarte, exista un sens, un design, o noima etc. – sunt, pt. mine, ramasite hellenistice. Respectivele chestii aveau un sens in anumite Scoli pagane deoarece notiunea de “rau” (termen ce traduce incomplet cuvantul ‘kakos’) exista, cu necesitate, ca jumatate a ‘binelui’ (‘agathos’, la fel, un termen ce nu poate fi tradus decat incomplet).

    In ‘kakos’ se afla Forma ‘Binelui’, de care vorbeste Platon (in Republica). Era imposibil sa se ajunga la a doua, sarind complet peste prima.

    In crestinism insa, raul nu exista cu necesitate. Asta ar face pacatul in sine o chestie necesara.

    Cat priveste faza cu teologia desfigurarii, o distinctie f. clara trebuie facuta aici. Si anume intre Forma (agathos) si contingenta ei materiala / pragmatica (kakos). Forma perfecta, divina a Binelui se afla ‘in spatele’ Antigonei, in timp ce contingenta desfigurarii (kakos-ul) o introducea intr-un mod quite unflattering (unghii rupte & stuff).

    In crestinism insa, pluralitatea Formelor hellenistice a disparut, locul fiindu-le luat de o singura Forma (ousia Divina) care, la randul ei, e complet, total inaccesibila oricarei structuri create (de la ingeri si pana la pietre). Chiar daca in spatele desfigurarii christice ar exista o Forma, asta nu ne ajuta cu absolut nimic (imho). Stim ca e acolo, dar nu vom reusi ever sa o ajungem, let alone intelege. E un known unknown, so to speak. Teologia desfigurarii transforma acel “known unknown” intr-un “unknown unknown”: ramanem la ce avem acces, rezistand deci tentatiei de a idolatriza (recunoaste Forme acolo unde nu sunt). Ramanem la Desfigurare. Asta inseamna, revenind la ce spuneam mai sus, ca agathos-ul (din punctul nostru de vedere, a creaturii) se substituie kakos-ului. Aka, desfiguararea in sine ne descrie starea completa: suntem desfigurati, la fel ca si Crucificatul lui Grünewald, niciodata ca si Antigone. Chiar si cei mantuiti, tot desfigurati vor ramane, for all eternity. Plus ca termenul in sine des-Figura-t mi se pare foarte interesant aici (prosopon-ul trebuie sa dispara).

    P.S. Nu merg diacriticele, cu exceptia uneia.

    P.S. 2 “specialist in teologie” – ce oribil suna! lol Neah, nu-s expert in asa ceva. Doar un Lante, cu un blog, that’s all.

    1. Eu unul nu vad nici un rol – cel putin nu unul didactic, in nici un caz. De aici necesitatea extirparii totale a raului, in orice forma s-ar exprima el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>