Bunicul ma invatat sa-mi aleg in viata razboaiele pe care le pot duce pana la capat. Cele pe care le pot privi de aproape, intelege intr-o anumita masura… Chiar daca acestea se vor sfarsi cu o infrangere.

In ultima vreme, am din ce in ce mai mult impresia ca singurii ramasi pe pamant sunt americanii, evreii si arabii. Toti vorbesc despre acestia, le plang familiile si idealurile infrante, se alatura suferintei lor (reale, nimeni nu contesta!), se impart in tabere zelotiste de mai mare dragul (sustinand ba pe unii, ba pe altii) si anatematizeaza (mai dihai decat noul Patriarh al Moscovei) pe toti cei care se abtin sa voteze!

Suntem niste biete frunze purtate de vanturile mass-mediei, de la care invatam, cuminti, ascultatori si cu lectiile intotdeauna facute, pe cine sa acuzam, pe cine trebuie sa plangem sau de maneca cui trebuie sa tragem in caz ca avem probleme. Iar daca Vechiul Mesia Bush a apus cu doar cateva zile in urma, nu va ingrijorati, caci Noul Mesia Obama s-a ridicat, stralucitor (?), la rasarit!

Razboinici temuti, oameni de o onoare si o cinste care astazi, in ochii semenilor ce plang in fata ecranelor de televizor sau computer la vederea razboaielor din tot felul de Oriente (mai mult sau mai putin apropiate), ar parea echivalente cu salbaticia si genocidul (aproape singurele vocabule ramase nepedepsite si semet-prezente prin dictionarul de politica si corectitudine social-democratic-liberala), aromanii nu si-au plecat genunchiul in fata celor ce incercau sa-i extremine atat fizic, cat si cultural, fie ca acestia erau crestini (grecii) sau nu (turcii). Un adevarat Holocaust in Muntii Pindului, care nici astazi nu a luat sfarsit, care nici astazi nu si-a numarat toti mortii… (ma intreb: nu cumva cuvantul Holocaust a devenit, si el, monopolul natiunii-martir mondiale? Sa nu trebuiasca cumva copyright cand il folosim…)

Asa cum atentionam si cu alte ocazii, iar cativa Nobili cititori ai Lanternativei aduceau in prim plan cateva elemente in plus, si chiar mai atroce la cele deja enumerate, avem destule motive sa plangem in propriile ograzi.

Imi aduc aminte cand, cu destui ani in urma, am facut o vizita in Transnistria, inclus Benderul / Tighina. Surprizele placute au inceput chiar de la trecerea granitei, dupa ce ostasul cu secera si ciocan pe palarie s-a uitat de vreo 20 de ori la pasaportul meu, l-a dus pe la tot felul de birouri si mi-a pus o multime de intrebari “politicoase” in rusa - traduse de prietenul meu basarabean cu care calatoream. Ca dupa, sa aflu de la un alt calator ca respectivul ostas stia foarte bine romaneste… In fine, am reusit sa trec pentru ca i-am dat un motiv politically correct si nu pe cel real - strangerea de manuscrise incuiate in bibliotecile inaccesibile de pe aceste meleaguri. Dupa 2 saptamani, a trebuit sa ma intorc. Ei bine, nu a mai fost asa usor deoarece un alt ostas, sustinut de intregul birou vamal, nu a mai aprobat iesirea mea din “tara”. Clar! Motivele? Nu ma intrebati. Ideea era ca trebuie sa ma intorc la Tighina, sa ma predau - singur - politiei si sa urmez o catastrofala purificare birocratica: inregistrari, treceri in catastife etc, etc. Binenteles, totul in rusa. Disperat, la propriu!, nu stiam ce sa fac. Eram prizonier intr-o tara care nu exista! Am coborat, impreuna cu bunul meu prieten Tolea din autobuzul fabricat pe vremea Tatucai. si am luat-o, pe jos, incet, spre capitala. Din fericire, lui Tolea i-a venit ideea trecerii granitei in mod “ilegal”. Ne-am intors si, intreband cativa basarabeni intalniti, care s-au nimerit sa aiba buna-inima, am aflat ca exista niste puncte de trecere neoficiale a granitei, folosite de traficantii de produse. Cred ca vreo Zeitate mi-a luat efectiv mintile in acel moment caci, inconstient de pericolul la care ma (ne) expuneam, am ales aceasta varianta (Tolea, ca unul ce vorbea ruseste si avea pasaport moldovenesc, ar fi putut sa treaca fara probleme granita, cu autobuzul). Astazi ma ia cu tremur cand ma gandesc, mai ales ca ne puteam intalni in orice moment cu armata rusa care “ajuta” la pazirea frontierei. Iar consecintele nu cred ca ar fi fost prea placute… Am reusit insa sa trecem nevatamati si cu prada de manuscrise - scanate pe cateva zeci de CD-uri - intacta. Astazi, situatia nu s-a schimbat prea mult acolo. Oamenii plang de foame, de cenzura, de frustrare, de uitare. Nadajduim insa ca Obama sau U.E. ne vor rezolva problemele, caci suntem supusi plecati si fideli crezului…lor.

Am scris cele de mai sus pentru ca se aplica, perfect, si situatiei din Pind, din nordul Bucovinei, din Timoc… Nici macar nu stim cati romani se (mai) afla acolo. Am stiut vreodata? Avem lacrimi si compasiune macar egale cu cele pe care le avem pentru cei din Orient(e)? Arboram pe blogurile noastre articole referitoare la istoria lor, la credintele si obiceiurile lor, la muzica lor? Ne-am alb-albastrit, inverzit si instelat-liniat intr-un mod care l-ar face pe Hurmuzaki sa moara de ras.

Mai jos, puteti asculta cateva vechi melodii traditionale aromanesti. Auzul acestor marturii, care astazi stau sa dispara, in primul rand din memoria noastra, ar trebui sa-i puna pe ganduri in primul rand pe cei care se auto-intituleaza, emfatic, patrioti si nationalisti…

Nu inchei insa inainte de a multumi bunilor amici Horea si Marian, care s-au oferit sa ma ajute cu materialul sonor. Din pacate, dar previzibil, incercarile lor s-au soldat cu un frumos esec. Din fericire, muzica traditionala aromaneasca nu prea are loc pe rafturile pline de manele si genii pop, trans- sau nu oceanice…

N.B. Intre piese, am introdus fragmente din volumul Vulturii Pindului - mai multe informatii la sfasitul articolului ;-)

Bati cuclu shi puili tutsi

Aromânii duceau o viata simpla si curata. În aceasta privinta ei semanau mai mult cu turcii, care aveau aceleasi moravuri severe in familie, decât cu grecii, care erau vestiti pentru moravurile lor usuratice. Jandarmii turci se purtau cu mare respect fata de femeile si fetele aromâne, desi acestea umblau cu fata descoperita, nu acoperita cu ferigeaua neagra, cum se purtau cadânele lor, pentru a-i feri pe barbati de ispita diavolului. Unele femei batrâne, mai ales fârseroate, caci în sat erau si vreo cinci – sase familii de fârseroti, purtau tatuate pe frunte, între sprâncene, o cruce albastra – obicei mostenit de cine stie când – ca semn distinctiv ca sunt crestine. La vederea lor, turcii se aplecau pâna la pamânt si le lasau sa treaca netulburate. Cu tot haremul lor, turcii aveau mare respect pentru familie, insuflat de religia lor.

Canticu al Vasilj

Vaduvele si vaduvii cu mai multi copii, unii dintre ei mai mari – mai ales dacã era si vreo fata care sa faca fata gospodariei – nici nu se mai casatoreau. Socoteau ca asa a vrut Dumnezeu si se resemnau, acceptând cu seninatate soarta. Moravuri severe, mostenite din negura vremii, din tata în fiu.

Dzeana iu-ts vineai

Cântecul era tot aur revarsat din soare si gâlgâia de viata… Se numea „Aruslu mai” (Maiul balai). Avea o melodie taraganata de doina îmbinata cu accente grave de mars razboinic si de hora haiduceasca specifica melosului aromân:

Sa iasa-armânii sus în munti,

Flori mândre de pe plai!

Cu clopotele lor ca argintul,

Voi armatoli neînfricati!

Fluerlu shuira

Episcopul grec din Castoria, Fotios, era croit dupã acelasi calapod ca si Emilianos din eparhia Grebena. Era tânar, siret si fanatic panelenist: ideal pe care îl confunda cu însusi destinul bisericii ortodoxe grecesti. El ducea o lupta acerba împotriva bulgarilor exarhisti, straduindu-se a-i convinge sa se lepede de biserica lor nationala si sa se supuna Patriarhiei grecesti din Constantinopol, cu alte cuvinte sa renunte la limba si la constiinta lor bulgara si sa se grecizeze în masa, caci numai asa ar fi placuti lui Dumnezeu… Într-o vizita canonica facuta în satul bulgar Zagoriceni, episcopul Fotios a convocat la casa parohiala pe toti fruntasii bulgari si le-a cerut sa renunte la exarhat si sa recunoasca autoritatea Patriarhiei din Constantinopol. Fruntasii bulgari au raspuns ca ei nu înteleg greceste si vor sa auda slujba religioasa în limba lor nationalã…. Sunteti niste eretici blestemati si pentru asta va va pedepsi Dumnezeu… rosti el amenintator. N-au trecut nici doua saptamâni de la marele sau insucces, si episcopul câinos a trimis în Zagoriceni o bandã de antarti, care a pustiit satul, trecând prin foc si sabie toata suflarea vie: barbati, femei, batrâni, batrâne si copii. Numarul victimelor, publicat ca o mare isprava în ziarul comitetului revolutionar grec, „Makedonicos Agon”, a fost de 80. Acelasi jurnal califica acest oribil masacru comis de antarti drept o mare isprava patriotica.

Voi fitsiori armanji

Pe pieptul lui Agras au agatat o hârtie scrisa în graiul aromân si în limba turca cu urmãtorul text: „Asa vor pati toti grecii care ucid aromâni, le ard satele si le omoara vitele. Semnat: Gheorghe Mucitani si Mihali Handuri.

Fratilor, avem un nou camarad de lupta: Cola Nicea. Este din Veria. A facut mai multe clase la Scoala Comerciala Româna din Salonic si de-acum înainte va lupta alaturi de noi pentru dezrobirea Macedoniei si împotriva bandelor de antarti greci, care ne ataca miseleste, omoara frati de-ai nostri nevinovati si, în întelegere cu turcii, prada si dau foc satelor noastre si satelor bulgaresti. Primiti-l cu toata dragostea si cu toata încrederea, ca pe un frate.

Cateva materiale de arhiva ce reprezinta cete de luptatori si celebri capitani aromani:

Ceata lui Mihail Handuri (1906)

Ceata Voievodului Nicea

Voievodul Gheorghe Mucitane

Ionel Zeana - Vulturii Pindului (de aici mi-am inspirat si eu titlul)

Ioneal Zeana - Poezii