Un film in care dansam pe cadavrele lui Giger si Zpira, invatam sa pronuntam BDSM si Suspension, facem cunostinta cu efecte speciale prost realizate si aflam ca exista si caini albinisti.

In final, nu este chiar atat de rau :-) … cel putin dupa gusturile mele in materie de film. Actiunea se petrece in mintea unui bolnav de o forma rara (de aceea l-am si pus la Lanternativa) de shizofrenia care, din cauza frustrarilor si a abuzurilor suferite in copilaria-i (destul de tipic american) devine un criminal sado-maso de cel mai inalt nivel.

The Cell

Adevarul este ca dincolo de aspectul artistic, absolut fad, sau de cel al efectelor speciale (destul de puerile), filmul captiveaza prin trei lucruri:

1. Prin modul in care, cel putin din a doua jumatate, personajele interactioneaza intre ele intr-o lume in care albul este negru, susul este jos, iar timpul are cu totul si cu totul alte distorsionari decat cele din lumea pe care o cunoastem (daca ati vazut filmul Hypercube stiti la ce ma refer)

2. Prin modul in care se solutioneaza cazul - repetarea unui rit de trecere fundamental, cel al Botezului, si consecintele sale

3. Prin modul in care sunt prezentate miscarile underground de BDSM si alte practici conexe.

Societatea in care traim este una bazata pe instinctul (devenit primar) categorizarii. Un foarte bun prieten imi spunea odata ca adevarata iluminare vine doar in momentul in care reusim sa iesim din orice structura cvadrimurica, depasind orice analiza de tip fractionar si vazand lucrurile ca un intreg, sferic sau nu, in care totul si toate sunt interconectate. Nu stiu daca este cel mai potrivit moment sa o fac, dar urmarind acest film, mi-a venit in minte ceea ce spunea genialul Asimov, in a sa Fundatie, despre structura psihoistoriei:

“Hari Seldon a conceput psihoistoria pornind de la teoria cinetica a gazelor. Fiecare atom sau molecula dintr-un gaz se misca aleator, si nu putem cunoaste pozitia sau viteza nici unei particule. Totusi, folosind statistica, putem determina cu mare precizie regulile care guverneaza comportamentul lor ca ansamblu. In acelasi mod, Seldon a intentionat sa deduca comportamentul societatilor umane in ansamblu, chiar daca rezultatele nu se pot aplica indivizilor”.

Mintea umana este o realitate ce poate interactiona cu alte minti, rezultatele fiind, de cele mai multe ori, necunoscute celor mai multi dinre noi. Superspeculatiile (nu doar) din ultima decada despre puterea mintii, yoga si alte tehnici orientale ce pot oferi mintii o trezire si o aducere la reala capacitate de lucru au creat, din pacate, o inflatie incredibila asupra acestui subiect. Aceasta insa nu inseamna ca, asa cum se poate vedea si din filmul The Cell, problemele nu sunt reale. Ramane insa o enigma modul in care acestea se pot identifica, analiza si rezolva.