Cand eram mic aveam, ciudat, multe papusi: din plastic, din stofa, din blana. Unele erau haiose, altele tepene ca niste bete… Toate erau insa vesele. Orice le-asi fi facut, ele ramaneau in continuu in aceasta stare. Vesele. Am realizat mai tarziu ca veselia este un simptom al sanatatii.

Cei bolnavi nu pot fi veseli. Se pot preface ca sunt. Pot chiar zambi sau hohoti pentru moment. Insa in secunda urmatoare isi vor aduce, din nou, aminte de starea lor! Si se vor intrista. Vor reveni la bucata lor de viata, la carpa umeda care le mai atarna inca de vintre si de care se tin cu atata disperare.

Bolnavii aleg sa traiasca chiar si fara sa poata rade. Iar Nakagawa a inteles acest lucru si a creat altfel de papusi. Papusi care nu rad, ranjesc, hohotesc, zambesc. Papusi care nu sunt haioase, care nu distreaza…ci care cer ajutor. Disperate cer ajutor. Mutilate cer ajutor. Cer ajutor!

Desfigurate, cu carnurile atarnande, nascute deja in sicrie, ne urmaresc mut, fara dantura

fara vagin

…fara nimic…

Si, cu toate acestea cer ajutor.

Suntem oameni desavarsiti. Desavarsit de bandajati.

Spuneti acestei papusi ceva. Spunetii ca totul va fi bine, ca trece, ca nu-i vreti raul, ca nimeni, nimeni nu-i vrea raul. Ca o iubiti atat de mult… Ca Dumnezeu e mare. Spunetii!

Iar dupa, mergeti in camera alaturata si plangeti de cat de mincinosi si atei sunteti!

TH Magazine.

Un album abia aparut cu lucrarile lui Tari.

Si chiar mai mult!

_______________________________

Despre alte papusi:

Lumea lui Eduard Bersudsky

Hans Bellmer: maestrul papusar

P.S. Nebunii, spuneti?! Nici ei nu rad. Doar plang ritmic.

Descarnati-va trupurile!