Am visat asta’noapte ca nimerisem intr-un mic sat de munte, pierdut printre paduri, care era locuit in intregime de biblioteci. Erau multe si veneau din toate partile lumii. Unele mai tinere, altele mai batrane, ele isi carau rafturile-ridurile cu demnitate, snobism si infinita curiozitate. Am intrat in micuta comunitate speriat, pasind usor printre masivele, dar frumoasele si seducatoarele, locuitoare.

Nimeni nu mi-a dat nici o atentie. Parca nici nu existam. Eu incercam sa fiu tacut, respectand astfel ceea ce intelesesem a fi regula de baza a comunitatii: linistea absoluta. Doar pasarile se auzeau din cand in cand, trilurile lor fiind asemenea unor intoarceri de pagina veche, ingalbenita, filigranata.

Bibliotecile stateau tot timpul impreuna, chiar daca intre ele, asa cum am putut vedea, nu exista nici pe departe un raport de prietenie. Dimpotriva, ele se tachinau, se invidiau sau chiar se urau reciproc - dar in tacere - insa stateau impreuna: isi schimbau  intre ele carti, prezentau raritati, desfasurau harti, analizau stampe sau alfabete ciudate, isi taceau propria istorie. Fiind ignorat, am reusit sa ma strecor intre ele si am tras cu urechea. Am auzit multe povesti - una mai incredibila decat alta - si as fi vrut sa aud si mai multe. M-am trezit insa… Insa din ceea ce mi-a ramas in memoria’mi scurta si patetica de fiinta umana am sa va povestesc si voua. Am sa va povestesc despre Satul Bibliotecilor Hoinare (SBH). Hoinare pentru ca ne bantuie visele, pentru ca au plecat si pentru ca multe dintre ele, transformate in pixeli, hoinaresc prin spatiul infinit al Netului in cautare de noi carti, harti, taceri, discutii.

Asadar, va propun sa ne intalnim la un taifas tacut in primul episod din Satul bibliotecilor hoinare…