Acest post este dedicat lui Manon, care isi sarbatoreste…scurgerea inversa.

Catarata pe luna, Sarah isi acordeaza aparatul de fotografiat intocmai ca o vioara. Apoi, il ridica incet inspre dansa si face click. A, nu, nu il pune la ochi. Sarah fotografiaza cu tot trupul. Fiecare por al pielii sale este un mic obiectiv. De aceea m-am indragostit (si) de ea. Pentru ca este o mare artista…

Cine urla pe alte bloguri (doar un exemplu) impotriva feministelor si a prezentei femeilor in muzica, pictura sau film?! A, pai chiar eu. Asa este: sunt un tip schismatizat intre adorare si distrugere. Imi place insa sa asez lucrurile la locul lor si sa prezint acele artiste care nu au nevoie sa-si etaleze tentant sexul pentru a intra in analele istoriei. Sunt destule femei in muzica, arta, film sau fotografie care, departe de a fi militante feministe sau macar simpatizante, au intrat in panteonul zeilor nemuritori prin creatiile lor. Sarah Moon este una dintre ele.

Fotografiile lui Sarah nu sunt linistite. Chiar daca subiectul nu se misca, o va face trupul fotografei. Rezultatul? Il puteti admira mai jos.

Very often I say to myself: I would like to make a photo where nothing happens. But in order to eliminate, there has to be something to begin with. For nothing to happen, something has to happen first.

Unele din fotografiile englezoaicei imi amintesc de genialele si decadentele sexplotation-uri din anii `70:

Sa mai spun oare ca aceasta ultima fotografie este preferata mea? Se pare ca in momentul respectiv erau prea multe obiective in camera. A fost nevoie ca macar unul sa fie acoperit…

Pirelli Calendar (1972)

Un interviu cu Sarah, aici.

Despre calendar, aici.

Fotomodelul-fotograf este si autoarea volumului 12345: