Rick Owens, monstrul elegant

Rick Owens este unul dintre putinii creatori de moda care mi-au facut, din start, o impresie excelenta. Poate si datorita figurii sale absolut bestiale, fascinante. Mi-am adunat de-a lungul timpului tot felul de materiale despre Rick (printre care si un tricou) insa le-am tinut doar pentru mine, ca un fel de blazoane personale. Iata insa ca The New Yorker a prezentat in numarul sau pe martie, anul trecut, un amplu interviu cu designerul american stabilit la Paris, intr-unul din fostele apartamente al lui Chirac. Datorita acestui fapt, si a celui ca acum am blog, m-am gandit ca ar fi timpul sa vi-l introduc pe The Elegant Monster.

Rick si-a petrecut copilaria si adolescenta intr-un mediu destul de cazon. Tatal sau, interesat de budism, astrologie si literatura, a fost primul sau model, relatiile dintre cei doi ramanand, pana astazi, deosebit de stranse. Pana la varsta de 16 ani, Rick nu a avut acces la televizor. Straniu, nu? Probabil ca va intrebati ce facea toata ziua?! Ei bine, tatal sau a preferat sa-si introduca fiul, inainte de toate, in lumea marilor clasici ai literaturii si filosofiei. Astfel, viitorul designer i-a devorat pe Marc Aureliu, Aristotel, Confucius, Proust, Pierre Loti, Joris-Karl Huysmans… Muzica clasica a avut si ea importanta ei, mai ales prin Debussy si Wagner. De aceea,

Owens attributes elements of his fashion aesthetic to the art and literature that his father exposed to him.

Nu i-a fost usor la inceput. Dupa absolvirea Colegiului de Arta si Design din Otis, LA, el a inceput sa cumpere haine de la magazine de second-hand pe care le transforma dupa inspiratia proprie sau incercand sa copie lucrarile altor designeri deja consacrati. A locuit timp de vreo 10 ani in tot felul de hoteluri insalubre de la periferia LA, lucrand, lucrand si asteptand sa poata iesi la lumina. Chiar daca initial succesul a intarziat sa apara, el nu si-a abandonat pasiunea si crezul. Printre influentele sale ulterioare se pot numi, in primul rand, Corbusier si Brancusi (mai ales in ceea ce priveste creatiile de design interior / mobila), apoi Oscar Niemer, Piero Portaluppi, Carlo Mollino, Jo Colombo si Jean Michel Frank.

Nu inchei pana nu va prezint si albumul de fotografie L’ai je bien descendu?, aparut in anul 2008:

Site-ul oficial

Pentru mai multe info despre album, aici.

Pentru un interviu cu Owens, aici.

10 thoughts on “Rick Owens, monstrul elegant

  1. Oh da, Rick Owens, interesanta povestea pe care ai scris-o. Owens, creatorul care si-a transformat creatiile in povesti gotice considerate de unii cu straniul calificativ de Glunge. Dupa cum spune Owens, Glunge e un amestec de glamour-slash-grunge, combinatia intre eleganta si mizerie, adica combinatia extremelor. Mult negru si multa piele astea sunt ingredientele esentiale. Courtney Love si Madonna i-au admirat creatiile si l-au facut faimos.

  2. We are all Freaks este expresia lui Owens referitor la tot ce merita atentie.

    Spunand “combinatia intre eleganta si mizerie, adica combinatia extremelor” ai perfecta dreptate. Am ramas perplex cand l-am descoperit, acum vreo 4 ani, si am continuat sa-l admir – decadent, mizerabil si extatic – pana in ziua de maine… Visul meu este sa ajung sa-l fotografiez in cadrul unei sesiuni care sa-l faca pe Basquiat sa se invarta in mormant…

    Sa nu exageram insa…

  3. Ideea de Glunge mi se pare tare ciudata. Bine, oi fi eu subiectiv. Nu suport nici glam-ul si nici grunge-ul. Fiecare are viziunea lui estetica, dar poza cu cei doi indivizi pe jumatate goi nu ma atrage absolut deloc. Nici cea in care e imbracat in femeie. Inteleg eu multe fetisuri, dar multe altele nu prea.

  4. Ahaaaa, hrrrr! In sfarsit, o chestie care nu mai rezoneaza :-)

    Uite cam ce cred eu:

    In primul rand, in legatura cu “glunge”-ul cred ca avem de-a face cu una din infinitele definitii in care Occidentul a invatat, si ne-a invatat, sa aseze totul. Ceea ce iese din sfera definibilului se cam confunda, cel putin de la o buna perioada incoace, cu inexistentul. Nici pe mine nu ma extaziaza Glam-ul si Grunge-ul si alte G-spot-uri, iar faptul ca nu am mentionat definitia incadratoare pe care si-o da Owens insusi (Glamour / Grunge) (si e dreptul lui sa o faca!) provine tocmai din acest fapt. Dar asta nu inseamna ca din cauza unei asemenea chestiuni sa nu mai vad creativitatea si ideea – nedefinibila – ce sta in spatele creatiilor de mai sus. A defini o persoana plecand doar de la un element, mi se pare scos din context si nedrept. Si aici il pot aminti si pe RL, care a starnit un adevarat taifun mediatic spunand: “Eu desenez si creez doar pentru albi”…

    In al doilea rand, in ceea ce priveste fotografiile: aici, sincer, chiar nu stiu ce sa spun. Cea de-a doua fotografie este legata de raspunsul de mai sus: sunt elemente ce fac parte din creatia unui artist. Din intreg. Asa cum homosexualitatea facea parte din viata lui Proust, dandyismul feroce din a lui Baudelaire, bisexualitatea din a lui Virginia Woolf, autoerotismul si nebunia din a lui Dali, bisexualitatea din a lui Francesca Woodman (iar lista ar putea, stii, continua mult si bine)… Indiferent daca eu sunt de acord sau nu cu aceste “apucaturi”, daca le condamn sau nu, cred ca acest lucru nu schimba cu nimic datele problemei: ii iau pe cei de mai sus ca intreg, sau nu ii mai iau deloc. Inclusa Sappho. Din pacate, asa cum stii, asistam astazi la exacerbarea groteasca a “prefetintelor” sexual-politice (au cam devenit sinonime) ale unui autor, in detrimentul celor literar-creative. Gender Studies-urile au devenit biblia unei generatii ahtiate si spasmodice, incapabile de a privi intregul. Prin extenso, iata unul din motivele pentru care ii scoatem afara din literatura si filosofie pe autorii pe care ii cunosti prea bine!
    Nu am pus fotografia de mai sus pentru ca reprezinta, sau nu, gusturile mele in materie de sexualitate. Am prezentat-o tocmai pentru ca ea defineste o parte a creatiei lui Owens – din care nu vreau sa culeg doar chestiunile care se cupleaza pe propriile-mi preferinte. Nu vreau sub nici o forma sa urmez liniile dictate de societatea mainstream über-puritana actuala (?) in care, a arata un san intr-un film, deja interzice accesul celor sub 15 ani… Pentru ca a arata un san intr-un film a devenit echivalentul cu a arata o orgie, iar a arata o orgie a devenit echivalentul cu a te lepada de credinta. Care credinta? Stii prea bine ce s-a intamplat cu Corpul (luat ca entitate, ca simbol) odata cu venirea crestinismului… Iar astazi suferim inca consecintele.

  5. Problema mea nu era cu homosexualitatea in sine. Dupa cum bine zici, nenumarate personalitati cultural-artistice si-au conturat viata si creatia in jurul acestui fapt. Dar trebuie sa recunosti ca acestia nu au facut niciodata un spectacol si nici nu au folosit propria sexualitate pe post de platforma politico-sociala. Nu mi-i pot imagina pe Wilde si Swinburne iesind travestiti la un Gay Parade, protestand impotriva “fascismului” conservator intolerant.

    In ziua de azi asistam la o tiranie politic corecta a minoritatilor de toate felurile, inclusiv sexuale. Stii ca e foarte straina de mine notiunea de puritanism si nici nu sunt un moralist socat de orice act mai mult sau mai putin indecent, dar detest sa mi se vare pe gat propaganda mascata. Nu neg ca la Owens se poate sa fie o pornire artistica autentica, dar m-am obisnuit sa privesc cu circumspectie abordarea homosexualitatii in cultura contemporana … a devenit ceva prea trendy, care garanteaza succes instantaneu, din teama criticilor de a nu fi anatemizati pentru “intoleranta”.

  6. Sintetizand intr-o pacatoasa de fraza, ceea ce incerc sa fac este sa(imi) mentin un echilibru intre cei ce urla “Moarte homosexualilor” (inclusi si cei de tipul celor mentionati si de tine si de mine) si cei care imi zambesc, lasciv, soptindu-mi excitati: “Priveste in jurul tau. Esti inconjurat de homosexuali!”.

  7. Ce puternic îi seamana creatia cu figura lui – nu întotdeauna aceste doua imagini se suprapun asa perfect.

    Casa lui îmi aminteste de a lui Lenny Kravitz din considerentul materialelor. Sper sa o prezint cândva.

Comments are closed.