Printre

Statea la masa cu picioare mai lungi decat ale sale si incerca sa-si stoarca creierii pentru a compune o scrisoare. O scrisoare de dragoste, evident. Bun. Trecusera cateva ore insa, dupa cateva incercari neecologice ce umplusera cosul de gunoi, se holba in fata unei noi hartii albe, absolut identice cu prima.

Nu avea nici cea mai mica idee cum ar trebui sa arate o asemenea scrisoare. Se stramba ca o mumie atinsa de englezi. Cum ar trebui sa arate?! Forma era mai importanta decat textul. Cum ar trebui sa sune, cred ca suna mai bine. Deci, facem lista, gandi. Dumnezeule… Nu. Ba da. Nu poti sa scrii o scrisoare pana ce nu intelegi ce, cum, cui, de ce, cand. Ba chiar si “pana cand” devine obligatoriu. Daca “pana cand’ul” risca sa se prelungeasca prea mult s’ar putea sa nu mai fie nevoie de o buna parte din chestiunile enumerate mai sus. Reducem.

Adica, nu prea intelegea. Parerea sa era ca o asemenea scrisoare trebuia mazgalita la sfarsitul vietii, sau ma rog, pe acolo – nu poti prevedea chiar totul, mai ales in ziua de astazi. Stai o viata cu persoana, te lamuresti daca merita, sau nu, sa arunci un toc de hartie pe fereastra, la gunoi… Da. Dar vezi, una e sa gandesti, alta e sa vrei. El gandea asa – asteptam, aruncam pe fereastra etc., dar totusi vroia sa scrie scrisoarea. Chiar serios, no. Scrisorica. Acum. Se holba.

Stimata…

Draga…

Dom’le, astea’s chestii din filmele de groaza. Fara. Si incepu:

N.

Titlu.

Te rog sa consideri aceasta scrisoare a mea ca pe…

Da, ca pe un act de binefacere la caminul de batrani. Nu’i bun deloc!, se gandi. La naiba, sunt economist, nu barbolog italian cu par pe piept si mandolina’n pantaloni. Pardon. Sunt momente in viata, unii le numesc decisive, in care trebuie sa devii scriitor. Asta e… Nu filosof, nu economist, nu matematician, nu programator. Nu se stie de ce, dar asta e. Adica e complicat. Iar el tocmai luase cunostinta de acest lucru. Trecea asudat si aburit prin momentul respectiv care’si prelungea, periculos de mult pentru tensiunea sa arteriala, decisivitatea. Pana cand’icitatea. Riscul de a nu fi in stare sa devina ceea ce simtea ca trebuie sa devina risca sa devina major. Oare isi dorea intr’adevar sa devina? Din nou?! Cu un optimism ce arata ca un grafic al economiei Finladei de pe la inceputul anilor ’90* se gandi totusi ca titlul nu era rau deloc. Arata chiar…erotic. N. Stia din experienta sa de broker ca elitele, zeii din panteonul econonomiei mondiale, isi bazeaza prea putin analizele si pronosticurile pe ratiune, cat pe intuitie**. Invatase sa-si foloseasca acest ochi al soacrei deosebit de bine in meseria sa insa nu functiona si in acest context. Sau, ma rog, functiona scartaind. N. O scartiala promitatoare, cu toate acestea. Mai departe.

Un amic il pusese in garda ceva timp in urma spunandu’i ca, de fapt, nu atat randurile dintr-o scrisoare de dragoste conteaza, ci intre-randurile! Ceea ce sugerezi intre randuri este mai important decat ceea ce incerci sa exprimi prin randuri. Intre randuri. Huh?! Pentru a avea intre-randuri expresive am totusi nevoie de ceva randuri, se gandi. Si tocmai acele “ceva randuri” lipsesc, fir’ar a dracului de intre si de sub si… Auzi, stii ce? Cred ca pana la urma prea putin imi pasa de N. Imi pasa, hai sa nu o fac pe’a Julien Benda, dar …nu merita efortul. Adica merita, dar ma depaseste. Adica, scuza’ma. Nu am de unde sa vars atata creativitate incat sa umplu o pagina cu intre-randuri. Iar daca ea asteapta sa-i dorm pe presul de la usa si sa-i arunc prin geam gramezi de flori si intre-randuri subtile si ranjite, si sa o invit la filme care nu’i plac nici ei si nici mie – stiu sigur asta – si sa o duc la mare, sa ne scaldam goi in apus de soare finlandez, si sa’i cumpar… Da’ de unde!

Se ridica de la masa, isi lua cheile si striga: draga, ies un pic. Din alta camera se auzi glasul lui N.: ok. Ai grija de tine. Si…auzi?

Da?

Stia ca surasese. Cum altfel? Erau impreuna de atata timp. Putea citi printre randuri.

_____

* Pentru neinitiati: cadere totala, absoluta.

** Stiti cum e cu legea aia teribila, careia nimeni nu reuseste sa-i dea de capat: Rational choices by rational players, can lead to bad outcomes.