Pierre Berès

Pierre Berès cotrobaind prin anii ’50

Pierre Berès (1913 – 2008) era cunoscut ca unul dintre cei mai mari colectionari de manuscrise si carte tiparita. Comori din cadrul cabinetului sau de minunatii si curiozitati au fost vandute in cadrul licitatiilor private sau publice intre iulie 2002 – decembrie 2007, suma totala adunata depasind 35 de milioane de euro.

O parte din biblioteca personala a lui Berès

Sunt sigur ca multi dintre vizitatori isi puneau intrebarea daca este drept ca asemenea minunatii  – si ca multe, multe altele pe care nu le-au putut vedea – sa fie “ascunse” in colectii si arhive particulare, nedeschise publicului larg.

Dar sa revenim la subiect. Adevarat enciclopedist, Berès cunostea la perfectie istoria Europei de hartie nu doar din perioada moderna ci si din cea tarziu-medievala, renascentista si iluminista.

Cateva din titlurile aflate in biblioteca sa – astazi la Biblioteca Nationala a Frantei sau in alte colectii private:

Nicolas Copernic – De revolutionibus orbium coelestium, libri VI. Nüremberg, Johannes Petreius, 1543.

Cristofor Columb – De insulis nuper in mari Indico repertis. Bâle, 1494. Descoperita de Berès insusi.

Jean Calvin – Christianae religionis institutio.

Albert Seba – Locupletissimi rerum naturalium thesauri. Amsterdam, 1734-1765.

_______

Memorialul publicat de New York Times.

Cataloage de editii rare din fantastica biblioteca a lui Pierre Berès, aici.

5 thoughts on “Pierre Berès

  1. Mi-ar fi placut sa-i fi vizitat biblioteca-muzeu …

    Nu crezi ca aceste comori, si altele ca ele, ar trebui facute publice si ca ar trebui sa se permita accesul traducatorilor ?

    … oare informatiile pretioase, uneori de-a dreptul bulversante, sunt sortite sa ramina necunoscute, sau sa fie dezvaluite doar pentru citiva ‘initiati’ ?

  2. Incep acest raspuns cu o informatie: Arhivele orasului Köln s-au prabusit acum o saptamana. 9 persoane sunt disparute, iar peste 65.000 de documente sunt disparute sau distruse. Pagubele sunt indescriptibile. Mai multe, aici.

    Intrebarile pe care le pui sunt foarte complexe si ar necesita raspunsuri foarte detaliate. Am sa incerc insa sa ma rezum cat pot.

    In primul rand, trebuie de vazut ce se intelege prin “public”. Foarte multe manuscrise, unele dintre ele nestudiate si necatalogate nici pana in ziua de astazi, se afla in fondurile speciale ale marilor biblioteci. Sa luam spre exemplu Biblioteca Vaticana – numai anii trecuti s-au descoperit vreo 3 opere si autori despre care nu se stia absolut nimic. Accesul la aceste fonduri este limitat, iar motivele sunt evidente. Periodic insa, unele din aceste capodopere (manuscrise, incunabule, editii princeps, limitate) sunt expuse public, cu ocazia unor expozitii. Ele pot admirate de catre toti…

    Multi dintre autorii clasici si medievali au fost tradusi deja in limbile moderne, ei cunoscand multe editii – de la cele stiintifice / academice pana la cele de vulgarizare. Acestia sunt plini de idei bulversante, ciudate, periculoase chiar. Insa cine isi da silinta sa le citeasca? Cine dintre cei care urla pentru democratizarea culturii si-a cheltuit ani de zile din viata studiind marii clasici greci, latini, crestini, arabi, persani sau extrem orientali? Cine dintre cei care urla pentru democratizarea culturii si-a cheltuit ani studiind istoria artei, a culturii, a ideilor?

    In al doilea rand, am mai spus si o repet: foarte multe dintre tablouri sau operele literare antice, medievale sau renascentiste erau destinate unei persoane anume. Unii dintre urmasii urmasilor urmasilor acelor destinatari inca mai exista. Luam spre exemplu familia Massimo la Roma – cu radacini dovedite documentar din sec. X. Evident, istoria lor este mult mai veche. Am vizitat palatul lor – privat – si am vazut niste opere incredibile, create special pentru membrii acestei familii. De ce sa le faca publice?! Chiar nu inteleg…

    Personal, am pus pe blog o multime imensa de adrese unde pot fi citite carti valoroase (autori clasici in original sau traduceri moderne – vezi si Analecta Classica). Cati crezi ca au accesat aceste link-uri? Enorm de putini. Tagul cel mai folosit este pornografie. Dar urlam pentru democratizarea culturii si a operelor de arta. Am avut nenumarate ocazii sa discut cu sustinatori ai democratizarii culturii. I-am luat de mana si i-am dus in librarie (la Roma) unde rafturi intregi erau ocupate de editii BUR (clasici in text bilingv). Le-am spus: ce mai vreti? Cititi. De aici a pornit cultura. Raspunsul? Sunt un famfaron ingamfat, anacronic, ce vrea sa o faca pe desteptul (pe internet ibidem). Mai aveau putin si ma numeau contrarevolutionar :-)

    Cate link-uri la reviste si articole sunt in blogroll la Googlebooks sau Ziare & Reviste & Carti? Cati crezi ca le-au accesat?!

    Asadar, nimeni nu dezvaluie informatii doar celor “initiati” (in afara, probabil, de Dan Brown :) ). Sunt pe toate drumurile. Singurul lucru este ca, asa cum am mai spus, aceste opere de arta sau carti nu educa. Este nevoie de educatie inainte de a le accesa. Altfel, vom fi incapabili sa le reperam, sa le intelegem, sa le analizam.

    In al treilea rand, colectiile private de arta ma intereseaza din doua motive: datorita aportului pe care il pot aduce la istoria artei si datorita miresmei inca nedesacralizate (stii la ce ma refer :) ) pe care o emana. Nici de cum pentru ca in aceste spatii s-ar afla niste taine sau secrete incredibile sau destinate numai unor anumite cercuri. Marii magi, teurgi si alchimisti – antici, medievali sau renascentisti – au parte deja de editii complete pe la edituri de renume. Bani sa fie sa le cumperi…

  3. Spui ca operele de arta nu educa, ca e nevoie de educatie ca sa ajungi la ele. Bun.Vorbesti de democratizarea artei. Bineintels ca exista si lucruri mai putin bune in sensul asta. Totusi, democratizarea artei, datorata multiplicarii canalelor de transmisie, reclama cresterea spiritului de discernamant al publicului in a decela si valida valoric formele artistice ce ii parvin. Stimularea capacitatilor evaluative ale receptorilor, va converti pozitia publicului din aceea de simplu observator in aceea de critic responsabil, ideal prin care se va da consistenta autenticei libertati si in plan spiritual. De ce lucrul asta nu ar fi un lucru bun? Un om, sa zicem, cu cultura necesara n-are posibilitatea sa vada niste tablouri celebre pentru ca acestea se afla sub cheie. E bine asa? Eu nu zic ca toti colectionarii ar trebui sa-si doneze operele unui muzeu. Ci sa ia in calcul faptul ca poate un tablou celebru ar merita sa fie privit de toti iubitorii de arta(deci nu toti neavenitii)intr-un muzeu unde oricum are cu mult mai bune conditii de pastrare. Nu sunt impotriva elitelor, elitele sunt necesare si aici nu ma refer la un grup de oameni privilegiati, care au pretentii de superioritate, elita aroganta, ci la elite bune care sunt in stare sa-si transceada egoismul inascut. Cred ca arta adevarata, tablourile valoroase, muzica clasica, literatura de valoare apartin tuturor oamenilor.
    iti cunosc opinia si nu incerc sa ti-o combat. incerc doar sa arat o alta fateta a aceleiasi probleme.

  4. In mare sunt de acord cu ceea ce spui si cu viziunea pe care o propui. Cu toate acestea, ma gandesc la faptul ca publicul (cu mici exceptii) va intercepta gradul valoric al unei forme artistice prin intermediul unor filtre deosebit de puternice cum sunt cele ale mass-mediei (internet, televiziune, presa) si nu prin initiative personale de studiu.
    In plus, timpurile pe care le traim au purtat cu ele o chestiune extraordinara, inca putin evaluata la adevarata sa valoare: faptul ca fiecare persoana, printr-o simpla legatura internet, poate aduce in propria sa casa intreaga cunoastere umana. Cum reusim sa filtram, sa alegem din toata aceasta multime imensa ceea ce este cu adevarat valoros, folositor? Multi ne oprim doar la Wikipedia sau la siturile sociale…
    Datorita mai ales internetului, muzica clasica, arta adevarata, probabil ca a ajuns sa apartina tuturor. Tuturor celor carora le-au aparinut si mai inainte. Eu personal sunt un adept al galeriilor private nu pentru ca piesele aflate inlauntru (tablouri, carti) ar aduce vreo contributie majora la istoria artei sau literaturii ci pentru faptul ca acestea au inca o identitate precisa, o memorie, o istorie particulara ce continua.

    Ma gandesc ca cei interesati de arta muzeala au materiale de studiu pentru 5 vieti si nu ar trebui sa fie chiar atat de “porniti” impotriva celor ce inca mai sustin necesitatea unor astfel de spatii (biblioteci private, galerii etc.).

  5. @Lanternativa

    ” Cu toate acestea, ma gandesc la faptul ca publicul (cu mici exceptii) va intercepta gradul valoric al unei forme artistice prin intermediul unor filtre deosebit de puternice cum sunt cele ale mass-mediei (internet, televiziune, presa) si nu prin initiative personale de studiu.”

    Foarte adevarat. E fenomenul ce are loc la ora actuala.
    Cu tristete, observ cum se face de cunostintele multora se reduc la cele citeva informatii preluate de pe la diversele canale TV : … tabloul pictorului X s-a vindut cu nu stiu cite milioane de $, scriitorul Y a fost gay … nu conteaza ce si cum a scris, muzicianul Z s-a sinucis, fizicianul W, cistigator al premiului Nobel, a fost corigent la scoala, samd …

    Nu se mai citesc nuvelele, dramele si romanele, Se prefera ecranizarea lor …

    @oceania
    Cred ca o solutie ar fi aceea ca posesorii de tablouri valoroase sa fie de acord sa-si imprumute operele/colectiile unor muzeee ce sunt dispuse sa deschida expozitii temporare.

    Si lista poate continua.

Comments are closed.