Senzatia pe care am avut-o cand am ascultat acest album a fost una absolut stranie. Atmosfera pe care o raspandeste este atat de grea (in cel mai pur sens), incat simteam cum tot interiorul meu se aduna in mijlocu-mi si, concentrandu-se din ce in ce mai mult in el insusi, asteapta momentul imploziei cataclismice, supernovice.

Ma pasioneza side-project-urile artistilor de muzica alternativa (cei din cadrul curentului B.M. fiind cei mai celebri pentru aceasta). Imi dau impresia ca, in cadrul lor, artistul reuseste sa-si exprime mai bine personalitatea si instinctul muzical decat in formatia “oficiala” (beh, oficiale in sensul Lanternativei, evident).

PHD2 este un side-project al grupului germano-olandez Phallus Dei. Daca stilul grupului falic poate fi descris ca si un mix intre punk / psychedelic / post-rock, PHD2 este orientat inspre laturile adanci ale subconstientului, el propunand sonoritati post-industrial / dark-ambient / electronic / experimentale, de o forta incredibila, imploziva.

Prezentul CD, al doilea editat de acest grup, contine 6 melodii cu titluri stranii: incepand de la proteine (glutalin) si trecand prin toate creaturile civilizatiei fumegande, prin care orbecaim si noi. Nemaifiind in stare sa deslusim pe cel de aproape (doar rumours), ajungem sa realizam ca singurul zgomot ramas viu este cel al Tehnologiei-cu-viata-in-ea (biotech)…

Si, ca orice industrial-project care se respecta, PDH2 nu lasa loc de speranta, pentru ca Resource nu este un titlu care se refera la noi, ci la Ea, Tehnologia-cu-viata-in-ea!

PHD2 - Bungee