Un scurt metraj alb-negru care ridica o multime de colorate si nuantate semne de intrebare. Poate fi considerat genial sau, la fel de bine si argumentat, maladiv, regizat de un bolnav mintal cu evidente inclinatii spre canibalism, pedofilie si necrofilie.

Folosind termenii de mai sus, am intrat deja intr-un spatiu mai mult decat “periculos”, in care nu doar regizorul poate fi chestionat asupra mesajelor transmise, ci si spectatorul: de ce s-a uitat pana la capat, de ce se uita la astfel de ciudatenii si, poate cel mai grav, de ce nu s-a multumit doar cu acest scurt metraj ci cauta si alte creatii ale aceluiasi regizor?!

Acest film reprezinta o reusita din (cel putin) doua puncte de vedere: fotografia este tulburatoare (vezi screenshot-urile), iar putinele exemple de limbaj articulat (Catherine Aymerie citeste cateva versuri) excelente. Zic “putinele exemple de limbaj articulat” deoarece Adoration este un film in care actorii (doar 2, o pusca si un magnetofon) dialogheaza prin monologuri. Cand acestea devin insuficiente, iar pasiunea nu isi mai poate ascunde “disperarea” in spatele unor valuri cerebral-generate, se trece la devorare carnala - la propriu. Androginul nu mai este doar un mit, insa modul in care acesta se “reconstruieste” nu este tocmai cel la care ma asteptam.

Un amic imi spunea odata: “Daca dupa ce scoti dintr-un film dialogurile si culoarea acesta continua sa te intereseze, s-ar putea sa fie un film bun!”. Din Adoration s-a scos culoarea, comunicarea si inocenta. Ce a ramas este doar adoratia pura, in care adoratul si adoratorul devin una. La acest nivel, credinta nu mai are nici un rol.

Acestea fiind spuse nu ramane decat sa va urez vizionare placuta (?!) si, daca v-a instigat, revoltat, va invit sa incercati si filmele lui Jörg Buttgereit, Charles Matton (Spermula) sau Pier Giuseppe Murgia (Spielen wir Liebe).

Despre genialul Smolders, creatiile si sursele sale de inspiratie, puteti afla mai multe aici.