Nod, si de la capat

Ideea unei lungi istorii a aparitiei omului plecand de la speciile anterioare, ipoteza selectiei naturale marcand triumful speciilor cel mai bine adaptate la un context dat, atat intr-un mod armonios (figura unei specii legate de cea a mediului inconjurator), cat si polemic (capacitatea unei specii de a lupta impotriva dificultatilor pe care i le opune mediul inconjurator) deseneaza o schita de antropologie istorica pe care fara indoiala Sf. Toma Aquinas ar fi acceptat-o. In fond, orice s-ar spune despre agnosticismul filosofic si religios al lui Darwin, orientarea pe care o propune permite o intemeiere mai adecvata decat in timpul scolasticii, a ipotezei unei istorii temporale a vietii si, mai amplu poate, a lumii, si deci o reformulare in termeni mai buni a chestiunii filosofice si teologice a unor posibile inceputuri succesive sau “praguri”, pana la repunerea problemei atat de vechi a unui inceput al lumii in / o data cu timpul. Antropologia gandita in legatura cu evolutia speciilor corespunde bine si temei individuatiei prin materie, cu alte cuvinte recunoasterii unui rol de nesters materialitatii in insasi definitia persoanei umane, si deci a influentei sale prezente in orice etapa a dezvoltarii experientei umane, personale si sociale, pacifice sau polemice […] Prin intermediul gandirii evolutiei se profileaza la orizontul gandirii semnificatia unei istorii “progresive” a materiei, iar aceasta materialitate satisface ea insasi ideea de progres: nu omul este cel care a inventat aceasta istorie a materiei si ea apare cu atat mai incontestabila cu cat “documentarea” ei este mai concreta.

Lafont, G. (2003), O istorie teologica a Bisericii, 257-258.

____

Despre “teoria evolutiei” ca fiind emisa de teologi, cu mult inaintea lui taica’ Darwin, aici.