Cineva spunea despre generatia nostra ca este capabila sa isi creeze propriul “frumos” din elemente incredibil de  violente. Genuri de muzica numite “industrial noise”, “noise”, “dark ambient”, “horror noise” “depressive / suicidal black metal” etc. isi preiau sonoritatile din cele mai stranii si negandite locuri: hale industriale, usi neunse de veacuri, scancete de copii, chitari si viori dezacordate, papusi izbite repetat cu capul de asfalt… Toate acestea puse impreuna dau imaginea unei lumi in care sacrul, misticul, nu mai au rolul de odinioara ci unul cu totul nou, paradoxal: de a desacraliza sacrul si de a sacraliza profanul. Iar pentru aceasta este nevoie de forta, de industrie grea, de violenta acustica, de angrenaje. Si mai este nevoie de ceva: de tortura - introspectiva psihica.

Nu stiu daca baietii de la Atrium Carceri au avut vreodata “onoarea” sa fie transmisi pe postul national de radio. Ba cine stie? Poate ca da. Pornind de la acest presupus, nu o sa va prezint muzica lor. Daca nu au dat ultimul album pe postul national, pe unul comercial sigur l-ati auzit. In schimb, m-am gandit sa postez ceva care nu ati putut vedea la radio: copertile de albume. Admirati detaliile. Cati pana mai ieri credeau ca niste simple sunete pe care le auzim in fiecare zi pot crea o atmosfera, o unda, o forta? Singure sigur nu, dar puse impreuna… Asadar, aplecati urechea la detalii: vizuale, auditive… Aici rezida Totul.

Un exemplu din lumea filmului? Primele 2 minute din Oranges are not the only Fruit - muzica, imagine, copilarie, parc de distractii, siguranta…

P.S. Titlul Lautarii industriali nu-mi apartine decât pe jumatate. Prima parte este preluata din blog-ul razvratit al lui Phosphoros [very later edit: which is no longer available]!