Julien Green

Oricat am vrea de mult sa mintim, sa ne mintim, sa ne ascundem, sa ne prefacem, in momentul exploziei ne asezam goi, vulnerabili, pe tava, jumuliti, descarnati, in fata Divinitatii. Geamatul de placere – steagul alb al abdicarii.

Sa nu uitam, uneori, sa (re)devenim eremiti.

In romanele si in teatrul lui Julien Green dorinta sexuala practic incoercibila cade adeseori dintrodata asupra omului care nu se asteapta la aceasta (Praileau si Joseph in Moïra, Jan si Erik in Sud sau Angus si Wilfred in Chaque homme dans sa nuit), cu atat mai fatal cu cat, in majoritatea cazurilor, e vorba despre o dorinta homosexuala considerata in acelasi timp irezistibila si nemijlocit culpabila: nu exista iesire decat in umilinta, in durere, in cele din urma in nebunie si/sau moarte, fie a amantului, fie a iubitului. Religia (crestina, evident) care constituie un fundal extrem de prezent apare mai mult acuzatoare decat mantuitoare, chiar daca profunda credinta a lui Green (crestin practicant) sfarseste prin a lasa discret sa transpara misterul harului, ca in Chaque homme dans sa nuit in care in moartea lui Wilfred destinul pare in fine exorcizat, nestiindu-se de altfel cum anume.