L-am descoperit pe Joshua Allen si papusile sale gonflabile datorita unui poet si preot S.J. victorian numit Gerard Manley Hopkins. Sunt sigur ca il stiti, mai ales datorita poeziilor sale inchinate unor personalitati ca Duns Scotus sau Purcell.

Una dintre preocuparile / ingrijorarile lui Hopkins, si nu numai, a fost si problema orasului, a metropolei. Chestiune teribil de complexa… Uuuuh, da. Iata ce spunea William Thesing intr-un articol inchinat problemei:

In the 19th century the urban experience offered a powerful challenge to many poets. How could beauty be detected or generated amidst ugly or traditionally inartistically surroundings? How could the increasing concentrations of people in cities be viewed as a possibility for the renewal of human community rather than a threat of violent uprising?

Daca datoria de a da un raspuns la respectivele intrebari a fost preluata - cam brutal, recunosc - de catre sociologi, analisti si alte creaturi de acest gen ce si-au dat, monopolizant, cu parerea despre ce-si-cum ar trebui sa stea lucrurile intr-o aglomerare urbana, iata ca in ultima vreme, si din ce in ce mai vizibil, artistii  incep sa castige din nou teren. Opiniile lor incep sa conteze, creatiile lor incep sa fie luate in calcule si grafice, iar telefoanele incep sa le sune atunci cand este vorba de vreun nou festival sau reuniune dedicata Orasului. Alungarea lor din Cetate se pare ca nu a dat roadele imaginate de pieptos’. Asta e…mai greseste omu’.

Intorcandu-ne la Joshua Allen de la care am pornit, mi-a placut mult o fraza din respectivul filmulet de mai jos:

The City decides how it’s gone animate the sculpture. There’s nothing I can do about that.

______

Tot despre spatii urbane, o chestie fascinanta aici.

Urban Art la Bucuresti - foarte fain. Iar aici, un sit cu mai multe info.