Jacopo Torriti
Nunta din Cana. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi
Foarte scurta introducere generala
Arta romana si cea toscano-venetiana din cadrul Renasterii timpurii (secolele XII - XIII) este astazi aproape in intregime disparuta. Cu foarte putine exceptii, ciclurile in fresca, mozaicurile basilicale sau icoanele portabile (multe dintre acestea prezente si in destule capele private), au cunoscut o distrugere sistematica incepand cu a a doua jumatate a sec. al XIV - cand perioada clasica si o anumita recuperare a naturalismului antic devine noul punct de referinta. Din acel moment, picturile pe care multi dintre vajnicii nostri ortodocsi le-ar numi bizantine, devin fuori moda, expresii a unei totale lipse de gust estetic, a oricarui raport cu lumea sensibila, naturala. Drept urmare, in Florenta de inceput de secol XV, odata cu Masaccio (insa acest “divort” cu iconografia traditionala - sa-i spun asa - a inceput sa-si arate primele semne chiar cu Giotto), asistam la o adevarata revolutie…
…sau involutie, depinde din ce punct de vedere privim problema. Daca o privim din cel al simbolismului teologico-filosofic, al mostenirii unei traditii iconografice extrem de complexe, imposibil de descifrat in totalitate, este o involutie - nu mai putem vorbi de icoana in sensul propriu. Daca o privim din perspectiva achizitionarii de noi elemente (i.e. dezvoltarea incredibila a stiintei perspectivei), de noi modalitati de exprimare a miscarii este o evolutie. Parerea mea este insa ca o astfel de catalogare - comparativa - nu este intotdeauna cea mai justa. Dar nu intru in amanunte.
Artistii ce vor fi prezentati in “E” apartin secolelor XIII - XIV in special, dar nu numai, ei provenind cu totii, fara nici o exceptie, din spatiul occidental.
Roma - un oras extraordinar din toate punctele de vedere. Aici, spre deosebire de alte mari centre italiene (Siena, Venetia, Napoli sau Genova), gusturile artistice se schimbau cu o viteza uluitoare. De aceea marturiile din Evul Mediu tarziu / Renastere timpurie sunt cu atat mai rare. Caci atunci, ca si astazi, cand un personaj politic important (fie Papa, fie Imparat) avea vreo idee cam cum ar trebui sa arate orasul d.p.d.v. ideal, distrugea tot ce se putea din constructiile / operele anterioare. Cine a vizitat Roma, a vazut cat de rare sunt exemplele de arhitectura / arta medievala!
Si pentru ca este vorba de Roma, astazi am ales sa vi-l prezint pe Jacopo Torriti sau Turriti, religios franciscan tertiar dupa cate se pare, activ la cumpana dintre sec. XIII - XIV.
Prea multe detalii despre viata Maestrului nu se cunosc. Se stie doar ca era toscan de origine, mai precis din Torrita di Siena. Cunoscut ca mozaicar, frescar si iconar, lucrarile sale - atatea cate au mai ramas - se pot admira in basilici ca S. Maria Maggiore, S. Giovanni in Laterano, in muzeul din Grenoble, S. Maria in Trastevere sau Baptisteriul din Florenta. Printre operele distruse se numara si un mozaic pentru mormantul Papei Bonifaciu VIII (1296).
Relatia lui Jacopo cu arta bizantina este una deosebit de complexa. Asa cum se poate vedea in imaginile din acest scurt articol, o multime de elemente interesante cer explicatii detaliate:
- asemanarea dintre stilul pictorului italian si cel al contemporanului Teofan Grecul (a se vedea Macarie Egipteanul)
- chipul Creatorului are trasaturile lui Hristos, Logosul neintrupat
- prezenta Crucii fara Crucificat etc.
Astazi asistam la o redescoperire a acestei arte numita, incorect, bizantina. Putinele marturii occidentale ramase se alatura celor estice, creand punti, nu doar artistice ci si hermeneutice, intre cele doua fractiuni (indelung schismatizate) ale vastului si maretului Imperiu Roman. Rastignita intre doua realitati, cea a cerului si cea a pamantului, iconografia traditionala (inclusa aici si cea necrestina, evident) reuseste sa surprinda in nemiscarea sa aparenta si / dar extatica, un univers intreg de idei, de realitati, de sunete, de contraste. Neegalata pana in ziua de astazi, inclin sa cred ca printre extrem de putinii care au reusit sa se apropie de mesajul nepamantean al acesteia sunt, paradoxal, marii Maestri ai picturii abstract-minimaliste: Mondrian, Calder, Klee, Malevich sau Rothko.
Portret idealizat al marelui artist medieval. Sala primariei din Torrita
Noe isi construeste arca. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi
Arhanghel. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi
Incoronarea Mariei. Mozaic. Absida S. Maria Maggiore, Roma.
Geneza
Crearea Evei
Figura lui Isus. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi
Ioan Botezatorul si Maria adorand Crucea. Absida, S. Giovanni in Laterano. Sec. XIII
Sf. Lucia. Tempera pe lemn atribuita lui Torriti. Parte dintr-un triptic ce provine din biserica manastirii Santa Lucia in Selci din Roma. Personajul ingenunchiat la picioarele sfintei este Angela Cerroni, membra a inaltei aristocratii sezzezine. Locatia: Musée de Grenoble.
Pentru cei interesati de perspectiva inversa si rolul sau in arta iconografica bizantina si cea din timpul Renasterii timpurii, pot consulta rezumatul (in engleza) excelentei lucrari de doctorat Inverted Perspective in Visual Art and Controversy: A History of a Critical Concept from the Past Century sustinuta de Kurt Wolmar Nyberg la Universitatea din Uppsala in anul 2001, aici.
Pentru textul integral, in suedeza, aici.
Early Renaissance Narrative Painting in Italy. Un articol foarte interesant. De ce? Pentru ca sa vedeti cum in istoria artei, chiar si atunci cand vorbim de Renasterea timpurie, artisti ca Jacopo si altii - care vor fi prezentati in cadrul E - nu isi gasesc efectiv loc! Sarindu-se peste ei, se ajunge direct la binecunoscutele reprezentari “tip”…
Florensky - Perspectiva inversa. Un volum foarte bun (e drept, cam reductionist in unele afirmatii ortodoxist-triumfaliste. Scuzabile avandu-l in vedere pe autor). Cautand prin internetul mainstream info despre perspectiva inversa, am ascultat ce spunea si Domnul Puric referitor la aceasta chestiune. Daaa, si despre asta tine conferinte. Daca nu stiam ce legatura este intre Noica-Giotto-Romania profunda-pictura bizantina-regimul comunist si un cal acum stiu! Dar nu va spun.
P.S. Ne vedem in episodul viitor















This post has 3 comments
July 13th, 2009
cred ca esti putin cam dur (bun, si eu postez comentarii cand nu sunt de acord cu ceva).
de tip nu am mai auzit pana acum. din ce ai explicat tu si din cate vad, el pare indatorat traditiei bizantine, dpdv stilistic sau chiar si iconografic (hah, exemplul tau imi aduce aminte de reprezentarea Celui Vechi de zile). desi are elemente de realism, mie mi se pare ca din cauza “conservatorismului” sau, el nu si-ar gasi loc intr-o istorie a renasterii timpurii. pentru ca e inevitabil ca o astfel de istorie sa urmareasca avangarda “revolutionara” (la aceeasi Sf. Francisc din Assisi au pictat si Giotto sau Simone Martini, pe care ii gasesti mentionati oriunde).
btw, articolul tipului de la Met incepe deja cu sec 15, deci din start sare peste etapa duccio/giotto/cei doi lorenzetti etc
eu mai vad o punte orient-occident si in stilul italo-bizantin sau veneto-cretan care a a aparut dupa caderea Constantinopolului.
nu as zice ca occidentul s-a dezis pe parcurs de iconografia traditionala (desi eu as face de la inceput o diferenta intre cea occidentala si cea orientala). in sensul ca odata crescut interesul pentru naturalism, lumea vizibila este automat sanctificata si natura transfigurata metaforic. simbolurile nu mai sunt reprezentate direct, ci deghizate in obiecte aparent obisnuite.
hahaha, acelasi sentiment l-am avut si eu cand am urcat odata pe niste schele intr-o biserica ortodoxa unde se restaura. putand sa privesc atat de aproape pictura, la un moment dat ajunsesem sa o percep drept abstracta.
ps: ti-am dezgropat un post vechi, scuze, dar eu acum l-am citit.
July 13th, 2009
Pai e super ca ai dezgropat un post vechi!
“eu mai vad o punte orient-occident si in stilul italo-bizantin sau veneto-cretan care a a aparut dupa caderea Constantinopolului.” - da, scoala veneto-cretana este o reinviere a stilului de inceput de sec. XIV. Ma gandesc si la Grottaferrata.
Pe mine m-a frapat articolul tipului de la Met deoarece, chiar daca se numeste Early Renaissance…, incepe cu sec. XV
P.S. Nu am inteles insa de ce am fost cam dur?
July 13th, 2009
“ca sa vedeti cum in istoria artei, chiar si atunci cand vorbim de Renasterea timpurie, artisti ca Jacopo si altii nu isi gasesc efectiv loc” etc.
Stati pe subiect si fiti respectuosi fata de alti cititori