Ianurie cadaveric

Anticii – din lipsa de inspiratie duminicala am sa folosesc acest termen – aveau un simt al morbidului care, pus langa cel mai oribil film de groaza contemporan, il elimina pe cel din urma fara drept de apel. Citeam pe undeva ca, in Parisul pre-modern si nedezinfectat, unul din locurile preferate de plimbare era Cimitirul Inocentilor. Perechi de indragostiti, inflamati de pofte carnale, se ascundeau printre morminte mai mult sau mai putin varuite, nu rareori cate o mana semi-putrezita itindu-se sagalnic din vreo groapa proaspat si ieftin acoperita.

In vechea Roma, lucrurile nu stateau mai altfel. Cunoastem cu totii celebrul episod al asa numitului Sinod al cadavrului, cand Papa Formosus a fost deshumat dupa un an de la trecerea sa la cele…well…nu tocmai vesnice si judecat / acuzat / condamnat. Exact ca aici (pai nah, nimic nou sub soare).

Cauzele acestui sinod? Juridice / politice, evident. Oricum, distractia a fost pe cinste. Papa in charge, Stefan al VI-lea, care fusese hirotonit tocmai de Formosus, a declarat toate actele emise de predecesor + hirotonirile (dar, ups, chiar el fusese hirotonit de respectivul! Trecem peste acest detaliu!), nule. Cadavrul a fost reingropat intr-un cimitir pentru straini, dezgropat din nou, legat de greutati si aruncat in Tibru. Au fost destui insa sa sustina ca respectivul cadavru, odata intrat la apa, a inceput sa faca minuni. Si noi stim: cine face minuni, rox. O revolta publica a condus la destituirea Papei Stefan-cel-nefacator-de-minuni si aruncarea sa in inchisoare. Acolo, a murit sugrumat. Poate chiar de Formosus insusi. Reintors pentru a treia oara din mormant.

P.S. Asemenea episoade nu au lipsit nici in Bizant, cand destui “eretici” erau deshumati, arsi pe rug, cenusa data la vaci, vacile ucise, arse (nu pe rug) si ingropate in cimitirul pentru sinucigasi, in care nu se afla nici macar o particica de pamant adus de la Ierusalim (Athos-ul era inca in formare).