Ghidul lui Lante pentru achizitionat junk

Am citit recent un ghid foarte fain scris de unul dintre muzicienii mei preferati, Lawrence English. Intitulat A Young Person’s Guide to Hustling and Music in the Arts, respectiva chestie este dedicata in primul rand celor ce vor sa porneasca o afacere pe cont propriu in lumea rapace a muzicii – dar nu numai. Plin de bun simt si marturisind un ton sincer, Ghidul se preteaza unei lecturi interesante.

Acum, am citit ce a scris artistul / creatorul / freelancer-ul. Care este opinia mea, ca si (neo)consumator, referitor la respectivul Ghid. Am sa incep prin a va spune o poveste.

Citeam zilele trecute despre biblioteca personala a lui Alberto Manguel – un scriitor care a adunat vreo 30.000 de carti (Borges a avut over one thousand volumes) in locuinta sa. Prima intrebare pe care mi-am pus-o cand am vazut numarul acesta a fost: why?! Am mai vazut si ceva film cu un tip care are cea mai mare colectie de vinyl ever: vreo 3 milioane. Din nou: why?! Well, fiecare e liber sa o faca de vrea. Faptul ca eu nu vad sensul, asta e o alta problema.

Paradoxal, tocmai aceasta nevedere sta la baza filosofiei mele de (neo)consumator. Drept urmare, am sa structurez mai jos, in 3 puncte, cateva din instictele care ma ghideaza cand e vorba sa cumpar:

1. O carte / revista: depinde despre ce carte e vorba, evident. Literatura (incluse aici toate subgenurile gen poezioare, nuvele etc.) nu cumpar. Depasesc gradul meu de inteligenta si rabdare. Non-fiction: cumpar o carte / revista despre un subiect oarecare doar in cazul in care:

a. departimentul unde imi scriu fituica refuza sa o cumpere,

b. nu o gasesc in format digital.

Recenziile la carti ma intereseaza doar dupa propria-mi lectura. Nu cumpar niciodata o carte urmand recenziile.

Rezultatul: avand in vedere ca a + b s-au aliniat extrem de rar, intreaga-mi biblioteca personala intra pe doua rafturi (cam mult).

2. Un film: multe din serialele mele preferate le-am putut deja vedea la TV – aka nu a fost nevoie sa le descarc. Daca e vorba de un film > caut pe Net > vizionat de macar 3 ori > cumparat. No way to blind buy some / whatever movie doar pentru ca ceva “pro” a scris recenzii interesante.

Rezultatul: foarte putine DVD-uri – pe care insa le-as putea urmari de nenumarate ori fara sa ma plictiseasca vreodata.

3. Un CD: nu cumpar niciodata un album fara sa-l fi ascultat in prealabil. In general, lucrurile se intampla cam asa: dau de ceva CD care pare promitator. Il caut pe Net > descarc > ascult de 4-5 ori. Pauza de ceva saptamani > reascultare. Daca respectiva creatie inca imi place, cumpar albumul (ceea ce se intampla foarte rar). Daca nu gasesc albumul pe Net, no way to blind buy it (recenziile, ca si in cazul filmelor, nu ma intereseaza). In plus, CD-urile au, in general, mai mult de o melodie. Daca din intregul album imi plac doar unele melodii, nu cumpar albumul. Imi pastrez in comp doar melodiile care imi plac.

Rezultatul: foarte putine CD-uri – pe care insa le-as putea asculta de nenumarate ori fara sa ma plictiseasca vreodata.

Urmand aceasta filosofie de ani buni, am ajuns la o concluzie de tip, cumva, ocult: am descoperit ca orice pagina de carte sau articol, orice piesa audio sau film, contine o infinitate de layer-e. Fiecare din aceste straturi este de o complexitate enorma, la fiecare interactiune o alta fateta devenind vizibila / posibila. Cartea infinita a lui Borges exista si chiar are un numar finit de pagini. Iar pentru a realiza acest lucru nu e nevoie de sute de mii de albume / carti. Poate doar de atentie.

P.S. Un mic detaliu: pretul (carte / cd / film) nu este un factor decisiv. Daca un album etc. nu imi place in totalitate, poate sa mi-l ofere careva si gratis. Not interested, thank you.