Ei bine, pentru cei care inca nu stiu, marele filolog (pasionat, intre altele si de filosofie) a fost si compozitor. E adevarat, nu a ramas in istoria muzicii…dar nici  nu a iesit cu totul din ea!

Ei bine, pe la inceputiul secolului trecut, Franz al nostru era la mare voga in saloanele literare pariziene. Si asta pana cand au aflat - saloanele - ca filosoful avea mare trecere printre cei-ce-purtau-simboluri-ciudate… ;-)

Din acel moment, a inceput sa cam fie dat afara din case, din istorie, din cultura, singurul loc unde a putut ramane fara a fi deranjat fiind muzica!

Adevarul este ca relatiile lui Nietzsche cu muzica au inceput destul de devreme, in familia sa fiind destui membri cu aptitudini si pasiuni melomane: bunicul sau organiza ample concerte private, iar tatal sau era un pianist amator destul de bun. In perioada petrecuta la Naumburg (1851-1858), tanarul Franz era un oaspete obisnuit la seratele muzicale organizate de catre Consilierul Krug, fiind membru in corul fostei abatii cisterciene de la Pforta. Pasional, asa cum il stim, scria in unele epistole ca ar vrea sa se dedice in exclusivitate muzicii… Ar fi fost mai bine, oare? Stim insa ca istoria nu se face cu “daca…” asa ca mergem mai departe.

Eh, dar tineretile trec, (i)dealurile se mai niveleaza, se mai lustruiesc, pasiunile se schimba (o, daaaa, in cazul lui Nietzsche…). Muzica odata detestata se transforma in pasiuni (care, la randul lor, se metamorfozeaza in obsesii). Daca cu destul de putin timp in urma, compozitori ca Berlioz, Liszt sau Wagner nu valorau nici cat un Übermensch degerat in fata titanului din Rocken / Weimar, iata ca acum placile (de gramofon) se cam schimba ( cel putin pentru Wagner se schimba pana si gramofonul)

Printre compozitiile filosofului (multe dintre ele ramase neterminate) se numara in special Lieduri (pe versuri proprii sau de Petöfi, Chamisso, Lou Andreas-Salome sau Byron), o messa (hei, chiar asa) si mici piese pentru pian. Pasiunea sa pentru sunete grele nu se termina cu aceste compozitii, el devenind critic muzical pentru Deutsche Allgemeine. Prabusirea proiectelor sale de viitor soseste in momentul in care primeste o critica devastatoare din partea lui Wagner si Hans von Bülow pentru lucrarile sale Sylvesterklange si Manfredklange. Din acest moment, dezamagit, se consacra in totalitate filosofiei, lasand pasiunea pentru muzica doar la un nivel teoretic.

In ultimii sai ani de viata, la Jena, sub apasatoarea umbra a nebuniei, supravegheat de catre mama sa, Friedrich obisnuia sa isi reverse incordarea nervoasa pe clapele pianului intr-o adevarata descarcare orgasmica dionisiaca. Thomas Mann va folosi chipul filosofului nebun  - sfasiat intre corzile de otel ale coincidentia oppositorum - pentru crearea personajului sau, la fel de ciudat si nebun: Adrian Leverkuhn.

Puteti asculta aici doua piese (lieduri) compuse de marele filosof:

01. Bechworung:

02. Junge Fischerin: