Tag Archives: Roma

Matei 27, 35

© 1029-0

Creatiile romanului Maurizio Amadei, tipul din spatele MA+, mi-au adus aminte de camasa lui Isus, tesuta dintr-o singura bucata:

Amedei’s conceptual highly organic creations are often made from one sole piece of material folded yet practically anchored and always eminently wearable.

Amadei este considerat unul dintre cei mai valorosi designeri contemporani. Din pacate, sau din fericire (bla, bla, bla), nu am gasit nici un runway MA+ pe YT sau Vimeo. Daca insa cineva e interesat de o prezentare in ultra-extenso a italianului, here. Daca cineva nu e interesat de o asa prezentare, here.

Jacopo da Camerino

San Giovanni in Laterano… Astazi, vechea catedrala constantiniana, construita in sec. IV, mai pastreaza putin din vechea’i structura austera. Supusa, ca marea majoritate a bisericilor romane, unui proces de “barocizare” intensa, San Giovanni isi dezvaluie cu greu frescele de sec. XIII realizate de Jacopo Torriti si franciscanul Jacopo da Camerino, asistentul sau. Despre viata celor 2 nu se stie mai nimic. Necanonizati, nefacatori de minuni, greu reperabili prin manualele comune de istoria artei, cei doi au lasat in urma o minune cu care numai rasuflarea mai poate tine pasul.

Incoronarea Mariei

The Sixteenth Century Journal

Cred ca este una dintre cele mai bune reviste dedicate controversatului sec. al XVII. Buuun. Ce sa mai spun despre TSCJ? Nimic. Doar ca toti cei care sunt interesati de baroc vor avea parte de destule nopti albe rasfoindu-l.

Baroque Rome was a site of ceremony not only within the confines of the papal court but also outside in the streets and piazzas. Harnessing the talents of a remarkable team of artists, architects, and poets, patrons in Rome supported pageants whose elaborate festive architecture and learned literary programs set the pace for other European courts and capitals. Street decorations, processions, and fireworks played a crucial role as public statements for groups or individuals with a range of religious and political agendas. But increasingly, it seems, in these middle years of the seventeenth century spectators were not the only audience imagined for Baroque Rome’s spectacles. Thanks to bibliographical efforts by several scholars, it is possible to identify more than a hundred printed texts describing Roman festivities during the period from 1623 to 16555 and more are likely to be discovered. Readers, not just viewers, were obviously a target for those who promoted pageantry [din Laurie Nussdorfe, Print and Pageantry in Baroque Rome, in TSCJ XXIX/2 (1998), pp. 439-440].

Milano. In principio erat verbum

Am prezentat acum ceva timp in urma Cantul vechi roman. Astazi o sa ne oprim, pe scurt, la un alt tip de muzica si anume la cea ce se intona in superbele basilici milaneze pe la inceputul secolului al V-lea.

Cunoscut sub numele de Cant ambrozian sau Cant milanez (denumit astfel mai tarziu, pentru a-l distinge de cel roman), acest stil / rit isi are originea in persoana lui Ambrozie al Milanului.

In anul 1058, Papa Stefan al IX-lea, in cursul unei vizite la Manastirea Montecassino, a interzis definitiv interpretarea cantului ambrozian:

Tunc etiam et Ambrosianum cantum in ecclesia ista cantari penitus interdixit

Nu doar ca l-a interzis, dar cei ce-l mai intonau dupa acest moment erau pasibili de pedepse nu tocmai placute.

Fraza de mai sus poate fi considerata actul de deces oficial al acestui rit. Caci, in fond, nu era vorba doar de un mod de a canta ci de un intreg ritual liturgic.

Milanezii au avut mari probleme in a-si pastra ritul. Papa Stefan este doar ultimul exemplu, cel care i-a dat lovitura de gratie. Insa inaintea lui, Carol cel Mare, Papii Adrian al II-lea, Nicolae al II-lea si Grigorie al VII-lea au incercat si ei sa-l desfinteze prin orice mijloace (bule, concilii, amenintari personale). Pana la urma au reusit, asa cum au reusit sa o faca si cu ritul vechi roman, peste cadavrele celor doua intinzandu-se falnic, unificator si centralizant, cantul si ritul gregorian.

Roma. In principio erat verbum

Cantul vechi roman – veriga lipsa dintre ierusalim si Roma – este, spre deosebire de cantul gregorian, marele uitat al muzicii Bisericii latine occidentale. Daca pana in secolul al XII-lea inca se mai intonau imnuri ce urmau linia melodica a acestui stil muzical, in secolul al XIII-lea, mai precis dupa captivitatea papala de la Avignon, a cazut in desuetudine, devenind un fel de relicva muzicala expusa doar in timpul solemnelor Vecernii sau Messe papale din Lateranum sau Sf. Petru. Un secol mai tarziu, nu mai era nici macar o amintire. Totul a ramas in nemiscare pana la inceputul secolului XX.

Redescoperirea cantului vechi roman de catre Dom Andoyer a reprezentat o adevarata bomba pentru comunitatea stiintifica si religioasa occidentala. Spun bomba deoarece socul provocat a fost unul de proportii, in special din punct de vedere ideologic: cum se (mai) poate reconcilia viziunea, dominanta in acel moment, despre stilul gregorian, inventat chiar de Sf. Grigorie (secolul VI), ce trebuia sa reprezinte forma muzicala universala a Bisericii Catolice, cu realitatea istorica, având in vedere ca nu exista la Roma manuscrise gregoriene mai vechi de secolul XIII? Muzica gregoriana, neclintita de secole intregi de pe piedestalu-i, s-a vazut pusa din nou in fata vechiului sau rival.

Piesele propuse aici au aparut pe CD in anul 2008 si sunt interpretate de corul Organum condus de muzicologul, teologul si filologul francez Marcel Peres.

Impresionant prin sobrietate, minimalism, forta expresiva si incarcatura simbolica, cantul vechi roman defineste un crestinism aparte de ceea ce vedem astazi.

O prezentare a lui Peres:

Kenneth Levy – A New Look at Old Roman Chant (Early Music History, Vol. 19 (2000), pp. 81-104 / Vol. 20 (2001), pp. 173-197). Part I, Part. II.

Thomas H. Connolly – The “Graduale” of S. Cecilia in Trastevere and the Old Roman Tradition. Journal of the American Musicological Society, Vol. 28, Nr. 3 (1975), pp. 413 – 458.

Un interviu cu Peres, Leurres de l’Apocalypse, in lb. franceza, aici.

Jacopo Torriti

Nunta din Cana. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi

Arta romana si cea toscano-venetiana din cadrul Renasterii timpurii (secolele XII – XIII) este astazi aproape in intregime disparuta. Cu foarte putine exceptii, ciclurile in fresca, mozaicurile basilicale sau icoanele portabile (multe dintre acestea prezente si in destule capele private), au cunoscut o distrugere sistematica incepand cu a a doua jumatate a sec. al XIV  – cand perioada clasica si o anumita recuperare a naturalismului antic devine noul punct de referinta. Din acel moment, picturile pe care multi dintre vajnicii nostri ortodocsi le-ar numi bizantine, devin fuori moda, expresii a unei totale lipse de gust estetic, a oricarui raport cu lumea sensibila, naturala.

Artistii ce vor fi prezentati in “E” apartin secolelor XIII – XIV in special, dar nu numai, ei provenind cu totii, fara nici o exceptie, din spatiul occidental.

Jacopo Torriti sau Turriti, religios franciscan tertiar dupa cate se pare, activ la cumpana dintre sec. XIII – XIV.

Prea multe detalii despre viata Maestrului nu se cunosc. Se stie doar ca era toscan de origine, mai precis din Torrita di Siena. Cunoscut ca mozaicar, frescar si iconar, lucrarile sale – atatea cate au mai ramas – se pot admira in basilici ca S. Maria Maggiore, S. Giovanni in Laterano, in muzeul din Grenoble, S. Maria in Trastevere sau Baptisteriul din Florenta. Printre operele distruse se numara si un mozaic pentru mormantul Papei Bonifaciu VIII (1296).

Portret idealizat al marelui artist medieval. Sala primariei din Torrita

Noe isi construeste arca. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi

Arhanghel. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi

Incoronarea Mariei. Mozaic. Absida S. Maria Maggiore, Roma.

Geneza

Crearea Evei

Figura lui Isus. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi

Ioan Botezatorul si Maria adorand Crucea. Absida, S. Giovanni in Laterano. Sec. XIII

Sf. Lucia. Tempera pe lemn atribuita lui Torriti. Parte dintr-un triptic ce provine din biserica manastirii Santa Lucia in Selci din Roma. Personajul ingenunchiat la picioarele sfintei este Angela Cerroni, membra a inaltei aristocratii sezzezine. Locatia: Musée de Grenoble.