Tag Archives: Prostie

Tilli

Tilli era un personaj din comunitatea Calendarului coerent. O comunitate strong, cu principii! Asa era. Insa…asa cum cred ca deja va imaginati, Tilli nu era nici foarte iubit si nici foarte dorit in casta sfintilor razboinici (toti sfintii sunt razboinici).

Tilli era un sfant responsabil, foarte responsabil. Nevricos de responsabil. Avea un singur defect insa: era panicos. Foarte panicos. In general minunile sunt cerute, implorate, in momente tragice… Nu? Cand un amic, cel mai bun amic, e bolnav, copilul e bolnav, cand in avion se aude un fasait suspect de lung si de fasait, cand casa se misca in ritm de racitura pe andrea in timpul cutremurului, cand bursa cade, cand banii dispar si nesfintii de la Ambasada Romaniei din Helsinki cer 100 de euro pentru reinoirea pasaportului! Ei, atunci e nevoie de minuni! Minuni strong, cu principii! Sfinti cu sange rece! Daaaa, dar cand sortii cadeau pe Tilli sa rezolve a couple of…problems…of-of-offffff… Panica, panica, palinca, panificatie, panoplie, pandemonium! Hopa! Tilli intra in panica!

Ehhh, cum sa nu intre?! Fiti atenti si fiti extatici. Sunt sigur ca veti intelege, dupa ce am sa ve explic, evident, problema lui Tilli. Vedeti voi, Tilli era un sfant neobisnuit. Nimic neobisnuit pana acum, nu? Tilli era un astfel de sfant care, in momentul in care facea ceva, orice, se vedea pe sine facand acel lucru. Spre exemplu: o casa care se misca ca o racitura. Tilli intra in ea sa faca minunea, dar, in acelasi timp, se vedea pe sine intrand in casa care se misca nebuneste, care era clar ca o sa cada. Intra in avion, well, ma opresc aici cu exemplul. Si tot asa. Nu e usor sa ramai calm, nu? Intri in casa in flacari, mintea incepe sa lucreze la viteza maxima: ce fac, cum salvez, ce salvez, cum ies. Cei de afara stau si zbiara, lesina, isi pierd credinta in reusita actiunii cu fiecare minut ce trece… Tilli era in casa in flacari, era in afara casei in flacari. Now, solve that! Si intra in panica, saracul. Odata, era pe un munte sa salveze niste alpinisti carora li se rupsese coarda si atarnau de ceva crengi mezozoice pe’acolo. Tilli era chiar deasupra lor aducandu-le aminte ca au niste intrumentar de rezerva luat pe negandite din cabana si ascuns prin nu’s ce ungher de rucsac. Dar Tilli era si in fundul prapastiei pierzandu-si credinta. La un moment dat si-a pierdut-o atat de tare incat Tilli-lucratorul si-a pierdut orice rabdare si, coborand atent la Tilli-privitorul, i-a croit asa o mama de bataie incat, din cauza urletelor, alpinistii s-au trezit din lesinul in care cazusera si, cu sange rece, au reusit sa se salveze. Nu am sa va spun cum un intreg Boeing 747 a scapat de la julituri, cu toti pasagerii intacti, Till being in charge, ca chiar nu o sa ma credeti!

Daca in momente de cumpana simtiti ceva ciudat in preajma, ceva ce nu are legatura cu nimic nici-macar-posibil, sa stiti ca Tilli e din nou in misiune. Va rog sa aveti incredere in el. Poate ca metodele’i sunt un pic…neortodoxe, insa sa stiti ca niciodata nu lasa lucrurile neterminate. Pana la urma e un sfant cu principii, ce naiba!

Desfraul estetic al mortii (XX)

si spunea:

“…nu exista nici o arta care sa nu se nasca din calendar.”

Ernst Jünger

“Se facu elogiul vinului si cel al hangiilor de la Vinho del Mar. Pivnita “Tonului” era renumita. Lucius i-o prefera pe cea ce la “Calamaretto”, dar numai cu conditia sa i se bea vinurile pe loc, caci soiul era sensibil si nu suporta transportul pe mare. De altfel, trebuia sa fi ciocnit cu patronul, Signor Arlotto si sa te fi aratat nu numai fin cunoscator, ci si tovaras vesel, inainte ca el sa te socoata demn sa gusti vinul cel mai bun. Ortner, in ce-l priveste, prefera podgoreni anonimi, care te servesc in bucataria lor. Mama statea langa foc, se glumea in familie. Munca in vii era rugaciunea lor. Se gusta in tovarasia lor branza de oaie cu vin alb, miez de anghinare cu vin rosu. Si se vorbea fara graba de vechi lucruri simple si de repetarea lor; timpul, cresterea vitei de vie, cursul grav si vesel al existentei omului. Invatai mai mult si mai bine decat din carti. Caci nu exista nici o arta care sa nu se nasca din calendar.”

P.S. Eh, cine mai stie sa povesteasca astazi despre lucruri simple si mai ales despre repetarea lor.

Philosophy of Science Journal

Unul din primele mele proiecte, din fericire nefinalizat, era sa scriu despre conceptul de intentionalitate la filosofii bizantini din sec. XI-XIV. Ambele chestiuni sunt, cred, fascinante, atat intentionalitatea, cat si perioada bizantina revenind astazi in centrul atentiei academice. Ne putem intreba: de ce? Intentionalitatea: deoarece se crede ca in viitor ea nu ar mai defini doar fiintele umane, ci si masinile (vezi conceptul de hard AI). Perioada bizantina: deoarece se crede ca poate oferi viziuni alternative – si complementare – la dezbaterile medieval occidentale pe aceasta tema (intentionalitatea) si nu numai.

Revista Philosophy of Science este una cu traditie in domeniu, mai multe despre ea putand afla consultand situl oficial. In unul din ultimele numere (75 / 2008, pp. 1-27) a aparut un articol interesant semnat de A. Chemero & M. Silberstein si intitulat

After the Philosophy of Mind: Replacing Scholasticism with Science.

Pentru mine acest articol reprezinta ceea ce as putea numi un material scris bine. Evident, asa ceva este mai greu de identificat pe bloguri si, chiar daca ar fi, nu cred ca ar primi elogii prostesti cu multe semne de exclamare si majuscule erecte tocmai unde te astepti mai putin.

In alta ordine de idei, trebuie sa recunosc ca imi displac din ce in ce mai profund frazele cu care se impanoseaza majoritatea studiilor / articolelor referitoare la societatea contemporana si la modul in care tehnologia moderna changed so radically our perception of the world & what means to be human. Adevarul e ca, luandu-ma pe mine insumi in considerare, nu prea vad modul in care tehnologia mi-a schimbat perceptia asupra lumii si nici asupra a ceea ce eu consider a ma defini ca fiinta umana. Ambele variaza de la zi la zi, iar de cele mai multe ori tehnologia nu joaca nici cel mai mic rol in aceasta. In plus, s-ar putea foarte bine ca la sfarsitul vietii sa fiu la fel de cretin ca si astazi, nefiind in stare sa dau un raspuns la  megaintrebarea  what means to be human. In plus, din cate stiu, nici un sistem filosofic / teologic / stiintific nu a oferit pana la ora actuala (03 / 11/ 21’15”) vreo definitie clara, standard a what means to be human… Exista deja mii de definitii a ceea ce inseamna si nu inseamna a fi uman, unele vechi de cand lumea, si alte cateva mii bune sunt pe cale sa fie vomate de catre desteptii acestei lumi si inghitite de massele aceleiasi lumi.  Asadar, nestiind exact ce si cum, cum poti spune cu atata siguranta ce si cum?! In plus, sunt 6 miliarde de humans around! C’mon ppl… What means to be human?!

Si si mai in plus decat in plus, oricat ne-am dori de mult, lumea nu poate fi, din pacate?, restransa la un sistem binar / dihotomic tip religie vs. stiinta, iluminism vs. obscurantism sau, the hottest one, ratiune vs. credinta...

Site

[2012 edit: nu mai sunt de acord cu multe din chestiunile scrise aici.]

Fritz cel mic

Se spune ca demult, tare demult, cerul era atat de aproape de pamant incat oamenii il puteau atinge cu mana. Contrar tuturor asteptarilor, nu am sa ma apuc acum sa contrazic aceasta afirmatie. Trebuie sa recunoastem ca ne aflam, cu totii, in imposibilitatea de a o demonstra falsa. In fond, de ce nu? Lucrurile s-au intamplat demult, cand nimeni din cei ce sunt nu erau, si nici unul din cei ce au fost nu mai sunt. Asadar, suntem la mijlocul drumului.

Oamenii atingeau cu mana cerul. Daca o faceau toti, nu cred ca gestul ca atare avea vreo semnificatie. Stiti cum se spune: cand totul este un miracol, nimic nu mai este miraculos. Se pare insa ca noi, cei de astazi, luam atari lucruri ca pe ceva…diferit. Sau, exprimandu-ne in termeni anglo-saxoni de coloratura provincial-globala, putem exclama: Wow, that’s a real shit! Bun.

Trebuie sa stim insa ca a atinge cerul cu mana era un dar al Zeilor. Un dar facut oamenilor pentru bunatatea lor (a Zeilor) si nu invers. Oamenii nu pot fi niciodata indeajuns de la inaltime pentru a atinge ceva – cerul, spre exemplu. Demult insa, reuseau. Fritz insa nu! Stiti cum e:  in povestile sacre va interveni intotdeauna ceva care sa scurtcircuiteze sistemul. Ba o cadere (in pacat), ba un negru, ba un Fritz, un evreu, ba o femeie etc. Nu intindem lista ca nu-i bine… Mai bine ne concentram pe istoria de fata. Cercul va avea intotdeauna un motiv sa nu se inchida, asa ca nu asta-i important.

Fritz era un tip care a trait, ca toti ceilalti care puteau atinge cerul, demult, tare demult. Traia cu ei, manca cu ei… Sau, mai pe scurt, Fritz nu reusea sa atinga cerul! Ce sa mai… Era prea scund. Mic. Pitic. Fritz era un avorton. Un tampit. Un scurt (circuit). O greseala! Greseala cui?

Oamenii atingeau cerul cu mana ridicata, cu capul si cu multe alte lucruri – atunci cand se aflau in stare de erectie. Zeii erau multumiti de acest lucru, nu insa si de Fritz. El era exceptia sau, cum am spune astazi, era un tip dotat. Fritz se insurase cu o fata a oamenilor – superba, evident – insa progeniturile lor, 5 la numar, erau de aceeasi inaltime cu…, hm, Fritz. Zeii nu il puteau ucide caci, pana la urma, era propria lor creatura. A nu-l recunoaste insemna a nu se recunoaste pe Sine. Insemna a-si nega Creatia, perfectiunea. Inadmisibil. Bun.

Fritz era miracolul pe care nimeni nu si-l dorea. Era, de fapt, singurul sfant-in-viata. Lor le apartin miracolele, in special cele la care te astepti mai putin. Daaa… Fritz facuse 5 copii – nu de unul singur, ci cu nevasta-sa, evident. Nevasta, o femeie superba, care atingea cerul cu capul, capul fiind invaluit intr-o imensa podoaba rosie, s-a cam saturat de Fritz dupa un timp. Pleca dupa un lungan, iar sfantul nostru ramase singur cu cei 5. Istoria nu ne mai spune nimic, insa faptul ca astazi nu atingem, cei mai multi dintre noi, cerul cu mana, nu ar trebui sa ne puna pe ganduri? In fond, cerul e la aceeasi distanta de pamant ca si demult, tare demult, caci multi se lauda ca il pot intelege, pentru ca atinge… Dar, oare, chiar ei sa fie norocosii?