Tag Archives: Patristica

Fire Walk with Me

Ascultam ieri Burzum in timp ce citeam Protrepticus-ul lui Clement Alexandrinul. O combinatie destul de stranie, dar nu foarte. Parerea mea e ca Varg ar fi trebuit si el sa o citeasca:

I know fire to be capable of exposing and curing superstition. If thou art willing to abandon this folly, the element of fire shall light thy way. This same fire burned the temple in Argos, with Chrysis the priestess; and that of Artemis in Ephesus the second time after the Amazons. And the Capitol in Rome was often wrapped in flames; nor did the fire spare the temple of Serapis, in the city of the Alexandrians. At Athens it demolished the temple of the Eleutherian Dionysus; and as to the temple of Apollo at Delphi, first a storm assailed it, and then the discerning fire utterly destroyed it. This is told as the preface of what the fire promises.” [here]

Eu unul nu sustin incendierea de biserici. Ar fi chiar culmea. Dar nici stingerea lor, in caz ca…

Chiril din Baskerville

“Great care must then be taken, and it is especially your holiness’s business to undertake this duty, to tell the guild of undertakers to lay a very big and heavy stone upon his grave, for fear he should come back again, and show his changeable mind once more. Let him take his new doctrines to the shades below, and preach to them all day and all night. We are not at all afraid of his dividing them by making public addresses against true religion and by investing an immortal nature with death. He will be stoned not only by ghosts learned in divine law, but also by Nimrod, Pharaoh and Sennacherib, or any other of God’s enemies.”

(Letter of Theodoretus written on the Death of Cyril, Bishop of Alexandria.) [here]

[Courtesy of Al]

Maxim si numarul

Din nou, cateva ganduri razlete despre originile “secularizarii” cu care se confrunta lumea occidentala (si nu numai) de astazi si bla bla bla. Continui sa citesc imposibilele scrisori ale lui Maximus in traducerea lui Stani’ (again, execrabila).

In Epistola 15 – Catre Cosma. Despre ceea ce e comun si propriu, adica despre fiinta si ipostas – Maximus ia in discutie problema numarului. Ca marea majoritate a lucrurilor care populau Cosmosul grec, numarul avea o incarcatura ontologica: el exista in sine si avea un rol extrem de important in mentinerea armoniei cosmice. Aceasta viziune nu i-a caracterizat doar pe Pitagoreici, ci majoritatea scolilor filosofice. Nu intru in amanunte.

Acum, e clar ca the christian buddies nu aveau cum sa stea relaxed referitor la acest approach demonico-satanico-superstitios. Aveau la indemana o singura optiune: golirea numarului de natura sa (de suflet, cum s-ar mai putea spune) sau, mai pe romaneste, transformarea sa in cifra. Acest proces, lent, s-a desfasurat in doua etape:

a. prin “demonstrarea rationala” a faptului ca numarul nu reprezinta nimic in sine. Este doar un simplu si prapadit indicator.

b. however, el poate simboliza, pana la un punct [punct ff greu de stabilit], anumite realitati divine (si avem aici stufoasele alegorii numerice din Ambigua aceluiasi Max). Aceasta traditie s-a labartat pana prin Renastere cand, again, incepuse sa arate a naibii de weird. Numarul tindea sa fie reinvestit cu ce nu trebuia.

Dar sa revenim la Maximus si scrisorica sa. Iata ce scrie Dady – in raspar cu o intreaga traditie:

“Numarul nu are nici puterea de a lucra, nici de a patimi. El este doar un indicator. Numarul nu are puterea de a face ceva, el fiind mai degraba o expresie.” [PSB 81, p. 135-136]

Asa cum am mai aratat aici pe Lante, exact acelasi tratament purificator (aka secularizator) s-a aplicat la intreaga strucrura vizibila sau nu a realitatii. Un mileniu dupa Maximus, Berkeley (episcop si teolog) va declara in perfecta aliniere patristica:

“Numbers are nothing but Names!”

We should also know that Berkeley harshly rejected the contention that arithmetic should be based on Platonic or other pagan ideas. Instead he argued that numbers were just “creatures of the mind”. Iar rolul pe care un dude ca Berkeley l-a jucat in istoria matematicii nu il poate nega nimeni.

_____

Pentru curiosi, un articol fainut (evident, fara nici o mentiune patristica): Mathematics and Philosophy: Wallis, Hobbes, Barrow, and Berkeley.

P.S. Mi-a scapat una din cele mai importante fraze din Ep. 15 (d’aia e bine de revenit):

[si enim esset substantia, etiam per se vere existeret > numerus neque subtantia neque qualitatis est]

(PG 91, 563-564)

Cum spunea un amic: asa a fost scos, incet, “cu pompa tot aerul vital din Numar”… “Golirea” lumii de pneuma si instaurarea Vidului (un articol superb).

Somnus (I)

Hypnos

Un fragment foarte interesant din Imnele Raiului a lui Efrem Sirul despre relatia dintre trup si suflet si despre faptul ca, dupa moarte, sufletele lipsite de trup asteapta invierea in afara Raiului intr-o stare ce poate fi numita “somnul sufletului”.

Daca sufletul poate vedea si auzi

fara trupul lui, de ce sa fie inchis in el?

Ca sufletul fara trup nu e in stare sa vada

o dovedeste trupul insusi; caci atunci cand ajunge orb

si sufletul este orb in el, bajbaind impreuna cu el.

Iata cum fiecare cheama si da marturie pentru celalalt;

asa cum trupul are nevoie de suflet ca sa fie viu,

asa si sufletul are nevoie de trup ca sa vada si sa auda.

Daca trupul ajunge surd si sufletul asurzeste odata cu el

ba chiar aiureaza atunci cand trupul sufera de fierbinteala.

Chiar daca sufletul exista prin el insusi,

el nu exista cu adevarat fara tovarasul sau;

se aseamana unui fat in pantecele maicii lui,

viu, dar lipsit de cuvant si de gand.

Daca sufletul, cat este in trup, se aseamana unui fat

si nu e in stare sa se cunoasca nici pe el insusi, nici pe tovarasul sau,

cu atat mai slab este odata ce paraseste trupul,

si nu mai are simturile

sa-i slujeasca ca unelte.

Caci prin simturile tovarasului sau se arata si se face el vazut.

Nimic nu lipseste acestui fericit salas*,

loc al plinatatii si desavarsit intru toate,

iar sufletul nu poate intra aici singur

caci ar fi lipsit atunci de toate,

neavand simtire si cunostinta**

Sufletul a dobandit prin trup putinta de a grai intelepciune.

In salasele dorite de la marginea Raiului

locuiesc sufletele credinciosilor si ale dreptilor

asteptandu-si aici trupurile, prietenii lor***.

_____

* Paradisul.

** Asadar, sufletul se afla intr-un fel de moarte (fara simtire & cunostinta) pana cand se va reuni cu trupul. Vom vedea in partea a doua a postului cum respectiva idee, exprimata, sa nu uitam!, de unul dintre cei mai mari Parinti ai Bisericii, si-a facut drum pana prin Anglia de sec. XVI. De la o asemenea viziune si pana la cea care neaga insasi existenta sufletului nu mai e decat un pas. Iar de la negatia asta si pana la “nihilismul” contemporan nu mai e decat jumatate de pas. Cu cat lumea devine mai atee, cu atat devine mai crestina, mai tehnologizata, mai moarta.

*** Efrem Sirul, Imnele Raiului (VIII, 3-8, 11), pp. 75-78. Deisis, 2010.

Turnhout [215]

Teribil, teribil. Se implinesc chiar atatia ani de cand a avut loc una dintre cele mai importante fugi din istoria crestinismului (dupa cea topografica in Egipt si cea muzicala a lui Bach, evident): Pieter Corbeels si Philippus Jacobus Brepols fug la Turnhout pentru a scapa de ocupatia franceza in Belgia.

Una dintre cele mai cunoscute si mai valoroase colectii publicate la Brepols este Corpus Christianorum, Series Graeca & Latina, intiata sub auspicii, evident, benedictine.

Cu un numar impresionant de volume la activ*, colectia CC si implicit editura Brepols isi continua marsul triumfal (si exasperant de scump) in istoria cunoasterii printr-o noua creatie:

The Corpus Christianorum Library & Knowledge Centre

CC (History & Aims)

____________

*

(vezi si subcolectiile)

CCSG = 69 vol.

CCSL = 194 vol.

CCCM = 267 vol.

CCTPL = 37 vol.

CCSA = 17 vol.

CCCOGD = 2 vol.

CCT = 2 vol.

SE = 48 vol.

Desfraul estetic al mortii (XIII)

Citeam ieri noapte din romanul lui Jünger, Pe falezele de marmura:

De pe terasa intrai in biblioteca pe o usa cu geam. In ceasurile diminetilor frumoase, usa statea larg deschisa, astfel ca fratele Otho, lucrand la masa lui mare, sedea ca intr-o parte a gradinii. Rafturile de carti se prelungeau si in mica sala, insotind apoi scara, care ducea sus, pana la herbariu. Aici se aflau Parintii Bisericii, ganditorii si autorii clasici din epoca veche si noua, dar mai ales o colectie de dictionare si enciclopedii de tot felul. Seara ma intalneam cu fratele Otho in mica sala, unde in camin palpaia un foculet din butuci de vie uscati (pp. 21-22).