Tag Archives: Pamant

Fritz cel mic

Se spune ca demult, tare demult, cerul era atat de aproape de pamant incat oamenii il puteau atinge cu mana. Contrar tuturor asteptarilor, nu am sa ma apuc acum sa contrazic aceasta afirmatie. Trebuie sa recunoastem ca ne aflam, cu totii, in imposibilitatea de a o demonstra falsa. In fond, de ce nu? Lucrurile s-au intamplat demult, cand nimeni din cei ce sunt nu erau, si nici unul din cei ce au fost nu mai sunt. Asadar, suntem la mijlocul drumului.

Oamenii atingeau cu mana cerul. Daca o faceau toti, nu cred ca gestul ca atare avea vreo semnificatie. Stiti cum se spune: cand totul este un miracol, nimic nu mai este miraculos. Se pare insa ca noi, cei de astazi, luam atari lucruri ca pe ceva…diferit. Sau, exprimandu-ne in termeni anglo-saxoni de coloratura provincial-globala, putem exclama: Wow, that’s a real shit! Bun.

Trebuie sa stim insa ca a atinge cerul cu mana era un dar al Zeilor. Un dar facut oamenilor pentru bunatatea lor (a Zeilor) si nu invers. Oamenii nu pot fi niciodata indeajuns de la inaltime pentru a atinge ceva – cerul, spre exemplu. Demult insa, reuseau. Fritz insa nu! Stiti cum e:  in povestile sacre va interveni intotdeauna ceva care sa scurtcircuiteze sistemul. Ba o cadere (in pacat), ba un negru, ba un Fritz, un evreu, ba o femeie etc. Nu intindem lista ca nu-i bine… Mai bine ne concentram pe istoria de fata. Cercul va avea intotdeauna un motiv sa nu se inchida, asa ca nu asta-i important.

Fritz era un tip care a trait, ca toti ceilalti care puteau atinge cerul, demult, tare demult. Traia cu ei, manca cu ei… Sau, mai pe scurt, Fritz nu reusea sa atinga cerul! Ce sa mai… Era prea scund. Mic. Pitic. Fritz era un avorton. Un tampit. Un scurt (circuit). O greseala! Greseala cui?

Oamenii atingeau cerul cu mana ridicata, cu capul si cu multe alte lucruri – atunci cand se aflau in stare de erectie. Zeii erau multumiti de acest lucru, nu insa si de Fritz. El era exceptia sau, cum am spune astazi, era un tip dotat. Fritz se insurase cu o fata a oamenilor – superba, evident – insa progeniturile lor, 5 la numar, erau de aceeasi inaltime cu…, hm, Fritz. Zeii nu il puteau ucide caci, pana la urma, era propria lor creatura. A nu-l recunoaste insemna a nu se recunoaste pe Sine. Insemna a-si nega Creatia, perfectiunea. Inadmisibil. Bun.

Fritz era miracolul pe care nimeni nu si-l dorea. Era, de fapt, singurul sfant-in-viata. Lor le apartin miracolele, in special cele la care te astepti mai putin. Daaa… Fritz facuse 5 copii – nu de unul singur, ci cu nevasta-sa, evident. Nevasta, o femeie superba, care atingea cerul cu capul, capul fiind invaluit intr-o imensa podoaba rosie, s-a cam saturat de Fritz dupa un timp. Pleca dupa un lungan, iar sfantul nostru ramase singur cu cei 5. Istoria nu ne mai spune nimic, insa faptul ca astazi nu atingem, cei mai multi dintre noi, cerul cu mana, nu ar trebui sa ne puna pe ganduri? In fond, cerul e la aceeasi distanta de pamant ca si demult, tare demult, caci multi se lauda ca il pot intelege, pentru ca atinge… Dar, oare, chiar ei sa fie norocosii?