Tag Archives: Narcis

Indigo

M-au fascinat intotdeauna doua lucruri:

Ploaia care cade, torential, intr-o fantana arteziana.

Femeile care nasc femei.

Ambele sunt imorale, sunt imposibile. Nedrepte. Sunt…anorexice prin lipsa de argumente. Privindu-le, gandindu-le, iti iau intreaga vlaga si ti-o transforma in ud. Intr-un ud care se repeta, etern, pe el insusi. Intr-un ud deasupra caruia prezenta lui Narcis este inutila. Reflexia nu mai exista. Caci cand totul este reflexie, nimic nu mai este reflexie.

Prezenta ta, a oricui, ma irita. Pentru ca este peste tot. M-am ratacit atat de tare dar, cu toate acestea, nu am scapat de nimeni.

P.S. …trimite dupa preot, dar bolnavul nu se mai poate spovedi. Si ce-ar putea sa-i spuna acestui om grav, senin, strain, care tine cupa cu impartasanie? Preotul refuza taina impartasaniei si spune rugaciunea pentru muribunzi. Ceaikovski nu mai aude nimic. Singurul lucru care ramane viu in el este aceasta sete nepotolita, nu de suc de lamaie, nu de un ceai tare, nu de un lichid, ci de ceva pe care nu-l poate numi si singurul care ar putea sa-l usureze. O sete mortala intr-un pustiu de angoasa mortala.