Tag Archives: Mitologie

Inade

In cartile vechi se spune ca numele Demonilor, a Zeilor sau unele de-nerostit-taine trebuie sa fie scrise pe apa. Inde face parte din insiruirea de mai sus. Este numele pe care nu il poti niciodata citi. Pentru ca este scris pe partea intunecata a Soarelui.

There is a world that shadows our world, a world of mysterious design and unspoken secrets, of space that breathes and infinite echoes that never cease to cry. Mirrors that refract images into dark pools of cosmic nothingness. Inade explore these worlds… The mythology that Inade has created touches that place beyond forever, yet now, through the insistence of that which lurks in the margins, a metamorphosis has transpired, in which the cosmos of self has awakened. If one believes that God is everywhere, so is the Darkness that came before Him. A Darkness thriving with anonymous ideals (the possibilities are endless … ) and devious intentions, resplendent with mystical creatures that shamble through antediluvian kingdoms constructed from polished metal, luxurious crystals, and unlimited dreams … though one would need new eyes to see them, and new ears to hear them. It’s up to the individual listener to listen intently, behind shuttered eyelids … to see and experience the true labyrinthine hierarchy of black splendor that awaits.

Abandoned Inferno:

Altar to the Unknown:

Canon of Proportion:

Site

MySpace

Hazliu

“Miturile” sunt suflul cald al pamantului, Viata din madularele sale, aburul ce inconjura sobele fierbinti din toiul iernii, chiciura de pe mustatile pisicii, trosnetul copacului din cauza gerului, geamatul corbului din adancul padurii… Vi se pare hazliu ceea ce scriu eu aici? Probabil… Deoarece pentru noi, miturile sunt doar cartea groasa, cu sau fara poze, semnata Eliade sau Dumezil.

Asistam la o renastere neo-pagana de proportii in intreaga Europa. “Vechile” credinte si zeitati se maimutaresc pe toate zidurile si pe la tote colturile de strada. Un semn bun?

Inclin sa cred ca miturile, pentru a fi intelese este nevoie de un simt special care, odata cu sosirea crestinismului in Europa, a inceput sa dispara, sa se atrofieze prin nefolosire. Pentru ca padurile nu mai erau pline de Fiinte, de Creaturi, de Spirite… Sau, daca mai ramasesera cateva, ele se transformasera in demoni hidosi, rai, dusmani ai nostri si ai Unicului Dumnezeu, venit din pustiurile Orientului Apropiat, de acolo de unde nu traiesc decat scorpioni si serpi ispititori incarcati cu venin ucigator. Venit de acolo de unde Paradisul este cantat ca o gradina minunata, plina de ape limpezi si arbori racorosi, umbrosi, intelepti, asa cum sunt la noi. Mi se pare ca de cand a venit la noi, Paradisul a inceput sa cam arate ca desertul aspru din care a iesit…