Tag Archives: Michel de Certeau

In comun

Chestii citite si descoperite.

Pana acum identificasem 2 elemente fundamentale in structura de baza a crestinismului care au condus, incet, dar sigur, la imaginea pe care o are lumea contemporana. Cu ceva timp in urma am identificat un al treilea: dogma creatiei ex nihilo. Iata cum prezinta Andrew Louth, in cartea sa Originile traditiei mistice crestine, respectiva chestiune si implicatiile pe care le-a avut:

+++

Invatatura creatiei ex nihilo a avut implicatii profunde pentru teologia dogmatica si mistica. A ridicat probleme fundamentale privitoare la schema de gandire platonica. In platonism si, pana la un nivel, la Origen, contemplatia reprezenta un principiu unificator. In spatele acesteia statea ideea platonica a inrudirii sufletului cu divinul > ea facea posibila contemplatia si se realiza in contemplatie. Dar o asemenea idee despre inrudirea sufletului cu divinul a fost distrusa de dogma creatiei ex nihilo. Aceasta implica faptul ca separatia ontologica fundamentala este intre Dumnezeu si creatura, de care tin in final atat sufletul, cat si trupul. Sufletul nu are nimic in comun cu Dumnezeu; nu exista nici o inrudire intre el si Dumnezeu… In crestinism, contemplarea nu mai poate realiza o inrudire cu divinul, caci o astfel de inrudire nu exista. Odata inteles acest lucru, aceasta premisa particulara a invataturii contemplatiei la Origen e indepartata. La Atanasie, reactia impotriva lui Origen devine evidenta mai ales in Despre Intruparea Cuvantului… Afirmarea clara a invataturii creatiei ex nihilo, care, incepand cu Atanasie, devine o premisa acceptata in teologia patristica, a dezvaluit un abis ontologic intre Dumnezeu si creatura si, a fortiori, intre Dumnezeu si suflet > o ruptura totala cu traditia platonica. Atanasie nu neaga ca intre Dumnezeu si suflet exista o similitudine reala. Ceea ce neaga, si impreuna cu el intreaga traditie patristica, e existenta unei inrudiri naturale intre cei doi. Abisul dintre creat si necreat va fi subliniat si mai radical la Grigorie de Nyssa, el fiind atat de imens incat sufletul nu are absolut nici o posibilitate sa treaca peste el.

+++

Cateva ganduri pe marginea textului de mai sus:

– nu a existat niciodata un asa numit platonism crestin sau, daca a existat, a fost eradicat inca din fasa.

– nu a fost nevoie de aparitia jansenismului sau a protestantismului pentru ca abisul dintre om si Dumnezeu sa devina vizibil.

– e falsa paralela dintre nihilism si Occident, asa cum e falsa si cea dintre Augustin si doctrinele radicale catolice sau protestante. Radacinile acestor “devieri” si, implicit, a nihilismului contemporan trebuie cautate in aberatia istorica numita Niceea – care a dogmatizat, printre altele, doctrina creatiei ex nihilo.

– dupa Despre Intruparea Cuvantului, nicaieri in scrierile alexandrinului Atanasie nu mai apare ideea contemplatiei. Tocmai de aceea astfel de idei au fost dintotdeauna privite cu suspiciune in lumea crestina, mediile in care ele putand lua nastere (monahismul) fiind tinute sub observatie atenta. In Viata lui Antonie cel Mare abia daca se face vreo mentiune la theoria (susceptibila de evagrianism), iar exemplele de structuri monahale au fost intotdeauna cele centrate pe munca si obedienta absoluta (Pahomie / Teodor Studitul). Miscarile susceptibile de mistica / pietisme (cea achimita de ex.) au fost ori “ajutate” sa cada in uitare, ori prezentate ca “marginale” (palamismul sau Simeon Noul Teolog) In Occident modelul a fost continuat cu succes (vezi persecutiile iezuite impotriva misticilor, excelent redate de Michel de Certeau in a sa Fabula mistica).

– lipsit de o metafizica / mistica reala (tocmai (si) din cauza acestei separatii radicale introdusa de dogma creatiei ex nihilo), crestinismul a dezvoltat incet, dar sigur!, o “manie proletara de a reduce natura la infra-divin” – ca sa folosesc excelenta expresie a unui amic – totul degenerand intr-o nebunie empirico-cantitativa in care existenta apartine doar masurabilului.

Arta nu este (doar) o placere

Citeam intr-o biografie a Cardinalului Richelieu, scrisa cu mult patos de Philippe Erlange, care era programul de studiu la College de Navarre in secolul al XVII:

Treziti la ora 4 dimineata, studentii aveau un program aproape continuu de studiu ce tinea pana la ora 8 seara, cu doar doua pauze (in care se servea si masa extrem de “rarefiata”) si o messa. In zilele de sarbatoare religioasa, timpul trebuia “ars” in rugaciuni si fapte devotionale. La lipsa aproape totala a ceea ce intelegem astazi prin “confort” (incalzire, igiena si spatii de destindere) se adauga si duritatea profesorilor sau a tutorilor, elevii ramanand, de multe ori, marcati pe viata de perioada petrecuta aici. Nu conta prea mult ca esti dintr-o familie ilustra (ca cea regala) sau dintr-una simpla, regulele erau reguli pentru toti…

Si mi-a venit in minte programul de lucru a lui I.P. Culianu, a lui Karl Lagerfeld sau Michel de Certeau, ca sa pomenesc doar cateva nume din diverse domenii…

Fara sacrificiu, nu exista realizari de valoare, nu exista creativitate, nu exista geniu, nu exista istorie. Cine isi imagineaza ca a fi artist (si aici intra si savanti ca F. Yates sau scriitori ca Proust) este o “ocupatie” placuta si relaxanta se inseala amarnic! A face o fotografie, a desena sau a picta un tablou, a scrie un rand sau a compune o piesa este, de multe ori, un travaliu sisific, o rupere de pagini, un urlet surd, lovituri cu capul de pereti…E nevoie de forceps, de multe ori. De sange, de mult sange…pe nas, pe gura, prin toti porii.

A umbla cu parul vopsit multicolor, drogat sau beat 24h/24h nu inseamna nici pe departe a fi un artist. A te crede un geniu neinteles si nedescoperit, nu inseamna ca si esti intr-adevar unul. Arta, adevarata arta, presupune a te sacifica pe altarul fiecarei secunde, fiecarei clipe, a nesomnului, a tragicului… Poate ca nu va iesi nimic din toate aceste chinuri-ale-nasterii. Poate ca pruncul se va naste mort… Dar ce importanta are? Cei proscrisi, fii ratacitori…nu mai pot gasi niciodata calea inapoi la tatal  care, in zadar, ii asteapta.

… caci desfraul mediocritatii este mult mai tentant decat castitatea geniului.

Spawn – Simony

Simony este numele unui gest. Prin acest gest, reprezentat prin întinderea mâinii, încerci sa-ti apropii nu Persoana, ci Sacrul.

Iar pentru a realiza întâlnirea cu Sacrul, pe care ti-o doresti atât de mult, tu oferi o valoare extrinseca (bani, bijuteriile sotiei sau ale tale) si nu intrinseca (adica pe tine însuti).

Adevarul e ca respectivul comic nu este atât de profund ca si mine (cred ca o sa ma fac scriitor când o sa fiu mare). Totusi, unele chestii interesante se pot sustrage, si chiar merita sa va pierdeti ceva minute din eternitate pentru a-l parcurge.