Tag Archives: Londra

Chelsea textiles

Chelsea textiles:

is a family firm, started in 1990 by Mona Perlhagen, who moved to London from New York, where she had been a fashion buyer for Bloomingdale’s. She identified a need for perfect recreations of antique embroidered fabrics and cushions, to complement traditional interiors, and set about researching and sourcing authentic materials and the world’s best craftsmen, to produce hand-embroidered fabrics of the same quality as those of the 17th and 18th centuries.

Site

Chelsea Editions

Desfraul estetic al mortii (XXI) – Regele Juan I

Daca ar fi existat Anglo-American Cyclopedia, sunt sigur ca alaturi de articolul despre Uqbar ar fi fost cel despre John Gawsworth / Orpheus Scrannel / King Juan I / Terence Ian Fytton Armstrong.

Regele Juan I abia daca este mentionat in cele mai voluminoase si exhaustive dictionare si enciclopedii de literatura. Multe din textele sale au fost publicate in locuri extravagante si improbabile pentru un autor londonez cum sunt Tunis, Cairo, Setif, Calcuta si Vasto. Opera lui poetica, reunita intre 1943 si 1945 in sase volume, prezinta particularitatea ca volumul al patrulea, se pare, nu s-a publicat niciodata desi avea pana si titlu (Farewell to Youth). Sau poate ca acest volum s-a publicat in atat de putine exemplare incat nici macar cei mai feroce colectionari nu au reusit sa il identifice in propriile colectii.

A fost incoronat, in 1947, ca rege al regatului Redonda, o minuscula insula antiliana, fara locuitori. Drept urmare, Gawsworth si-a semnat cateva scrieri drept Juan I, King of Redona (rege in exil, se presupune), si a acordat titluri de duce sau i-a numit amirali pe mai multi scriitori pe care ii admira sau cu care era prieten: Dylan Thomas, Henry Miller, Lawrence Durrell (duce de Cervantes Pequeña).

Tipu’ si-a petrecut ultimii ani in Italia, de unde s-a intors la Londra pentru a trai din cersit, dormind pe banci sau prin parcuri. Regele Juan I a murit uitat de toti, sarac lipit, intr-un spital.

Si Javier Marías isi incheie foarte crud descrierea, taind in carne vie. Carne vie de rege-fara-regat, de scriitor indecis, de martir alcoolic, puhav:

Unde se vor fi afland astazi cartile lui, pe care stia sa le deosebeasca de la prima vedere in mijlocul labirinturilor de rafturi haotice si prafuite ale atator anticari din Oxford si Londra? S-au intors probabil in lumea aceea unde se intorc toate sau cele mai multe, in lumea rabdatoare si tacuta a cartilor de anticariat, de unde pleaca numai vremelnic.

[in Romanul Oxfordului, p. 82-89]

[Carnetele Regelui]

Archigram # 1 (1961)

Nu stiu ce am ca in ultima vreme m-a (re)lovit pasiunea arhitecturii – pentru cei care sunt curiosi sa afle amanunte picante din viata privata a Lanternativei, pot spune ca a fost foarte aproape sa studieze cu Mario Botta, dar a schimbat macazul in ultima instanta pe alte bazaconii…  Cu toate acestea, arta de a construiri continua sa ma arda, eu considerandu-o ca fiind cea mai complexa forma artistica vreodata imaginata, una care inglobeaza totul: de la poezie la teologie, de la matematica la stiinta materialelor si de la istorie la politica.

Miscarea Archigram ar putea fi numita sperietoarea de ciori a arhitecturii contemporane. Doar ca ea nu speria ciori, ci oameni.  Compusa din 6 persoane:

Peter Cook

Warren Chalk

Ron Herron

Dennis Crompton

Michael Webb

David Greene

si publicand si o revista cu numele Archigram, tipii au reusit sa evolueze de la statutul de

most irritants, not the toast, of the Royal Institute of British Architects

la cel in care au ajuns sa fie considerati

a marvellously fitting choice for a Royal Gold Medal for the beginning of the 21th century.

Daca veti fi vreodata curiosi sa vizitati ceva constructii semnate de acest grup, s-ar putea sa fiti dezamagiti: majoritatea activitatii creatoare nu s-a dezlipit de pe plansele de proiectare. Cu cateva mici exceptii, totul s-a invartit in jurul revistei mai sus amintite, Archigram, din care au aparut doar cateva numere.

Profund inspirati de tehnologia moderna si de provocarile ridicate de aceasta intr-o societate profund consumista cum a fost cea a anilor ’60, membrii miscarii si-au dus pana la extrem viziunile, sfarsind prin a crea, chiar daca numai in paginile revistei amintite, o noua realitate, una profund utopica, una in care tehnologia nu mai era sursa de inspiratie, ci devenea unica realitate posibila. Motivul pentru care miscarea a cazut insa destul de repede in uitare a fost si acela ca, dincolo de ideile futuriste pe care le prezenta, ea, miscarea, nu si-a pus niciodata vreo problema de ordin ambiental, etic sau social in ceea ce priveste rezultatele pe care implementarea unor astfel de structuri / viziuni technofile le pot avea in lumea reala. Un alt motiv pentru prematura lor disparitie a fost tocmai cel pe care archigramistii l-au idealizat atat de mult: consumismul si pragmatismul tehnologic extrem. Intrebarea la care nici macar ei nu au reusit sa  raspunda a fost: ce profit scot eu din lucrarile astea ale voastre?

Evident, un raspuns rational / mecanicist nu a putut fi oferit si atunci totul s-a lichefiat intr-un cocktail pe care il numim, in lipsa unui termen mai bun, nostalgia viitorului. Negroponte poate ca e un tembel, dar nu e un idiot. Referindu-se la Archigram si ideile lor, scria:

Architecture, unlike a game of checkers with fixed rules and a fixed number of pieces, is much like a joke, determined by context, is the croquet game in Alice in Wonderland, where the Queen of Hearts (society, economics) keeps changing the rules.

Schitele si ideile lor insa s-au pastrat, unele dintre ele fiind reluate de alti arhitecti, intr-o forma mai “imblanzita”, unul din exemple fiind centrul Pompidou.

Pentru mai multe detalii – cele mai multe dintre ele extrem de interesante – va invit sa vizitati situl “oficial” al miscarii unde puteti gasi cam tot ceea ce poate fi, intr-un mod sau altul, conex cu aceasta exceptionala miscare care, in timpul eferei sale existente, a ridicat mai multe probleme decat toti oficialii vremii la un loc. Chiar daca solutiile propuse au fost destul de…personale, impactul grupului Archigram a fost imens nu doar in arhitectura, el continuand sa se simta pana astazi in cele mai neasteptate domenii*.

Archigram

*Notiunea de Megastructura a fost popularizata de Archigram, ea fiind foarte prezenta, spre exemplu, in lucrarile lui Tsutomu Nihei – arhitect de formatie – sau chiar Frank Miller (vezi Ronin).

_________________

Cateva link-uri:

Peter Cook, Archigram

Simon Sadler, Archigram: architecture without architecture

Archigram and high-tech