Tag Archives: Keller Quartet

B-A-C-H

Dedicat, umil, lui Wolfgang Graeser.

[ECM New Series 1652]

Poate ca multi vor stramba din nas vazand ca acest prim episod din ECMania nu incepe cu nu stiu ce jazz-man faimos de prin Scandinavia. Asta este.

Despre Die Kunst der Fuge si istoria sa… Compozitorul nu a mai reusit sa specifice pentru ce instrumente a scris aceasta compozitie asa ca veti putea gasi, pe langa cea propusa de ECM – quartet de coarde – si interpretari la orga, pian, clavecin etc. In plus, nu exista indicatii pentru tempo, ceea ce lasa cumva la discretia interpretilor alegerea acestuia.

“Secretele” din spatele acestei capodopere nu se opresc aici. Citeam intr-un articol dedicat acestei compozitii:

D’innombrables discussions ont surgi quant a savoir si le titre de l’oeuvre provenait bien de Bach. Si l’on s’en refere a la these (en general admise depuis les travaux du Pr. Smend) selon laquelle Bach utilisait, pour signer ses oeuvres, des procedes de “Gematria” (traduction des lettres de l’alphabet latin par des chiffres), on sera etonne de la coincidence suivante: en avant du ms. P 200 figure la mention, non pas “Die Kunst der Fuge” mais “Die Kunst der Fuga” Or la valeur numerique de ce titre egale 158, le chiffre de Johann Sebastian Bach…

Cred ca piesa mea preferata este Contrapunctus 9 a 4 alla duodecima. Iar violoncelul din Canon per augmentationem in contrario motu este de neuitat.

Mai puteti asculta si Contrapunctus 14, pentru finalul sau. Parca J.S. Bach si-a dat efectiv sufletul in momentul acela, nemaireusind sa scrie ultimele (?) note. Sau poate ca nici nu era vorba, pana la urma, de un final, ci de un nou si etern inceput.

Nu se cade sa incheiem aceasta “prezentare” fara a-l aminti pe marele Wolfgang Graeser, cel care a fost intreaga-i scurta viata obsedat de simetria perfecta a acestei compozitii. Mort la doar 22 de ani, Graeser este cel care a redescoperit Arta fugii:

He was among the first to recognise it as a major, unified work of art rather than merely an academic tour-de-force. In 1927 this led to its first public performance in its entirety, from Graeser’s realisation, 177 years after it appeared. The performance, by players from the Leipzig Gewandhaus, took place, fittingly, in Bach’s own church in Leipzig, under the direction of Karl Straube, the then holder of Bach’s post of Thomaskantor. What is less well known is the many-sidedness of Graeser’s genius and the conflicting influences brought to bear on it, which led to his suicide less than a year after that triumphant performance.

  • Stephen Tunnicliffe, Wolfgang Graeser (1906-28): A Forgotten Genius, in The Musical Times, Vol. 141, No. 1870 (Spring, 2000), pp. 42-44.