Tag Archives: I.P. Culianu

Arta nu este (doar) o placere

Citeam intr-o biografie a Cardinalului Richelieu, scrisa cu mult patos de Philippe Erlange, care era programul de studiu la College de Navarre in secolul al XVII:

Treziti la ora 4 dimineata, studentii aveau un program aproape continuu de studiu ce tinea pana la ora 8 seara, cu doar doua pauze (in care se servea si masa extrem de “rarefiata”) si o messa. In zilele de sarbatoare religioasa, timpul trebuia “ars” in rugaciuni si fapte devotionale. La lipsa aproape totala a ceea ce intelegem astazi prin “confort” (incalzire, igiena si spatii de destindere) se adauga si duritatea profesorilor sau a tutorilor, elevii ramanand, de multe ori, marcati pe viata de perioada petrecuta aici. Nu conta prea mult ca esti dintr-o familie ilustra (ca cea regala) sau dintr-una simpla, regulele erau reguli pentru toti…

Si mi-a venit in minte programul de lucru a lui I.P. Culianu, a lui Karl Lagerfeld sau Michel de Certeau, ca sa pomenesc doar cateva nume din diverse domenii…

Fara sacrificiu, nu exista realizari de valoare, nu exista creativitate, nu exista geniu, nu exista istorie. Cine isi imagineaza ca a fi artist (si aici intra si savanti ca F. Yates sau scriitori ca Proust) este o “ocupatie” placuta si relaxanta se inseala amarnic! A face o fotografie, a desena sau a picta un tablou, a scrie un rand sau a compune o piesa este, de multe ori, un travaliu sisific, o rupere de pagini, un urlet surd, lovituri cu capul de pereti…E nevoie de forceps, de multe ori. De sange, de mult sange…pe nas, pe gura, prin toti porii.

A umbla cu parul vopsit multicolor, drogat sau beat 24h/24h nu inseamna nici pe departe a fi un artist. A te crede un geniu neinteles si nedescoperit, nu inseamna ca si esti intr-adevar unul. Arta, adevarata arta, presupune a te sacifica pe altarul fiecarei secunde, fiecarei clipe, a nesomnului, a tragicului… Poate ca nu va iesi nimic din toate aceste chinuri-ale-nasterii. Poate ca pruncul se va naste mort… Dar ce importanta are? Cei proscrisi, fii ratacitori…nu mai pot gasi niciodata calea inapoi la tatal  care, in zadar, ii asteapta.

… caci desfraul mediocritatii este mult mai tentant decat castitatea geniului.

Frances Yates: o biografie

Cu nici doua luni in urma, s-au implinit 27 de ani de la moartea lui F. Yates, aceasta Iron Maiden a filosofiei neoplatonice si a stiintelor oculte ale Renasterii.

Dame Frances Amelia Yates (1899– 1981)

Stiu ca articolele de genul In Memoriam se scriu, in general, la aniversari rotunde de genul 10, 15…250 de ani. In cazul lui Yates insa lucrurile stau diferit, iar nobilii cititori ai Lanternativei au inteles, cred, de ce: 27 este o icoana a perfectiunii (3X3X3), un numar mult mai rotund decat cincinalele cu care ne-am obisnuit atat de mult. Nu vreau sa intru in detalii privind istoria si filosofia numarului din perspectiva pitagoreica sau / si neoplatonica (poate o voi face intr-un viitor articol) dar cred ca implinirea acestui numar de ani este cel mai potrivit moment pentru a ne exersa arta memoriei, acest lucru intelegandu-l si Marjorie G. Jones prin publicarea ultimei sale carti.

Proaspat iesit de sub teascul tiparnitelor post-industriale, excelentul volum a lui M. Jones Frances Yates and the Hermetic Tradition (iunie 2008), umple un gol imens in randurile celor interesati de istoria Renasterii, a magiei si a ocultismului.

Dupa o (prea)indelungata rezistenta a lumii academice la tot ceea ce ar presupune o legatura cu (pseudo)stiintele alchimiei, magiei si ocultismului, asistam in ultima vreme la o reconsiderare (chiar daca inca timida) a acestor domenii, si aceasta multumita unor cercetatori ca ca F. Yates, Charles Burnett (si in general colectivului format in jurul prestigiosului Institut Warburg), Keith Tomas sau I.P. Culianu (pentru a mentiona doar extrem-de-cativa).

Frances Yates… reprezinta prima biografie dedicata istoricului britanic, aceasta aducand in fata cititorului o Yates necunoscuta pana in acest moment: copilaria sa intr-o familie profund religioasa (anglicani practicanti), educatia primara oferita de insasi mama sa, supravietuirea in timpul razboiului si intrarea in mai-mult-decat-ermetica lume academica engleza – pe usa din dos, fiind doar cateva din hot topic-urile acestui volum.

De ce The art of memory a fost nominata ca una dintre cele mai importante carti non-fiction ale secolului trecut? Ce a adus nou Yates, prin articolele si metoda sa de lucru, in cercetarea istorica? Cred ca cel mai important aport al sau rezida in extraordinara sa libertate de gandire, in originalitatea cu care si-a abordat subiectele si, nu in ultimul rand, in curajul de a-si sustine pana la capat o anumita viziune.

In Frances Yates… santierul creativ construit cu infinita migala in jurul fiecarui articol aparut, a fiecarui volum publicat, ne este, in sfarsit, dezvaluit.

O achizitie obligatorie.

P.S. Iar referitor la 27, nu a stat oare Taica Odin spanzurat cu capul in jos timp de noua zile pentru a obtine darul cunoasterii?