Tag Archives: Filosofie

Relatia masina/om in intelepciunea chineza

Un mic text despre relatia masina-om, scris in secolul al IV-lea i.Cr. de catre Inteleptul chinez Zhuangzi.

N.B. Structurarea/sublinierile imi apartin.

As Tzu-Gung was traveling through the regions north of the river Han, he saw an old man working in his vegetable garden.  He had dug an irrigation ditch. The man would descend into a well, fetch up a vessel of water in his arms and pour it out into the ditch. While his efforts were tremendous  the results appeared to be very meager.Tzu-Gung said: There is a way whereby you can irrigate a hundred ditches in one day, and whereby you can do  much with little effort. Would you not like to hear of it? Then the gardener stood up, looked at him and said: And what would that be? Tzu-Gung  replied: You take a wooden lever, weighted at the back and light in front. In this way you can bring up water so quickly that it just gushes out.  This is called a draw-well. Then anger rose up in the old man’s face and he said: I have heard my teacher say that:

– whoever uses machines does all his work like a machine

– he who does his work like a machine grows a heart like a machine

– who carries the heart of a machine in his breast loses his simplicity

– who has lost his simplicity becomes unsure in the strivings of his soul

– uncertainty in the strivings of the soul is something which does not agree with honest sense.

It is not that I do not know of such things; I am ashamed to use them.

Bun. Acum, asa dupa cum stiti, eu sunt mai sceptic de felul meu (si tare nu-mi place uneori). Adica inghit cam greu chestiile filosofico-religios-misticoide. Am nevoie de argumente clare, rationale pentru orice. Ma intreb:  nu este roata olarului una dintre cele mai vechi inventii umane – cu prezenta atestata in China preistorica? Este. In povestioara se spune ca gradinarul buclucas cara apa cu un vas. Vasul – si cam stim cum arata vasele antice chinezesti, nu-i asa? – a fost facut la roata, asadar la un dispozitiv mecanic. Santul cu pricina nu a fost nici el sapat cu mainile – presupun. Asadar, omul a folosit tehnologie pentru a-si usura munca si imbunatati calitatea uneltelor. Putea foarte bine sa sape cu mainile si sa care apa in gura. Daca insa ar fi facut asa, respectiva pilda nu ar mai fi existat. Surpriza: la un moment dat se opreste. Nu vrea sa mearga mai departe cu tehnica. Cand Tzu-Gung il sfatuieste cum sa-si construiasca o fantana cu cumpana, gradinarul il repede furios si, mai mult, ii ofera Inteleptului itinerant 5 argumente impotriva avansului tehnologic.

Ce am inteles eu din fragmentul de mai sus: gradinarul (probabil) mai intelept decat Tzu-Gung insusi, nu era impotriva tehnologiei in sine (el insusi a folosit-o), ci impotriva incapacitatii de a te opri la un moment dat. Sa fi intuit el cumva consecintele ultime ale unei biete fantani cu cumpana: moara, motorul, irigatiile computerizate, plantele modificate genetic etc?

…si spuneam: este totusi posibil sa spui STOP inventivitatii si “progresului” tehnologic? Aceasta nu inseamna sa pui, in fond, STOP, creativitatii mintii umane si sa transformi lumea intr-un univers al infinitei teorii si masturbari mintale pe chestiuni de terminologie abstracta filosofic-religios-ideologic-politica? Intr-o lume in care nimic niciodata nu s-ar putea materializa, ci totul ar fi speculatie pura. Care este relatia intre simplitatea spirituala si complexitatea tehnologica (vezi si sentimentul rusinii si, de aici, al vinovatiei, care il incerca pe gradinar)? Exista oare, intr-adevar, una?! Caci, cand gradinarul s-a referit la heart like a machine, m-am gandit instant la pacemaker-e… si la pacea nevinovata a inimii.

Vechea povestioara chineza a fost preluata din Marshall McLuhan, Understanding Media: The Extensions of Man, 1964.

O scurta prezentare a cartii, aici.

[2012 edit: nu mai sunt de acord cu analizele mele aici.]

____________

Matematicianul american Joshua Sasmor scria ca perhaps one day the tools will be better than us – but we won’t be _able_ to know, only the tools will

  • James M. Curtis, Marshall McLuhan and French Structuralism, in boundary 2, Vol. 1, No. 1 (Autumn, 1972), pp. 134-146
  • Wilfred Watson, Marshall McLuhan and Multi-Consciousness: The Place Marie Dialogues, in boundary 2, Vol. 3, No. 1, A Canadian Issue (Autumn, 1974), pp. 197-212.
  • Adrienne McLean, Media Effects: Marshall McLuhan, Television Culture, and “The X-Files”, in Film Quarterly, Vol. 51, No. 4 (Summer, 1998), pp. 2-11.
  • Jennifer Wicke, Reading Modernism, After Hugh Kenner (1923–2003). Hugh Kenner’s Pound of Flesh, in Modernism/modernity, Volume 12, Number 3, September 2005, pp. 493-497.
  • Susan Douglas, The Turn Within: The Irony of Technology in a Globalized World, in American Quarterly, Volume 58, Number 3, September 2006, pp. 619-638.

Cartea din vis

De mult, tare, tare, era o fetita mica, mica. Iar pe cand era inca si mai mica decat mica, mama sa ii citea cate o poveste inainte de culcare. Fetita isi amintea cum acea carte, vrajita de buna seama, de povesti era atat de mare, atat de veche, de parca-unsa-cu-untura, incat trebuia tinuta cu amandoua mainile deodata! Iar mama i-a citit din ea atatia ani, cartea fermecata neterminandu-se niciodata! Si fetita si-a spus: cand o sa ma fac mare, o sa ma fac paznic de carti!

Si a devenit paznic-de-carti la o biblioteca deloc-fermecata, in timp ce tara ei era sub stapanirea unui imparat rau, care nu iubea deloc cartile! Ba poate ca doar pe unele… care nu iubeau deloc oamenii! Tare isi mai dorea fetita mica sa citeasca multe, multe carti, dar ele nu puteau intra in tara. Pentru ca la frontiera se aflau osteni rai, uriasi, care ucideau nu numai cartile, ci si pe cei care incercau sa le strecoare inlauntru.

Anii au trecut, iar fetita, din marea ei dorimta de a citi, a gasit o metoda sa o faca: prin vis! In timp ce dormea, sute de minunate si fermecate carti zburau la dansa, oferindu-si paginile spre a fi citite, imbratisate, mangaiate. Dar dis-de-dimineata, ele trebuiau sa se intoarca la biblioteca vrajita din care veneau, de peste mari si tari, promitandui-i insa copilei ca se vor intoarce din nou, cu noi prieteni, spre a se oferi cititului.

Dar a venit si timpul cand Imparatul cel rau a murit… iar odata cu el, a pierit si legea care interzicea cititul cartilor. Fetita cea mica a fost nespus de bucuroasa caci, cand au venit la ea micii sai prieteni fermecati, a putut sa-i pastreze nestingherita, fara frica, in biblioteca sa.

Povestea insa nu se termina aici! Acele carti pe care le iubea imparatul cel rau, nu au murit odata cu el, ci s-au raspandit, deghizate, prin tara, semanand ura, vrajba si ganduri strambe. Insa cel mai inversunat dusman al lor a devenit tocmai micuta iubitoare-de-carti-bune-si-fermecate. Lupta sa continua si astazi, ea urmarind peste tot si cu orice sacrificiu, demonii cei-cu-literele-strambe. Dar seara, cand toate se linistesc chiar si pe campul de lupta, asezata intr-un fotoliu mare si frumos, ii citeste fetitei sale mici, mici, povesti dintr-o carte mare, veche, parca-unsa-cu-untura…