Tag Archives: Familie

Finlanda acum (I) – Pekko Pesonen

Acest post este dedicat lui Laura.

Ceea ce puteti citi mai sus nu este numele unui medicament contra alergiei, ci a unui regizor finlandez. Pentru ca tocmai m-am intors dintr-o calatorie in Finlanda, m-am gandit ca ar fi cel mai potrivit moment pentru a va prezenta aceasta figura interesanta (alaturi de alte cateva ce vor urma) din atat de putin cunoscuta scoala de film finlandeza.

Filmul nordic, cu putine exceptii, nu prea se incadreaza in categoria happy end, familia felice si cool college life. Categoriile cele mai des intalnite sunt kaamos (noaptea nordica), depresia, alcoolismul si nevoia disperata de afectiune.

Lapsia…, un film dureros de adevarat. Unul care ne arunca in fata foarte multe lucruri incomode, atat de incomode incat, de fiecare data cand ne aducem aminte de ele, ne trec fiorii. Am invatat a naibii de repede sa ne ascundem incapacitatea de a avea o familie, o relatie (in cel mai deplin sens) si de a ne asuma responsabilitatea acesteia, in spatele unor “scuze” ca: Noi suntem moderni, draga! Pentru noi cariera si succesul sunt pe primul locO sa avem si copii cand ne vom permite luxul de a sta degeaba si de a suporta racnetele acestora! Pana atunci preferam sa fim liberi si sa radem de prietenii din copilarie, care au deja burta si cearcane sub ochi de la atata “bunastare” si “bucurie” familiala.

Si radem… pana la un punct. Un punct care se transforma intr-o linie periculos de abrupta, de neinteleasa, asa cum vedem ca s-a intamplat in viata lui Venla si Antero.

Antero este unul dintre noi, unul nepregatit, un infantil ce nu a trecut de varsta adolescentei acneice, chiar daca are ceva peste 30 de ani. Caci societatea de astazi incurajeaza mitul eternei tinereti, nu-i asa? Venla pare a fi mai matura. Pare a avea niste idealuri mai pamantene. Iar modul in care ea va ajunge sa si le realizeze este unul neasteptat. Unul in care suferinta este punctul de plecare, liantul relatiei, motivul despartirii si justificarea reintalnirii.

Un film finlandez care isi permite luxul de a se opri critic, indelung si aproape intelegator asupra naturii umane nu in general, ci incarnata in niste caractere foarte bine definite, ce au parti bune, parti rele, parti stangi si parti drepte. Caractere ce cresc busuioc pe balcon, dar isi hranesc prietena cu anticonceptionale fara ca aceasta sa stie, personaje ce poarta halat alb si dau sfaturi matrimoniale la altii, dar au mari probleme in a-si aranja propria casa, in a-si gasi propria identitate (o alta gaselnita terminologica contemporana), oferi raspunsul de care ii este atat de frica. Acestia 2 au asteptat 15 ani. Pana a aparut Satu. A treia, cu propriile frustrari, modernitati, probleme.

Lapsia… este un film ce ne invata cum sa (nu) fim maturi si moderni, ca a fi impreuna cu o persoana nu inseamna nici pe departe a fi impreuna cu acea persoana, ca termenul homosexualitate ar trebui, uneori, curatit de una dintre cele doua parti care il compun. Uneori. Si pe rand.