Tag Archives: Constantinopol

WYSIWYG (III)

Citeam azi la Avva Danielou* o chestie foarte interesanta:

“Idolatry consists in the fact that natural realities, which are the epiphanies of God, are worshiped in themselves.”

Acum ceva timp in urma, scriam ca universul crestin a fost desacralizat progresiv, dar ireversibil, iar energiile necreate ale lui Palamas (1296 – 1359), o incercare destul de disperata de a readuce sacrul mai aproape de noi, nu au prea facut nici o branza. Dimpotriva.

S-a batut mult apa in piua pe tema palamismului. Primita cu destul de multa raceala la timpul respectiv (nu au lipsit nici acuzatiile de erezie, sosite chiar din tabara orto’), nu a reusit sa se impuna nici pana in ziua de astazi cu adevarat, Palamas ramanand un ganditor marginal. De ce? Well, imho, nu pentru ca ar fi fost foarte sofisticat & shit, prea abstract sau prea destept (sunt cateva campusuri studentesti in care capelele ii sunt dedicate). Nu. A ramas si va ramane marginal din doua motive:

1. doctrina energiilor necreate poate conduce destul de usor spre o re-divinzare, re-sacralizare a cosmosului. Poate conduce destul de usor inspre o mutare de atentie dinspre Dumnezeu spre creat – o creatie ce devine Creatie, una care aparent inceteaza a mai fi “neinsufletita si nesimtitoare”. Printre hotararile Sinodului isihast din 1351, Constantinopol, se numara una care spune:

“The term deity (theotis) may be applied not only to the essence of God but to the energies as well.”**

…energii care penetreaza intreaga creatie, evident. Uuuuups, not good!

Sa nu fiu inteles gresit. Sunt destui Parinti (until Damaschin) care au recomandat lectura Cartii naturii, e drept. Cu o diferenta fundamentala, exprimata sugestiv de Johny-cu-gura-de-24K:

“Dumnezeu a aratat pamantul netocmit si fara forma pentru ca nu cumva oamenii, din pricina nevoii ce o au de el, sa-l cinsteasca mai mult decat merita!”***

Varlaam, the bad guy pt. orto’, cu accentul sau pe ratiune, a fost cu mult mai patristic decat Greg. Concentrandu-se “on the mind’s intellectual power to obtain unmystical knowledge”, el avea in spate o intreaga turma de Parinti care striga impotriva imaginatiei:

“To him, the hesychast monks see only symbolic apparitions and allusions in their imaginations. This imaginary light may even be a hallucination”.

2. Whoaaaa, ce mult am scris deja o.O Ok, 2 alta data. Peace!

_____

* Danielou J. – The Conception of History in the Christian Tradition. The Journal of Religion 30 (1950), p. 178.

** Kallistos Ware – “God Hidden and Revealed: The Apophatic Way and the Essence-Energies Distinction,” Eastern Christian Review, vol. 7, 1975, p. 130.

*** Omilia II la Geneza.

Si hellooooo, pentru cei care mai au inca dubii, Lanternativa nu este un blog religios. Stiu ca suna weird, dar, sincer, nu e.

Regii taumaturgi (IX) – Music at the Court of Burgundy

In Bourgogne, la curtea Marelui Duce Filip cel Bun de Bourgogne, are loc Le Banquet du voeu.

Suntem in anul 1454 si, abia cu un an inainte, Orasul, singura asezare omeneasca ce merita acest nume, ce reprezenta Urbea prin excelenta, Constantinopolul, orasul lui Constantin si al Intelepciunii Divine, cazuse sub turci. Acest lucru a produs o extraordinara impresie in Evropa vestica si mai ales la curtea lui Filip cel Bun. Cu doar cativa ani in urma, Imparatul Ioan al VIII-lea Paleologul a facut un tur in Apus pentru a cere ajutor impotriva turcilor, care devenisera extrem de amenintatori. Fara aproape nici un rezultat. Dupa Marea Cadere – de la care anul trecut am “sarbatorit” 555 de ani – Occidentalii au realizat, in sfarsit, pericolul care ii pastea.

In luna noiembrie a anului 1453, Papa Nicolae al V-lea a trimis un sol la sus amintitul Filip cel Bun pentru a-l insarcina cu organizarea unei noi Cruciade. Ce s-a intamplat la banchetul organizat cu aceasta ocazie, puteti citi mai jos:

Adieu ma tres belle maistresse:

Preambulum super re:

Mai multe info despre acest disc, aici.

Roma. In principio erat verbum

Cantul vechi roman – veriga lipsa dintre ierusalim si Roma – este, spre deosebire de cantul gregorian, marele uitat al muzicii Bisericii latine occidentale. Daca pana in secolul al XII-lea inca se mai intonau imnuri ce urmau linia melodica a acestui stil muzical, in secolul al XIII-lea, mai precis dupa captivitatea papala de la Avignon, a cazut in desuetudine, devenind un fel de relicva muzicala expusa doar in timpul solemnelor Vecernii sau Messe papale din Lateranum sau Sf. Petru. Un secol mai tarziu, nu mai era nici macar o amintire. Totul a ramas in nemiscare pana la inceputul secolului XX.

Redescoperirea cantului vechi roman de catre Dom Andoyer a reprezentat o adevarata bomba pentru comunitatea stiintifica si religioasa occidentala. Spun bomba deoarece socul provocat a fost unul de proportii, in special din punct de vedere ideologic: cum se (mai) poate reconcilia viziunea, dominanta in acel moment, despre stilul gregorian, inventat chiar de Sf. Grigorie (secolul VI), ce trebuia sa reprezinte forma muzicala universala a Bisericii Catolice, cu realitatea istorica, având in vedere ca nu exista la Roma manuscrise gregoriene mai vechi de secolul XIII? Muzica gregoriana, neclintita de secole intregi de pe piedestalu-i, s-a vazut pusa din nou in fata vechiului sau rival.

Piesele propuse aici au aparut pe CD in anul 2008 si sunt interpretate de corul Organum condus de muzicologul, teologul si filologul francez Marcel Peres.

Impresionant prin sobrietate, minimalism, forta expresiva si incarcatura simbolica, cantul vechi roman defineste un crestinism aparte de ceea ce vedem astazi.

O prezentare a lui Peres:

Kenneth Levy – A New Look at Old Roman Chant (Early Music History, Vol. 19 (2000), pp. 81-104 / Vol. 20 (2001), pp. 173-197). Part I, Part. II.

Thomas H. Connolly – The “Graduale” of S. Cecilia in Trastevere and the Old Roman Tradition. Journal of the American Musicological Society, Vol. 28, Nr. 3 (1975), pp. 413 – 458.

Un interviu cu Peres, Leurres de l’Apocalypse, in lb. franceza, aici.