Tag Archives: Baroc

Michelangelo Galilei

Lanternativa e inca aici, vie. Nu foarte vizibila, drept, dar asta e in acord cu traditia.

Acestea fiind spuse, intram intr-un nou an cu o chestie zornaitoare.

Toata lumea a auzit de Galileo Galilei – au auzit pana si aia care nu ar fi trebuit sa auda, ma rog, asta-i viata. Tatal si fratele sau mai mic au fost compozitori si teoreticieni renumiti la vremea lor – azi nici macar YT nu-si prea mai aduce aminte de ei. Nu asta-i important. Important e ca in muzica Vincenzo Galilei a creat (alaturi de altii) bazele unei revolutii care a fost destinata sa puna in cele din urma calus la gura Renasterii si sa dea semnalul perioadei barocului. Michelangelo a compus urmand teoriile muzicale create de daddy.

Muzica se asculta cu tot trupul. Creeaza vibratii care sunt simtite peste tot. Pitagora, Platon, Aristotel si alti filosofi greci au scris in extenso despre impactul avut de sunet asupra omului. Vincenzo cunostea foarte bine aceste teorii – problema era cum sa le transporti in interiorul crestinismului. Teribil de complicata chestiune. De aici corespondenta cu Girolamo Mei, analizele lui Marin Mersenne (contemporan cu Michelangelo) etc.

Ce mai ramane de auzit cand, asa cum scria batranul Foucault,

“with the end of the Renaissance, the eye was thenceforth destined to see and only to see, the ear to hear and only to hear”?

Domini canes

Attilio Ariosti (1666 – 1729) – frate dominican, compozitor din perioada baroca tarzie.

____

Nu cred ca merit sa ascult o astfel de muzica. Acesta este sunetul unei lumi care credea. Nu pot sa trag Divinitatea afara de acolo si sa ma prefac, tamp, ca iubesc doar sunetul, partea estetica. Cand ascultam Bach*, urechile ne ard cu versete biblice. Mozart – chemarea la Messa. Doar cei care ingenuncheaza merita sa se bucure.

Dar astazi nu mai credem. De mult nu mai credem. I-as “invita” pe toti ateii si nihilistii intr-o sala de concert. I-as lega de scaune, strans. Cu mainile la spate. Le-as da buzele cu ruj si le-as pune pantofi cu toc inalt in picioare. Le-as rupe hainele de pe ei si as imblanzi luminile. Si i-as pune sa asculte sunetul lumii pe care ei o preaslavesc. Cu mine impreuna.

THIS IS THE SOUNDTRACK OF YOUR WORLD! THIS! THIIIIS IS THE SOUND OF EMPTINESS!

…pana as vedea cum le curge sange din urechi. Si i-as linge, hranindu-ma cu viata.

Enjoy the pain!

*A lot of Bach, yeah…”, you fucking piece of shit!

Tensiuni

Sunt obsedat de chestii. Doua cate doua. Una din cele mai persistente obsesii este cea referitoare la minimalism / arta baroca. Cum se poate sa-mi placa doua curente care, in ochii multora, sunt practic diametral opuse? Barocul (aparent) incarcat* vs. minimalismul pur, curat…

Nu stiu ce si cum sa spun, dar foarte recent am realizat un lucru foarte fain – care, din varii motive, mi-a scapat: Rick Owens (pe care l-am mai mentionat aici pe blog de cateva miliarde de ori) si-a deschis primul magazin tocmai in incinta Palais-Royal, resedinta Cardinalului Richelieu.

“I was thinking … Christ’s empty tomb”, spunea Rick referindu-se la stilul dormitorului sau. Iar Amos sublinia pe undeva: “Baroque art is impregnated with sensuality”. Ca si arta minimalista, in care lemnul patrunde marmura. Sa nu-si ia zborul…

Rick Owens Furniture

____

* Multi confunda barocul cu rococo-ul. Muzica lui J.S. Bach este de un minimalism uluitor, iar pus alaturi de un compozitor rococo ca Biber practic nici nu se aude.