Tag Archives: Augustin Ioan

Pentru clasa muncitoare

In 1825 arhitectul britanic John Hall publica o carte in care prezenta cateva din proiectele sale de case destinate, literar, clasei muncitoare.

Cateva chestiuni raman demne de luat in seama. In primul rand, modul in care Hall leaga aspectul estetic al locuintei de cel moral. El scrie in cartea sa ca

aceste locuinte sunt imaginea independentei, a unei independente reale, un stimulent pentru sanatatea fizica si morala, un model de curatenie, delicatete, harnicie si moralitate.

Un element obligatoriu, comun tuturor proiectelor, este gradina

in care familia poate sa-si petreaca timpul liber, admirand natura si multumind Creatorului pentru toate cele.

O imagine cam invechita, veti spune. Uitandu-ma la proiectele lui Hall si la cartierele comuniste din Tallinn (nu e nevoie de poze, caci stim cu totii cam cum arata astfel de minunatii) ma apuca un tip de groaza anectodica, asam. Adica imi vine sa rad si sa fug in acelasi timp. Ceea ce, de obicei, si fac.

Uitandu-ma la casele lui Hall, imi aduc aminte ce discutam cu niste amici despre disconfortul simtit de finlandezi cand, incepand cu anii ’60 a sec. XX, majoritatea populatiei a migrat spre orase, fiind fortati sa locuiasca in cladiri supraetajate, asta implicand vecini & stuff & tot dichisul. Caci, asa cum Augustin Ioan scria in unul din volumele sale

trebuie sa ai spatiul-insula al propriei tale locuiri, pentru a putea fi mai apoi un bun vecin si, abia mai apoi, un bun cetatean; invers: nu te poti invecina cu cel al carui teritoriu locuital* se suprapune peste al tau. Inexistenta teritoriului-insula al locuirii sau invadarea sistematica a intimitatii acestuia produc pe cale de consecinta distorsiuni in relatia public / privat: nici spatiul privat nu mai este prezent decat ca deziderat, nici cel public nu mai apare decat in ipostaze caricaturale. Locuirea colectiva este un non-loc.

Lucrurile pot fi analizate si dezbatute mult si bine. Dizolvarea continua a binomului public / privat intr-o masa amorfa fara nici un fel de identitate si memorie (am numit mai demult societatea contemporana ca fiind una hoteliera) atrage dupa sine, evident, si noi reguli de comportament casnic-familiar. Noi ritualuri. Spatiul privat al familiei / individului, sufocat de supralocuiri si langalocuiri, se “dizolva” sau “extinde” din ce in ce mai mult si mai repede in cadrul comunitatilor on-line tip facebook sau twitter. In Finlanda, spre exemplu, devin din ce in ce mai la moda certurile conjugale on-line sau cresterea copilului tot on-line – “prietenii” asistand pe post de jurati.

Si cand te gandesti ca totul incepe, cumva, de la lipsa gradinii…

________________

* Lucrurile devin cu atat mai complicate cu cat orice teritoriu locuital este, in contextul dat, si teritoriu coital. [nota Lante’]

Barno – Lumitectura [2010]

…si spunea:

[…] arhitectura nu este in primul rand despre ziduri, nu este despre decoratie si nici despre ferestre… Tactilitatea are o istorie de excludere din breasla noastra mult prea lunga ca sa ne-o mai putem permite. Readucerea tactilului în spatiu, experierea pietrei aproape ca orbii, cu mirosul, cu pipaitul, cu gustul; si, in fine, ecoul pe care il surprindem rostindu-ne  intr-un spatiu arhitectural – toate acestea fac obiectul unei redescoperiri in arhitectura contemporana, care, iata, redevine senzuala – la modul propriu.

Augustin Ioan