Tag Archives: Alchimie

Parintii fondatori

Pentru mine, Parintii fondatori ai Americii moderne nu sunt gasca de politicieni care au semnat Declaratia de Independenta din 1776 (tot respectul pentru ei, insa nu au facut decat sa oficializeze ceea ce altii construisera), ci cu totul altii. Lista ar putea fi lunguta – printre ei fiind chiar si un transilvanean – iar nou aparuta carte a lui W. W. Woodward nu face altceva decat sa adauge, elegant, la numele deja cunoscute, altele cateva. Miscarile radical-puritane europene (ceea ce inseamna protestanti reformati de’aia old school – nime’ nu misca, nime’ nu carcneste! Osu’ la munca!) au construit bazele social-ideologice a New England-ului, dar nu numai – vezi si California, astfel luand nastere unul dintre cele mai liberale – daca nu chiar cel mai – state din Confederatie.

Cartea lui Woodward, a carei coperta o puteti admira mai sus, a aparut foarte recent la University of North Carolina Press, ea aducand in discutie niste chestiuni extrem de interesante nu doar pentru istoricii profesionisti, ci pentru oricine este interesat in a intelege radacinile Americii moderne si contemporane:

Nevrand sa repet ceea ce puteti citi si singuri in diversele recenzii / prezentari on-line a acestei carti, as vrea sa ma opresc, foarte pe scurt, asupra unei probleme personale, legata de cartea cu pricina. Una dintre intrebarile care m-a framantat cu cativa ani in urma, si inca continua sa o faca intr-o forma, sper, mai coerenta, a fost: de ce internetul s-a nascut in U.S.? De ce cele mai mari db din lume au fost create si sunt sunt stocate acolo? De ce cel mai cuprinzator si mai influent motor de cautare on-line – Google – a fost creat tot in S.U.? Cateva dintre cauze pot fi identificate in fragmentul de mai jos:

Asadar, idealul cunoasterii absolute, totale, a fost unul extrem de prezent in comunitatile puritanilor intelectuali, englezi si de alte natii, care au colonizat America*. Alaturi de acest ideal sta si cel al constructiei unei societati utopice in care cunoasterea totala, odata obtinuta, sa poata fi implementata – noua Atlantida. Sa fie oare o pura intamplare ca unul dintre cele mai importante / serioase jurnale din domeniul tehnologiei si a stiintei din U.S. se numeste The New Atlantis? Sa fie oare o pura intamplare ca miscari socio-culturale ca transhumanismul s-au nascut in California, teritoriul cu cele mai multe grupari utopice pe metru patrat din lume?

Din pacate, odata intrat pe mana istoricilor de stofa “veche”, persoana lui Winthrop a fost profund distorsionata, toate conceptele mentionate mai sus, care l-au caracterizat ca si individ, fiind separate si profund distorsionate:

toleranta’i religioasa a fost data uitarii, pasiunea’i pentru alchimie a fost considerata nedemna de a fi luata in calcul de niste minti luminate de ratiune, iar confesiunea’i protestanta a fost pusa la stalpul infamiei ca fiind nimic altceva decat o unealta perversa a puterii. Ce a mai ramas? Mai nimic…

Din fericire, multumita unei noi generatii de istorici, toate chestiunile mentionate mai sus au inceput sa fie reconsiderate / reanalizate la modul serios, iar volumul de fata ne sta mar-tu-rieeee.

P.S. Pretul cartii este unul acceptabil, sa stiti! In plus, daca sunteti in criza religioasa (dubii, chestii), inainte de a cumpara cartea, prin bunavointa si milostivirea Google, o puteti rasfoi aici.

________________

Si pentru ca tot am mentionat California si utopiile sale, cartea lui Robert Hine ar putea fi o completare interesanta la volumul lui Woodward:

* Sa nu uitam si faptul ca in New England se afla unele dintre cele mai vechi si mai renumite institute de invatamant superior din U.S. si din lume.

Vrajitoare si alchimisti

Un album care ocupa un loc de cinste in discografia’mi personala. Din 3 motive: deoarece este printre putinele care aduc la cunostinta opera muzicala a lui Athanasius Kircher, deoarece prezinta compozitori obscuri, dar minunati, si deoarece are un titlu deosebit: Musique pour luth à l’intention des sorcières et alchimistes.

Esaias Reusner Jr. – Suite in D Minor:

– Praeludium:

Mai multe detalii despre ceilalti compozitori:

Ars Regia: o cochilie goala

Am citit ieri o recenzie amara! Una in care autorul incerca sa explice, prin toate mijloacele catafatice si apofatice aflate de indemana-i, ce este alchimia, de unde vine si la ce serveste. Bazandu-se pe un volum al lui Mircea Eliade – Alchimia asiatica – Horia Ciurtin incearca, disperat uneori, sa strige unei lumi posedate de frenezia progresului, de experimentul stiintific empiric si rationalizarea excesiva si fortata a tuturor perspectivelor vietii umane ca vitrinele magazinelor nu reprezinta limita existentei si ca incercarile marilor Maestri nu sunt, cum s-a crezut pana mai maine, o pre-chimie cu sens empiric si experimental sau un prolog mundan al unei stiinte profane

Daca pana la acest punct, respectivul text mai putea fi urmarit, cu deget murdar, pe ecranul calculatorului, totul se naruie intr-un hohot de ras strident in momentul in care apare, la orizont, urmatoarea afirmatie:

Alchimia este o cale a realizarii spirituale, a iluminarii care trebuie privita sub semnul perfectiunii si completitudinii.

Aha, lui Pavel deja i-au spus: esti tare baiete dar, stii, despre asta o sa te mai ascultam si alta data… Nu-ti uita ideea! Nu stiu cum, dar parca am vaga impresie ca aud acest indemn si astazi – draga Eliade, Culianu, John Dee sau Bacon nu va uitati ideile! Sunt cool dar… alta data! Si cum sa nu fie asa cand, in multifunctionala si pluripornografica noastra realitate pink si black, avem di tati! Merg la supermarket si, la sectorul Carte gasesc, alaturi de calendarele cu nu’s ce pizda volumele lui Eliade despre alchimie sau ale lui Culianu despre magia Renasterii! Si multi chiar le cumpara, asezandu-le acasa, in blbilioteca, sa vada vecina cat sunt ei de interesa(n)ti.

Pai fratilor, pitagoreicii numai nu ucideau pe cei care le tradau secretele, iar tanarul Alexandru il mustra pe Aristotel pentru faptul ca acesta facea publice secrete vechi si bine pazite. Iar exemplele de acest fel pot continua la infinit.  Pentru mine, cel putin, recenzia lui Horia trage un semnal de alarma si ridica cateva semne de intrebare: decadenta lumii nu a inceput cu Luminile (asa cum, in general, se spune si se crede), ci tocmai cu Antichitatea tardiva, momentul in care unele taine au inceput sa iasa la lumina. Cand Divinul Iulian a organizat, in Antiohia, un mare sacrificiu public, locuitorii acestui oras au inceput sa rada! Si nu crestinii – astia ar fi fost motivati, cumva, sa o faca – ci paganii, acei pagani care pierdusera orice contact cu sacrul si cu propriile traditii…

Ma intreb insa: nu cumva inflatia, bombardamentul de “ocult”, “magic”, “esoteric” si “misterios”, la care suntem martori in ultima perioada, este tocmai un mod, disperat si amar, prin care aceste cai spirituale au ales sa se ascunda in propriul… occultus? Devenind banale, fade, produse de serie, ele isi pierd – aparent – din forta, din mesaj, din interes. Si astfel, se intorc in lumea din care nu au iesit niciodata, lasandu-si pe mesele devoratorilor de senzational cochiliile frumos colorate dar… goale. Caci intr-adevar, Alchimia era o cale a realizarii spirituale, una echivalenta cu monahismul sau alte miscari ascetice – sa nu uitam ca printre alchimistii crestini au fost si destui calugari: Monahul Teofil, autorul Diversarium artium schedula, Monahul Morienus, autorul tratatului Liber de compositione alchimiae, Parintele Ilie, autorul Lumen luminum… Iar despre dominicanul Albert cel Mare nici nu mai pomenesc. Ars Regia nu era initial o stiinta a alambicurilor si a turnesolului. Metalul care trebuia prefacut in aur era, asa cum stim, insasi trupul si spiritul Maestrului, plumbul de tarana nearsa, grea de balastul acestei existente.

A, o sa ziceti ca, de fapt, critica moderna a descoperit ca aceste lucrari nu apartin celor citati mai sus. Ba mai mult, Monahul Teofil, Ilie sau Morienus nici macar nu au existat. Dar este asta, intr-adevar, o problema? Sa ne gandim un pic…