Partea buna este ca în orice parte buna exista si o parte rea. Partea rea este ca partea rea, care exista în orice parte buna, este mai mare decât acea parte buna. Uitati-va la exemplul lui Cain si a fiilor sai: cine a inventat muzica? Abel?! Nuuuuuuu. Cine a creat primele orase - mediile urbane salbatice în care vietuim astazi? Abel?! Nuuuuuuu. Cine a descoperit ca poligamia poate fi o optiune interesanta la viata monahala? Abel?! Eh, deja ati învatat raspunsul.

Buuuun. Am facut introducerea de mai sus nu pentru a ma afla în treaba (ca de obicei) sau în blog (ca în ultimul timp), ci pentru a va arata ca aproape toata existenta palpabila, masurabila si analizabila din jurul nostru contine un procentaj nemasurabil, neanalizabil si imaterial de ceea ce noi numim rau sau… bine (parca asa era). Când aceste doua chestii încep sa prinda o forma sau muste, culori, sa fure idei, iese la iveala ceea ce noi numim, fara sa stim de ce, ARTA.

Arta poate fi buna sau nebuna (Noica ar fi murit de invidie citind aceste rân-dur-i), depinde de care parte a lamei de cutit te (ne) gasim. Iar tipii de la Elegy se afla între lama si cutit, ca sa zic asa. Ce înseamna asta? Asta înseamna ca mi-au furat ideea: scopul lor nu este de a oferi judecati, analize de mare valoare socio-politico-burghezo-mosiereasca, ci sa arate, cu degetul, of course, EXISTENTE! Cum zicea Kant: doar cine/ce exista poate fi aratat cu degetul!

Ladies and gentlemen, Elegy este o revista underground adevarata. Adica nu are website, numar de telefon, masina de cafea în redactie si o secretatra frumoasaaaaa… Ei da’ de unde :-(  Respir adânc si-mi zic în fata oglinzii în timp ce (nu) ma barbieresc: nu mai este underground-ul de azi ceea ce era odata… de mult, când under-ul era under si ground-ul era ground de-ti juleai genunchii în fiecare zi racnind ce-ti mai aduceai aminte din caseta cu tipii de la Death (Death by Metal) sau General Surgery (Erosive Offals) împrumutata de la vecina, of course.

Sa revenim la Elegy. În cele câteva numere din scurta-i existenta, care înca continua (si înca cum), aceasta revista prezinta diversi tipi si tipe extremi de interesanti: muzicieni fara talent (adica experimentali), pictori ratati (adica post-pop / dark / noire etc.), regizori inutili (adica limited edition), emo, post-emo (dar nu necrofili!), pre-emo (dar nu kafkiani!) etc, etc.

A Glimpse of Luetke’s Studio:

În schimb Phil Mulloy e un personaj cum putini pot fi si va puteti imagina ca ar exista (clar. Eugen Ionescooooo…). Într-un viitor post o sa vorbim pe larg despre Maria Sa, Regele copularii extraterestre.

P.S. 1: Sau era Platon ala cu degetu’? Ma rog…

P.S. 2: Daca nu ma barbieream, ce dracu’ faceam în fata oglinzii?

P.S. 3: Cum adica îti juleai genunchii racnind?!