Desfraul estetic al mortii (IV)

“…apartamentele al caror unic mobilier îl constituie o biblioteca plina pîna la refuz: invidia admirativa fata de cineva care nu se încarca cu lucruri inutile, dar care geme de atîtea lucruri necesare.”

[Amelie Nothomb, Antihrista.]

“Depasi cativa Bibliotecari. Si acum, dupa atata vreme, zambea atunci cand ii vedea. Ei constituiau cea mai veche breasla din Imperiu, si se agatau de niste obiceiuri demodate datand de cateva milenii… Imbracamintea lor era matasoasa, alburie, semanand cu o toga, ingustandu-se la gat si cazand de acolo in valuri.”

[Asimov, Fundatia.]

Franz Cumont a murit de pneumonie din cauza frigului de la Bibliotheque Nationale din Paris, lucrind la ultima sa carte intitulata Lux perpetua.

“Luam ceaiul la Marie Louise Bousquet, in Place du Palais Bourbon, piata caracterizata de austeritatea romana a arhitecturii sale. Aceste locuinte vechi, pline de lucruri mostenite s-au adaptat, timp de decenii si secole, omului si fiintei sale, precum hainele care, indelung purtate, se muleaza cu fiecare cuta a lor pe corp. Ele sunt cochilii in acceptia unei zoologii superioare. Madame Bousquet…mi-a aratat biblioteca mica, patrata si in intregime lambrisata cu lemn. Am examinat acolo manuscrisele, dedicatiile si legaturile frumoase. Acestea erau in parte din piele poroasa, a carei atingere dubleaza placerea lecturii, si in culori amintind de micsunelele ruginii-iradiind de la violetul dulce, care trece in negru, pana la nuantele sale mai deschise, si de la cafeniul auriu intunecat pana la desenele stropite cu aur si jucand in ape aurii.”

[Ernst Jünger, Jurnale pariziene.]

Sorband intelepciunea cu polonietzschele.

_______________

Contributia orei25

4 thoughts on “Desfraul estetic al mortii (IV)

  1. E si asta un mod de-a percepe o biblioteca: „Cand intram acolo, mi se parea ca intru intr-un cimitir”.

    O biblioteca, pentru unii, este asemenea unei „catedrale intelectuale”, un spatiu impregnat de nobletea discreta a cartilor. Iar cartile cred ca pot destepta in noi emotii chiar inainte sa le citim. Atingerea, mirosul…

  2. Asa cum exista biblioteci care au salvat atâtia aurolaci de la înghet. Când stateam în salile de lectura din biblioteca nationala, deseori ma întâlneam acolo cu clienti fideli, dar numai pe timp de iarna. Erau aurolaci sau oameni ai canalelor, aveau legitimatie, intrau si citeau de dimineata pâna dup’amiaza un ziar. Dar macar nu mureau de frig în strada. Iata! Erau cuminti, bibliotecarele îi cunosteau si le mai aduceau din proprie initiativa câte o revista.

Comments are closed.