Desfraul estetic al mortii (I)

Am locuit intr-o casa cu o mare biblioteca privata. Mare pentru secolele XVI-XVII.

Doar traversai de’a latul un coridor imens, si cam infricosator pe timp de noapte, si, cu o cheie cat toate zilele, descuiai usa.

Cand intram acolo, mi se parea ca intru intr-un cimitir, cartile servind  atat ca groapa, cat si ca monument funerar. Titlurile erau lungi, iar uneori pe prima pagina erai intampinat de figuri aspre de barbati de mult trecuti. Daca aveai noroc, rasfoind, puteai descoperi si cate o femeie – sub chip de sfanta,  vesnic intre doua varste – ce avea pe chip, adanc sculpat, fiorul unui orgasm. Divin. Toti sunt morti astazi. Iar acea biblioteca nu era decat un loc de intalnire pentru foarte putini necrofili, violatori impatimiti de cadavre mumificate. Am ajuns astfel sa urasc femeile intre doua varste, barbatii pietrificati intru asprimea lor impotenta, dezgustator de moderna si ipocrita.

Salivez…

De aceea prefer hartia nescrisa, veche. Dar nescrisa. O hartie feciorelnica, care inca isi ofera trupul mort spre intinare. Sunt insa atat de rare…incat in momentul in care gasesti una, o mangai plangand si, urland de durere si dorinta, o dedici Divinitatii. Iar ea, sarutandu-ti talpa murdara de samanta, devine femeie intre doua varste. Cred ca pana la urma am sa le urmez, ca un anahoret ateu, pe drumul lor spre desavarsire.

…cu lacrimi. Mucede.

2 thoughts on “Desfraul estetic al mortii (I)

  1. Eu vreau sa ma mut in lumea din povestea asta si sa profanez hartia veche si nescrisa, dar nu cu scris.

    Si daca exista un sambure de adevar in existenta acestei case, sunt verde-cruda de invidie.

Comments are closed.