Corp vs. trup: asigurari fara certitudini

Prima parte a titlului acestui post prezinta o distinctie foarte importanta in opera si gandirea lui Michel Henry: CorpsChair, ea, distinctia, fiind (pre)luata si (re)analizata de catre Parintele Ioan Ica Jr. (unul dintre putinii teologi ortodocsi de o incontestabila valoare) in prefata sa la o opera mai putin obisnuita in peisajul ortodox traditional:

Jean-Luc Marion: Fenomenul erosului (Deisis, 2004).

Analizand schematic, esenta cartii se “reduce” la doar doua prezente fundamentale si fenomenale:

Corpul – situat in exterioritatea si vizibilitatea anonima a lucrurilor inerte si insensibile a lumii.

Trupul – situat in interioritatea si invizibilitatea subiectiva a vietii care se autoafecteaza pe ea insasi (in sens fenomenologic – nota Lante’) identidicandu-se cu simtirea de sine insasi a vietii din el.

Mai pe inteles, trupurile sunt, asadar, invizibile, nu se vad (doar corpurile se vad) si ca atare se expun unele altora nude , intrucat capacitatea lor de a simti si a resimti nu poate aparea direct in nici o lumina. Cu toate acestea, anticipand alta excelenta aparitie Marion, trupul, chiar invizibil fiind, nu este ascuns deoarece, prin prezenta sa in-vizibil(a) devine subiectul revelatiei. Si, ca orice Revelatie, aceasta descoperire este fulgeratoare, innebunitoare dar…de foarte scurta durata, ea producand in momentul in care se produce o stare de suspendare brusca, de echilibru perfect. In urmatoarea fractiune insa – adica chiar in clipa in care crede ca-si atinge implinirea – urmeaza caderea, prabusirea in lumea corpurilor exterioare si in vizibilitatea profanatoare, pentru ca lipsita de semn si simbol. Si totul se reia de la inceput, iar si iar.

Spre deosebire de corpurile din lume care imi rezista, trupul nu-mi rezista, se retrage, se lasa patruns; (patruns nu in sensul de absoluta contopire/confundare, ci in cel calcedonian: fara a se amesteca, fara a se separa) intrand in trupul patimitor al celuilalt, ies din lume si devin trup din trupul lui si trup al trupului sau, celalalt dandu-ma mie insumi pentru ca ia initiativa de a-mi da propriul meu trup.

Asadar, ceea ce vedeti in imaginea de la inceputul acestui post este un corp care, simbolic, incearca sa arate ca are totusi un trup taindu-si haina.

Revenim. Intre cele doua – corpul si trupul – exista un divort. Radical, am putea spune. Cele doua se intalnesc – in general – doar in punctul culminant al orgasmului, moment in care, asa cum arata din nou Ica Jr. citandu-l pe Marion, se produce o suspendare, tocmai cea despre care am mentionat mai sus. As putea spune o dubla suspendare: una a spatiului si a timpului acestei lumi, cealalta a celor doi, unul fata de celalalt – fiind unul in celalalt, fara a se confunda, si, in acelasi timp, fiind unul in fata celuilalt, admirandu-se reciproc, intr-o veritabila kenoza erotica.

Fenomenul erosului este o lectura obligatorie pentru cei interesati de asemenea probleme si aceasta din cel putin trei motive:

1. reprezinta una dintre extrem de putinele incercari de a crea o adevarata teologie a erosului uman (inclusa sexualitatea) in cadrul crestinismului.

2. (re)prezinta, dupa destule secole, corpul fara prezumtia de vinovatie ci ca si realitate iconica insetata de iubire si, de aici, de dialog.

3. volumul – rezultat a peste 25 de ani de reflexie – incearca o depasire radicala a disjunctiilor schizoide in care au cazut atat teologia (sexualitatea este motivata doar pentru reproducerea speciei) cat si metafizica/filosofia (reducerea vietii la biologic, a ratiunii la calcul) moderna. Rezultatul? Se pare ca pariul imposibil – acela de a gandi/rescrie nemetafizic ci fenomenologic filosofia si teologia – a fost castigat.

Doar o simpla remarca mi-as permite referitor la astfel de aparitii (colectia Philosophia christiana): avand de-a face cu niste lecturi extrem de dense si, la un moment dat, foarte alunecoase la nivel de terminologie/traducere mi-ar place ca volumele sa fie in editie bilingva.

P.S. Corpul ca si proteza… Corpul in culturile alternative de tip BME sau EBM:

Zpira & Co.

De ultima ora:

Situl oficial

———————–

O mica revenire.

David Wood, fondatorul celebrului TG, spunea intr-un interviu:

Will there be a “new flesh” of the future? Or will the body disappear?

The Body is already begining to merge with technology, and mutate into a potential new super body of the future. And this will continue, but I don’t see the body disappearing.

Ok, lasati-ma sa nu fiu de acord. Parerea mea este ca viitorul corpului (politic si religios) sta in disparitia corpului.

28 thoughts on “Corp vs. trup: asigurari fara certitudini

  1. Interesant ca vorbesti aici despre distinctia asta dintre corp si trup amintind si de corpul protezat. Oare ce schimbari survin atunci cand descoperim insuficienta corpului perceptibil si simtim necesitatea unui corp protezat, artificial? Ma intreb, care ar fi locul noii viziuni a fiintei umane, cyborgul? Sa fie oare locul lui intre corp si trup sau de-asupra lor?

  2. Corpul m-a fascinat intotdeauna, Oceania :)

    Cred ca corpul a fost intotdeauna insuficient – tocmai de aceea s-a incercat sa se scoata tot ce se poate mai bun din el. La inceput prin exercitii, disciplina sau, in caz ca ceva nu mergea sau lipsea, prin proteze. Acum vorbim din ce in ce mai mult despre enhancement – tot niste proteze, care insa nu mai substituie nimic ci incearca sa depaseasca limitarile corpului uman (inclusa mintea). Nici acestea nu sunt foarte noi: plantele care stimuleaza memoria, sexualitatea sau cele halucinogene au existat de cand lumea. Care este diferenta atunci? Dupa umila-mi opinie, diferenta este ca, din ce in ce mai mult, corpul devine o proteza perfecta in totalitatea sa. Numarul organelor ce se pot inlocui fara probleme este din ce in ce mai mare (o buna prietena de-a mea a facut acum 2 ani transplant de inima) – inclus sangele si pielea. Deja se folosesc – inca la scara mica, e drept – organe crescute in laborator si nu preluate de la un alt individ. Etc. Datorita acestui fapt s-a ajuns ca intrebarea: unde sta individualitatea noastra, ceea ce ne facem sa fim unici? Singurul raspuns viabil ramane: mintea, locul unde salasluieste memoria. Este adevarat ca fiecare celula luata in parte are o cantitate de memorie proprie dar, sediul “oficial” al acestui organism este mintea umana reprezentata de cortexul cerebral. Acestea fiind spuse, ajungem la cyborg. Iti recomand acest filmulet:

    Kevin Warwick

    Si cred ca mai exista o diferenta. Toate acele exercitii mentionate mai sus, incluse plantele, trimiteau catre ceva. Ma refer la shamanism, la asceza monastica etc. Acum, aceste enhancement-uri nu mai trimit catre nimic – cel putin la momentul dat. Poate in viitor da, dar acum nu fac altceva decat sa puna corpul in chiar fata sa, lasandu-l ca si pana acum: vid. Sunt pura (bio)tehnologie, iar daca aceasta intra pe mana cui nu trebuie, sa te tii. Pentru ca a avea superabilitati nu mai este de domeniul nici a SF-ului si nici a iluminarii de tip religios – care iti transforma si sufetul si trupul odata cu corpul. (Bio)tehnologia iti poate oferi niste posibilitati incredibile, dar daca in acel corp se afla o minte bolnava…

    Locul cyborg-ului este acelasi cu cel al corpului. Pana la urma, cyborg-ul este un corp modificat, nimic mai mult. Trupul nu are cum sa fie atins deoarece nu este o entitate palpabila. Sau, ma rog, are cum, dar nu despre acest lucru discutam acum.

    P.S. De ce interesant? Pana la urma acest blog este centrat, aproape exclusiv, pe problema corpului – in ambiente mai putin cunoscute sau practicabile, e drept. Abia am scris un alt post despre aceeasi problema, aici, chiar daca la nivelul unei singure fraze.

    P.P.S. Cateva carti de rasfoit pe tema aceasta:

    Beyond Human: Living with Robots and Cyborgs

    Redesigning humans: our inevitable genetic future

    The souls of cyberfolk: posthumanism as vernacular theory

    From human to posthuman: Christian theology and technology in a postmodern world

    Bodies of tomorrow: technology, subjectivity, science fiction

  3. “Datorita acestui fapt s-a ajuns ca intrebarea: unde sta individualitatea noastra, ceea ce ne facem sa fim unici? Singurul raspuns viabil ramane: mintea, locul unde salasluieste memoria. Este adevarat ca fiecare celula luata in parte are o cantitate de memorie proprie dar, sediul “oficial” al acestui organism este mintea umana reprezentata de cortexul cerebral.”

    Nu crezi ca prin modificarea corpului se va produce o alterare a mintii si memomeriei, a personalitatii chiar?

    Pune-te in situatia urmatoare : cineva vrea sa faca un transplant al creierului tau intr-un corp nou iar tu ai cunostinta de acest transplant si esti de acord.
    Il astepti. Se produce. Apoi te trezesti intr-un corp pe care stii ca nu ti-a apartinut.
    Un corp artificial/semiartificial ce a fost construit special pentru tine.

    Crezi ca te-ai simti bine? Te-ai simti normal?

    Oare nu ai trai cu impresia ca ti-ai parasit conditia de OM pentru a deveni Altceva?

  4. Cine/ce iti da tie (generic vorbind, evident) conditia de om? Corpul pe care il ai? Hai sa nu luam un caz extrem – ca cel propus de tine cand este vorba de un corp intreg. Sa luam chestiunea pe bucati: ti-ai pierdut mainile intr-un accident. Ti se pun altele – artificiale sau naturale. Dar sunt parti care nu ti-au apartinut. Nu mai esti tu/acelasi in/cu acele membre? Prietena mea – cea cu transplantul de inima – nu mai este cea de dinainte? Pot spune ca da.

    Situatia pe care o propui aici este cumva contradictorie: esti pregatit sa faci acel transplant. Ba mai mult, esti de acord. Asadar socul trezirii intr-un corp strain (in cel mai deplin sens) este atenuat tocmai de acest fapt. Asa se intampla si cu un organ ca inima, spre exemplu, care se “trezeste” intr-un corp strain. Sau un corp se “trezeste” cu o inima straina. Se poate intampla ca organul respectiv sa fie respins. A invata sa convietuiesti cu acel corp este marea problema. Asa cum invatam, sau nu, sa convietuim cu cel pe care l-am primit de la nastere. Stii, persoanele care au suferit de paralizii severe si s-au recuperat, spuneau ca organele afectate erau simtite ca si straine.

    Intrebarea ta imi aduce aminte de romanul SF (inca) a lui Peter Dickinson, Eva, in care creierul unei fete a fost implantat – ca urmare a unui accident deosebit de grav in care corpul a fost distrus – intr-unul de maimuta. Pornind de la acest roman si altele pe aceasta tema, Elaine Ostry analizeaza intr-un articol foarte fain “Is He Still Human? Are You?”: Young Adult Science Fiction in the Posthuman Age tocmai aceste probleme de identitate pe care le ridica transplantele, clonarea etc.

    O alta problema este ca stiinta, asa cum cred ca stii, evolueaza mult mai repede decat perceptele noastre morale/religioase/socio-culturale. Si de aici se creeaza un gol fantastic intre cele doua structuri.

    In acelasi timp, da, cred ca prin modificarea corpului se produce si modificarea mintii in sensul de modalitate de a privi realitatea inconjuratoare si pe noi insine – nu cred ca neaparat in sensul de alterare insa, daca ii dai sensul de degenerare. A memoriei…nu.

    P.S. Altceva ce?

  5. Mi-a placut despartirea foarte clara a celor 2 notiuni – corp si trup. Oarecum le percepeam dar îmi scapa esentialul, nu priveam trupul ca entitate invizibila. Intâlnirea lor in momentul orgasmului – hmmm interesanta idée!

    O sa mai completez putin la ce vad scris, vorbind de pericolul directiei în care se merge. Se vorbeste despre omul perfect (ca si corp perfect), se vorbeste de cât de aproape suntem sa facem oamenii sa beneficieze de tinerete vesnica. Organe, corpuri noi sau schimbabile sunt deja mai mult sau mai putin reale. Un astfel de documentar s-a dat pe Discovery (prin 2 ianuarie). Imi pare nespus de rau ca nu l-am înregistrat. Acum nu mai stiu unde sa dau de el sau cum sa-l caut. O sa zic doar doua vorbe despre continutul acelui film.

    Pornind de la exemple concrete din natura, savantii si-au dat seama ca unor reptile le creste coada în caz ca e taiata, chiar si membrele. Au concluzionat existenta in AND a informatiei genetice in acest sens. Au facut a gramada de experimente modificând embrionul unui ou de gaina pe perioade diferite ale incubatiei. Din multele experimente esuate au reusit totusi sa scoata din ou pui cu coada de dinosaur. Altele cu membre în loc de ochi. Nu îi speriasera prea tare pe savanti aceste esuari ci dinpotriva, au realizat ca in AND sta înscrisa informatia pentru a reface membre amputate, sau taiate (din accidente sau din nastere). Ziceau ca acest lucru arata ca unui ciung – intervenind in AND o sa-i stimuleze cresterea mâinii, complet cu tot cu degete. La fel la ologului, a piciorului etc. La final nu uitasera sa aminteasca plini de entuziasm ca daca este posibil acest lucru va fi un paradis pentru iubitorii sporturilor extreme. Vor putea sari fara coarda, sau sa faca cascadorii cu motocicletele fara sa tina cont ca-si vor rupe picioarele sau coloana… etc. Interesant ca aceasta emisiune nu-si pusese problema creierului, deloc. Vorbeau doar de masa de carne, oase si organe. Totul regenerabil, sau schimbabil.

    Creierul indiscutabil ramâne un mare nestiut. Acolo e cheia individualitatii si masinaria principala de nedeslusit. Acolo ramâne misterul. Din cauza acestei mari necunoscute orice miscare gresita va duce la un dezastru incalculabil. Nu e in puterea noastra de a face ceva. Eventual poti doar sa îti pui problemele. Si atit.

    Cit de repede se vor adapta religiile/stiinta/ sau implicatiile de care vorbiti… oh my… la cita rigiditate exista, la cit de greu se misca masinaria imensa planetara… nu vad…
    chiar nu.

    Articolul mi-a placut foarte mult. Mi-am cumparat si una din carti.
    :)

  6. Cu creierul mai este o problema mare. Trebuie sa inmagazinam tot mai multa informatie… e din ce in ce mai greu sa faci o selectie clara a ce e obligatoriu sa parcurgi. Vorbim toti pe bloguri intr-o babilonie toatla. Fiecare citeste altceva – ne intâlnim uneori, din întâmplare sa vorbim pe aceiasi frecventa de unda etc. Suntem de o diversitate ametitoare.

    La asta situatie, este o solutie :). Fictiva. De domeniul SF-ului.

    Cica ar exista un film românesc (foarte vechi… pate cineva stie mai exact) care pusese problema astfel – creierul nu este altceva decit o materie magnetizata cu ce inmagazinam de-a lungul vietii. Daca desparti câmpul “magnetic al cunostiintelor” unui creier evoluat si-l transpui pe altul – ai rezolvat problema. Atunci toti o sa fim din start încarcati cu cunostiintele – precum sistemul de operare al windowsului.
    :D

    Ma rog o posibila solutie optimista, viabile?!?! Nu stiu :)

  7. @ frenchmaria:

    Lasa ca si Da Vinci & Co. faceau disectii prin subsoluri cand erau tineri. Si nu numai pe cadavre!

    “Creierul indiscutabil ramâne un mare nestiut.” – ramane un nestiut insa nu chiar atat de mare. Se avanseaza foarte repede si in ceea ce priveste stiintele cognitive. Ca sa nu mai vorbim de AI si computerele quantice in care sigur esti mai experta decat mine :) Uneltele performante vor produce unelte si mai performante. Iar cand cineva va pica la testul lui Turing, atunci va fi…habar nu am ce.

    P.S. Faza cu Deep Blue s-a intamplat in ’97. Iar legea lui Moore este inca valabila…

    Apropo, chiar nu are nimeni nici un pic de admiratie pentru poza de la inceputul postului astuia nenorocit? In fond, acolo sta toata esenta :)

  8. “unde sta individualitatea noastra, ceea ce ne facem sa fim unici? Singurul raspuns viabil ramane: mintea, locul unde salasluieste memoria.”

    eu as zice sufletul, memoria poate fi modificata, mintea poate fi posedata, sufletul nu-l schimba nimeni si nimic

    iar din trupul de mai sus putem desprinde si un suflet; trupul decade in corp in lipsa revelatiei, dar cautarea si readucerea revelatiei poate mentine trupul la stadiul sau initial
    contopirea trupurilor poate fi o mentinere a trupului in revelatie

  9. ah fotografia…..perfecta, arata atat de bine chinul pe care il face trupul sa se lase vazut; dezvaluirea sa e facuta pas cu pas cu grija si rabdare, trupul iese la iveala dupa ce ne curatim de corp bucata cu bucata

    si ma bucur ca ai pomenit de prefata facuta de parintele Ica jr, sunt foarte curioasa s-o citesc, insa mai am de asteptat pana ajung la carte:(

  10. Imaginea în sine – superba, indiscutabil… doar ca, de data asta, pentru mine, fotografia e fooooarte departe de ce ar trebui sa fie.

    —————————–

    P.S. la ce scriam legat de creier si informatia cu care se îmbraca el(un fel de scindare precum corpul si trupul) clar nu ma refeream la inteligenta artificiala – domeniu unde nu stam rau deloc…

  11. am citit tot ce-ati scris pana acum. foarte interesant, ca dovada ca subiectul atrage si poate fi reluat probabil printr-o alta postare.

    Lante’ multumesc pentru link si pentru recomandarile privind cartile.

  12. @ gala:

    “contopirea trupurilor poate fi o mentinere a trupului in revelatie” – este singurul mod de a mentine corpul (ai vrut sa scrii corpul, nu?) in revelatie. Fara aceasta contopire/dialog, trupul se va contracta, se va intari (cum spune Marion), iar corpul va ramane o simpla…exterioritate, un simplu…ceva care nu trimite catre nimic.

    Mi-a placut mult: “chinul pe care il face trupul sa se lase vazut”. Pentru ca trupul reuseste sa se faca vazut/se deschide doar in dialogul cu Celalalt in care are incredere pentru ca il Iubeste. Iubirea este, de multe ori, un chin…

    @ frenchmaria:

    Ei, clar ca e “fooooarte” departe :) Pana la urma si analizele lui Marion sunt foarte departe, intr-un anumit sens.

    @ Oceania:

    Cu placere.

  13. Cartea lui Marion e foarte interesanta, pe alocuri ca o poezie. Doar ca la sfarsit mi-a fost imposibil sa aplic conceptele lui Marion trupului lui Hristos si la intrupare. poate si pentru ca nu am citit cartea lui Henry, dar am in plan.

  14. pentru ca, din cate am inteles eu, trupul este invizibil si devine vizibil in momentul erotizarii. Un trup invizibil este dochetism. iar erotizarea lui Dumnezeu, in felul in care o descrie marion este din “codul lui davincii” :)

  15. daca Hristos este om deplin, el are trup deplin. daca trupul e cel definit de marion atunci hristos nu este om deplin pentru ca nu s-a erotizat niciodata. Pentru ca nu i-a daruit nimeni trupul in erotizare.

  16. @ white:

    Cred ca totul se reduce la ce se intelege prin Invierea lui Isus.

    Erotizarea nu trebuie redusa doar la sexual – asa cum o cam face Marion, ce-i drept, dar foarte bine ca o face in contextul dat. Eu as interpreta-o si prin prisma intentionalitatii (in sensul pe care il da G. Bruno acestui concept – intentionalitatea creaza un vincul erotic) ce creeaza posibilitatea acelui “Iata-ma” a lui Marion. Eu intentionez catre persoana iubita si astfel stabilesc un dialog cu dansa. Vezi si poemele lui Simeon N.T., spre exemplu, care arata ca dragostea lui Dumnezeu fata de noi este una erotica, fara insa a fi si sexuala. Chiar daca Marduk este de alta parere :D

    P.S. Iar in chestiunea cu Isus ca a fost om deplin eu nu prea cred. Asta e. Sunt mai kazantzakian de felul meu.

  17. tocmai P.S.-ul ma intriga. Pentru ca un filosof catolic nu poate ignora deplina umanitate a lui Hristos, fundamentala pentru credinta crestina.

    mi se pare ca mi-a scapat mie ceva in lectura.

  18. Poate ca in “paganismul” meu tind a da o prea mare importanta corpului, insa eu vreau sa vad sinteza corp/trup, la un nivel transcendent, unul care sacralizeaza nivelul material al fiintei omenesti si nu il neaga cu vehementa. De aceea, mi se pare mult mai potrivita viziunea traditionala conform careia corpul este o unitate, o valoare in sine ale carei elemente nu sunt inter-sanjabile ca niste piese de Lego. A se vedea si conceptia egipteana veche conform careia daca din corp lipsea un organ, spiritul nu putea parasi pamantul pentru o perioada indelungata. Unitatea esentiala a corpului era foarte importanta, caci aceasta avea consecinte si la nivel spiritual. Din acest punct de vedere mi se pare foarte periculoasa viziunea aceasta (post)carteziana a unui trup mecanicizat (iar nu organic) ale carui elemente sunt facultative si inlocuibile …

  19. @ Phosphoros:

    Foarte interesanta chestiunea cu egiptenii. Nu o stiam :) Si nu poate fi decat veche ca astazi…mai greu prin Egipt cu asemenea viziuni :D

    Pana la urma Descartes a urmat linia/schismele crestine binecunoscute intre corp-suflet, trup-corp, corp-suflet-spirit, minte-inima etc., iar ceea ce se intampla acum nu sunt altceva decat consecintele extreme ale acestei viziuni – profund crestine pana la urma. Intr-o societate ca cea pe care ai mentionat-o tu, incluse cateva altele putin mai europene :) , astfel de lucruri nu prea s-ar fi putut intampla.

    Mie imi place Marion tocmai pentru ca incearca sa reconcilieze cumva toate aceste elemente. Ca nu reuseste in totalitate este clar si stim si de ce: nu poti crea ceva ce insusi sistemul la care faci referinta nu iti permite. Crestinismul a fost deficitar/schizofrenic in sistemul dogmatic de la inceputul inceputului, asa ca o rescriere a sa te scoate imediat in afara acestei religii sau macar la marginile ei cele mai indepartate – vezi scolile gnostice, eunomienii etc.

    Dar, din nou: vrem, nu vrem, aceasta este lumea in care traim, iar o demonizare a sa mai puternica decat deja este – multumita, din nou, crestinismului, nu cred ca este de dorit. Ramane de vazut ce putem efectiv face.

    P.S. Totusi, am sa studiez mai indeaproape problema egipteana. Daca ai vreo referinta exacta la ceea ce spuneai mai sus, ti-as fi recunoscator. Ma gandesc ca imbalsarea presupunea oricum golirea corpului de organe…

  20. Distinctia corp-trup este corecta. De acord si cu observatia ca distinctia aceasta nu devine operanta si operabila doar in legatura cu problematica erotica. De asemenea, actualizarea si comuniunea erotica a trupurilor nu are exclusiv o conotatie sexuala. Cum spunea Sf. Efrem Sirul, trupul este prieten al sufletului. Factori externi pot altera, prin minte, integritatea trupului, fara sa afecteze, insa, corpul, desi acesta este semnificant major pentru celalalt, partenerul de dialog/viata. In fine, in functie de mintea fiecarei persoane, perceptia, reprezentarea si, mai cu seama, trairea efectiva a trupului, indisolubil legat, in aceasta viata, de suflet, constituie elemente ale unei fenomenologii a umanului. Corpul este semnificantul, trupul este semnificatul, mintea furnizeaza sinergia semnificatiei/semnificatiilor, iar sufletul este codul in baza caruia sunt posibile celelalte elemente amintite.

  21. “iar sufletul este codul in baza caruia sunt posibile celelalte elemente amintite.” – ce mecanic suna. Perfect ortodox, indeed (ortodox nu in sens confesional, ci dogmatic). In cadrul ideologiei crestine, mecanismul / masina e singura entitate acceptata si imbratisata. Ioan Philoponus (anti-aristotelian indarjit) prezenta deja prin sec. VI Universul ca mecanism, set in motion by God. Trupul, ca parte a acestui Univers, e si el tot o masina (sunt destui Parinti care il recomanda ca atare) – una minunata, drept, dar tot masina / mecanism. Metafora Ceasornicarului – atribuita de multi lui Voltaire – are profunde radacini Patristice. In Evul Mediu a fost folosita (metafora that is) in extenso de dudes like Oresme si Henry of Hesse the Elder. De aici si pana la Transhumanisti (fiii mandri si directi ai Parintilor crestini) nu mai e decat un pas, ei ducand echivalenta corp = masina pe culmi si mai inalte.

    _____

    Trei chestii mari si late a spus Philoponus:

    1. Universul nu este etern.

    2. Cerul se ghideaza dupa exact aceleasi legi ca si Pamantul, cu care impartaseste, de asemenea, acelasi set de proprietati fizice.

    3. Cosmosul nu este divin.

    Toate aceste chestiuni erau fondate biblic, evident, si au fost reluate, identic, in timpul Reformei. Galilei il citeaza printre sursele sale principale de inspiratie.

  22. Multumesc pentru comentariu. Intr-adevar, suna mecanic. Si ma gandesc de ce oare. Sigur, analogia corp-masina, asa cum ai prezentat-o, nu poate fi contestata, ca intelegere si interpretare, totodata, a istoriei mintii. O posibila explicatie a caracterului mecanic al evaluarii amintite tine de dificultatea ratiunii de a opera altfel decat cu modele/tipare de gandire pe care, mai mult sau mai putin inspirat, le aplica peste niste realitati care, in esenta lor, este riscant/tragic/eroic/trist/iluzoriu sa fie verbalizate/conceptualizate/,,intelese”. Iar doua dintre astfel de realitati sunt sufletul si corpul.

  23. De ce oare? Din mai multe motive:

    1. o viziune a lumii bazata pe analogie si cauza (folosita si de Parinti) este una, totusi, preluata (incomplet) de la Aristotel si alti filosofi “pagani”. In Aquinas avem analogia entis. O asemenea viziune nu putea face insa casa buna in crestinism din doua motive:

    a. crestinismul nu recunoaste divinitatea cosmosului,

    b. crestinismul vine cu o prapastie ontologica de netrecut intre om si divinitate.

    In timp, asemenea viziuni alegorice au condus la nebunia renascentist-baroca – care insa nu venea de niciunde, ci avea radacini (si) in Bizantul ortodox (lol) prin personificarile extrem de dubioase dpdv dogmatic oferite Noptii sau lunilor anului, de ex. Asemenea apropieri alegorice au fost aspru criticate de unii Parinti si, mai ales, in timpul Reformei, ca fiind de fapt nishe prin care paganismul si idolatria supravietuisera in crestinism. Asadar, ca si alternativa, se “propune” (well… impune :D ) o intoarcere la o lectura literala a Textului. Vasile cel Mare spunea, nu?, deja prin sec. IV: cand Scriptura spune apa, apa sa intelegi! Motivul? Tocmai pt. a nu fi tentat sa inzestrezi apa cu niste “puteri” independente de cea Divina. Apa nu reprezinta nimic prin ea insasi (vezi a.), iar din cauza lui b. este imposibil de spus chiar si ce reprezinta in relatie cu The Big Lebowski.

    Interesant e ca viziunea mecanicista a lui Philoponus nu a fost niciodata condamnata de Biserica, ba chiar a fost reafirmata foarte dur in 1277, cand Aquinas a fost condamnat – unul din motivele condamnarii fiind tocmai aceasta analogia entis.

    Buridan, like Grosseteste, points out the lack of scriptural authority for the intelligences, and Oresme, questioning their existence, conceives them (or the angels with which he makes them interchangeable) more as physical forces imposed upon the heaven by God than as creatures with minds, wills, and consciousness of their own.

    In timp, acele physical forces imposed upon the heaven by God vor deveni binecunoscutele si abstractele laws of nature – mult mai putin susceptibile de adorare (oare?) decat antropomorficele Puteri ceresti (preluate din traditia rabinica si gnostica) prin care God guverneaza Placinta cosmica like a boss.

    Asadar, viziunea mecanicista nu ar fi fost niciodata posibila in lumea clasica greco-romana, care isi baza viziunea despre lume tocmai pe recunoasterea lui a + b.

    P.S. Mai era si 2 pe undeva, dar m-am plictisit.

  24. De acord, cu o singura obiectie pe care, probabil, o intuiesti: conform viziunii ortodoxe, punctul b., cel cu ,,prapastia ontologica de netrecut intre om si divinitate” este, totusi, amendabil, prin theosis / indumnezeire, pe care o admit si unii protestanti.

  25. Fals. In crestinism, prin theosis, oricat te-ai screme tu, nu devii God, ci Godlike. Sper ca faci diferenta intre asemanare si identitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>