Bunavointa

Nu stiu daca bunavointa este termenul obisnuit pentru ceea ce vreau sa spun, dar altul nu am gasit. Eu nu gasesc multe lucruri, foarte multe. Cand nu-ti gasesti poseta, este trist. Buletinul, ideile… Mai trist este insa cand nu-ti gasesti cuvintele. Si chiar si mai trist este cand nu-ti gasesti cuvintele pe care nu le-ai pierdut niciodata.

Asadar, prin bunavointa unei persoane minunate, am primit aici, in tarile calde, cateva din volumele lui Herta Müller. Le-am citit pe nerasuflate. Sau, mai bine spus, doar pe inspirate. Inspiram continuu ceea ce citeam si ma feream sa expir. Vreau sa tin in mine, cat pot de mult, cuvintele pe care le-am sorbit.

Herta Müller se aseamana in unele privinte cu Ernst  Jünger. Asta a fost impresia mea, de cititor de duzina. Adevarul este ca nu stiu sa citesc literatura. Nu stiu sa pretuiesc autori mari, nu imi place poezia, nu inteleg. Cand citesc o carte, Müller inclusa, o fac cu pixul in mana subliniind fraze, incercuind cuvinte. Copiind fragmente si pagini intregi in documentul meu special. Am un document special. In el asez toate textele, fragmentele, cuvintele care mi-au placut mie din carti. O fac de ceva ani si deja respectivul cearsaf digital are o intindere considerabila. Deseori il deschid si ma pierd in lectura lui. Le Goff si Asimov, Jünger si Pascal Bruckner, citate din filme si Sanda Stolojan, Parintii Bisericii si reviste dedicate subculturilor, toate se contopesc intr-un singur text coerent. In coerenta se ascund cele mai mari tensiuni.

De ce Jünger si Müller impreuna? Din cauza analizelor lexicale. Ambii se opresc mult deasupra si dedesuptul cuvintelor incercand sa le inteleaga sensul, atat cat se poate.

Herta scrie:

Lilie (crin) este feminin in germana. Fireste, cu alti ochi decat crina se uita crinul la tine. In germana ai de-a face cu o doamna, in romana cu domnul Crin. Cand cunosti ambele feluri de a privi, ele ti se aduna laolalta in creier. Privirea feminina si cea masculina se afla dezghiocate, in crin se leaga unul intr-altul, contopindu-se, o femeie si un barbat. Obiectul provoaca pe dinlauntru un pic de teatru pentru ca el insusi nu se cunoaste exact. Ce devine crinul in doua limbi aflate in desfasurare concomitenta? Un nas de femeie pe-o fata de barbat, un cerul-gurii lunguiet si vierzui sau o manusa alba sau un guler de camasa. A ce miroase crinul acesta – a sosire si plecare, ori a zabovire? Crinul incheiar al ambelor limbi s-a transformat prin intalnirea a doua priviri asupra lui intr-un eveniment misterios in infinita desfasurare. Crinul cu dublu inteles ti se zbuciuma necontenit in creier, si de aceea te surprinde mereu spunandu-ti ceva neasteptat despre sine si lume. Vezi in el mai multe decat in crinul monolingv.

Crinul alb. Ce inseamna culoarea? Aici intervine Jünger (cu mici interventii lanternative):

S-ar zice ca verbele care deriva din adjective denumesc activitatea de a vopsi. Dar acesta nu este cazul decat pentru cateva dintre ele. Cum se face ca graul poate sa se ingalbeneasca [gilben], dar renglota nu? Cum se face ca otelul, rufele (care, in romaneste, se albesc), zaharul se pot doar albastri [bläuen], iar substante absolut asemanatoare doar vopsi albastru [blaufärben]? Cand pergamentul se ingalbeneste [vergilbt] – capata culoarea galbena  -, frunzisul se dezverzeste [vergrünendes] – isi pierde culoarea verde. In romaneste ambele se ingalbenesc. Poti sa defaimezi pe cineva [anschwärzen] – cum s-ar spune in romaneste: poti sa-l spurci, adica murdaresti, “dezalbesti” – dar nu si sa albesti pe cineva sau ceva [anweißen]. Pentru asta trebuie sa spui weißwaschen [a dezvinovati] – a-l albi prin spalare – sau weißbrennen [a calcina] – a-l albi prin ardere. De data aceasta arderea nu mai albastreste, ci albeste.

Pentru mine aceasta este Literatura, una care redevine umana, infinita, esentiala, iesind din artificialul bunei-scrieri. O buna-scriere a frazei, o continuitate a textului pe tot parcursul volumului. O buna-scriere din care dispare cuvantul in favoarea blocului. In momentul insa in care te opresti asupra fiecarei spuneri dintr-o fraza, vezi si auzi cat de gresit sunt ele folosite. Cat de spalacit, de mediocru. Poate ca anasamblul da bine, insa ce folos ca el este plin de tumori invizibile? Aceste tumori vor erupe intr-o buna zi. Se cheama ca textul, inclus autorul sau, va fi uitat. Va muri. Va fi redescoperit, poate, cand timpul va scoate la iveala o perioada la fel de mediocra ca cea in care a trait respectivul sau respectiva. O perioada care il va pune pe piedestale de nisip nu pentru ca a stiut cu ce scrie, ci pentru ca a putut scrie-bine. Ma bucur mult ca Herta a luat premiul Nobel. Foarte mult. Si, din nou, multumesc Crinei care mi-a trimis cuvintele sale. Care sunt frumoase si cand sunt rostite, si cand nu.

________

Si spunea:

Sa citesc carti sau chiar sa le scriu eu insami nu ajuta la nimic.

P.S. Weiße Lilien – florile bunicii mele.