Arta nu este (doar) o placere

Citeam intr-o biografie a Cardinalului Richelieu, scrisa cu mult patos de Philippe Erlange, care era programul de studiu la College de Navarre in secolul al XVII:

Treziti la ora 4 dimineata, studentii aveau un program aproape continuu de studiu ce tinea pana la ora 8 seara, cu doar doua pauze (in care se servea si masa extrem de “rarefiata”) si o messa. In zilele de sarbatoare religioasa, timpul trebuia “ars” in rugaciuni si fapte devotionale. La lipsa aproape totala a ceea ce intelegem astazi prin “confort” (incalzire, igiena si spatii de destindere) se adauga si duritatea profesorilor sau a tutorilor, elevii ramanand, de multe ori, marcati pe viata de perioada petrecuta aici. Nu conta prea mult ca esti dintr-o familie ilustra (ca cea regala) sau dintr-una simpla, regulele erau reguli pentru toti…

Si mi-a venit in minte programul de lucru a lui I.P. Culianu, a lui Karl Lagerfeld sau Michel de Certeau, ca sa pomenesc doar cateva nume din diverse domenii…

Fara sacrificiu, nu exista realizari de valoare, nu exista creativitate, nu exista geniu, nu exista istorie. Cine isi imagineaza ca a fi artist (si aici intra si savanti ca F. Yates sau scriitori ca Proust) este o “ocupatie” placuta si relaxanta se inseala amarnic! A face o fotografie, a desena sau a picta un tablou, a scrie un rand sau a compune o piesa este, de multe ori, un travaliu sisific, o rupere de pagini, un urlet surd, lovituri cu capul de pereti…E nevoie de forceps, de multe ori. De sange, de mult sange…pe nas, pe gura, prin toti porii.

A umbla cu parul vopsit multicolor, drogat sau beat 24h/24h nu inseamna nici pe departe a fi un artist. A te crede un geniu neinteles si nedescoperit, nu inseamna ca si esti intr-adevar unul. Arta, adevarata arta, presupune a te sacifica pe altarul fiecarei secunde, fiecarei clipe, a nesomnului, a tragicului… Poate ca nu va iesi nimic din toate aceste chinuri-ale-nasterii. Poate ca pruncul se va naste mort… Dar ce importanta are? Cei proscrisi, fii ratacitori…nu mai pot gasi niciodata calea inapoi la tatal  care, in zadar, ii asteapta.

… caci desfraul mediocritatii este mult mai tentant decat castitatea geniului.

5 thoughts on “Arta nu este (doar) o placere

  1. Superb: ”terorismul subtil al eruditiei asupra teologiei” (Certeau); ”caci desfraul mediocritatii este mult mai tentant decat castitatea geniului” (Lanternativa).

    Parcurgand rapid si tot mai intens-catharctic postarile vechi, descopar puncte comune de interes: muzica, regina creativitatii omenesti, Rimbaud, Hesse, Cioran, pledoaria pre-moderna pentru mesaj in arta, care este deopotriva docere si delectare, onestitatea de a recunoaste ca scolile Antichitatii tarzii decazusera inainte de prevalenta crestina, preocuparea pentru mundus imaginalis, asa cum am aflat-o la G.Bruno, in cartile lui Culianu.

    Adresarea cu ”dumneavoastra” este, intr-adevar, oldfashion, fata de experimentalism-underground-ul asumat deliberat pe acest blog, dar este precautionary.

    Recomand o carte: A. Michel, ”Metanoia. Fenomene fizice ale misticismului”, Nemira, 1994. Cat despre ”maestrii” mei, acestia sunt, in ordine cronologica, Dostoievski si Sf. Siluan Athonitul.

  2. Uaaaaaiiiii, ce articole veeechi o.O

    P.S. In loc de “adresarea” am citit “ademenirea” :D Serios daca nu…

  3. ”caci desfraul mediocritatii este mult mai tentant decat castitatea geniului”

    :), cred ca ti-am spus mai demult ca trebuie sa fii trecut la ‘”clasici (inca) in viata” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>