Arborii sacri ai Estoniei

Cativa din arborii sacri ai Estoniei, cei care au supravietuit furiei crestine ce a calcat la pamant sub senila-i secularizanta, la inceputul secolului al XIII-lea, o multime de marturii ale vechilor credinte ce apartineau acestui popor.

Stejarul certurilor din Harjumaa, nordul Estoniei. Se numeste astfel datorita puterii sale de a aduce impacarea in cadrul tinerelor familii. Perechea aflata in dificultate trebuia sa stea in marea scorbura a stejarului pentru intreaga noapte. Si cum in aceasta deschizatura se putea sta doar in picioare, se spune ca a doua zi orisice tensiune era devenita amintire.

Unul dintre cei mai vechi arbori din Estonia. Cu o varsta de peste 680 de ani, Tamme Lauri (in traducere Stejarul lui Lauri) masoara 8 metri si 21 centimetri in diametru. Numele sau provine de la un Zeul al focului, Laurits sau Laur, ce locuia in interiorul sau.

Stejarul Kai traieste in Pärnumaa, vestul Estoniei. Legenda povesteste despre trei femei Riinu, Kai si Mai, ce calatoreau de-a lungul tarii. Toate trei s-au transformat in copaci, unul dintre acestia fiind chiar stejarul pe care il puteti (o puteti) vedea in imaginea de mai sus.

Ulmul lui Kelch. Acest ulm se afla la Tallinn, capitala Estoniei, chiar langa biserica Sf. Nicolae. Conform documentelor, acest copac a fost plantat in anul 1680. La inceputul secolului trecut era considerat ca fiind cel mai batran copac din Tallinn. Isi trage numele de la Christian Kelch (1657-1710), cunoscut cleric si cronicar care, conform legendei, este ingropat sub dansul. Conform registrelor bisericii, Kelch, spre sfarsitul vietii, a slujit aici ca pastor.

Pinul cu cruci din Valgamaa, sudul Estoniei. Probabil unul dintre cei mai “tineri” dintre arborii sacri, acest pin are trunchiul acoperit cu cruci. A incastra cruci pe scoarta unui arbore este o practica straveche in Estonia (si nu numai), inca in uz, mai ales in partea de sud a tarii. Cand o procesiune funerara ducea pe cel adormit la cimitir, se facea o cruce pe arbore pentru a impiedica intoarcerea sufletului in sat.

Ulmul sacru din Palivere sa afla in vestul Estoniei. In trecut, ca multor altor arbori sacri, i se aduceau jertfe de catre localnici. Este mentionat ca facand parte din aceasta categorie in registrele bisericii din Nigula, in anul 1644. Probabil se afla pe lista de taieri… In apropiere au fost descoperite diverse monede, cea mai veche datand din 1564.

Stejarul razboiului din Pühajärve. Cu o varsta de peste 380 de ani, acest arbore creste in regiunea Valgamaa, langa minunatul lac Pühajärv (in traducere Lacul sfant). Numele sau vine de la o rascoala taraneasca din toamna anului 1841, cand rebelii au reusit o mica victorie in vecinatatea acestui stejar. Chiar daca miscarea a fost innabusita, aceasta biruinta a ramas in memoria populara pana astazi.

Arborele jertfei din Tärkma. Acest prea venerabil copac se afla pe insula Hiiumaa. Locuitorii insulei soptesc si astazi o multime de legende despre cum erau aduse jertfe (mancaruri, produse) acestui arbore, ele fiind depuse intr-o mare scorbura. S-ar parea ca aceasta traditie s-a stins cu doar o suta de ani un urma. Insa, in fiecare toamna, in acea scorbura se arata o lumina. Se zice ca cei morti vin sa-i viziteze pe cei vii…

Arborele jertfei din Tartumaa, in nord-estul Estoniei. Este un tei imens ce creste pe varful unui del unde, intre sec. XI – XVII, se afla un cimitir. Copacul isi trage numele de la faptul ca la morminte se a duceau jertfe in cinstea celor adormiti. Si astazi se mai descopera morminte, multe dintre ele avand in interior mici clopotei ce serveau la indepartarea spiritelor rele.

4 thoughts on “Arborii sacri ai Estoniei

  1. Din cat imi amintesc, exista un obicei in satele sasesti ca despartenia nu se obtinea decat de tinerii ce-or petrecut o saptamana intr-o camera speciala, cu un singur scaun, un singur blid, si-o singura lingura.

Comments are closed.