Neoclasicismul asta bicisnic… Nu stiu… Cu acest curent artistic nu se poate avea decat acelasi tip de relatie ca si cu barocul: il iubesti si il urasti. Integrativ. Fara sau-ri disjunctive.

Antonio Basoli s-a nascut cand nu a ales (1774) si unde nu a ales (Bologna) si a murit la ceva timp dupa (1848). In acest segment de timp, el s-a remarcat ca si interior designer, scenograf, arhitect, desenator si pictor, operele sale dovedind un simt al fantasticului putin obisnuit - cel putin prin stil, daca nu prin tematica.

Nu este usor sa-l pui pe o singura lista pe artistul bolognez. Nici macar pe mai multe. Poliedric si alunecos, a devenit un obisnuit al casei Aldrovandi unde va studia in incredibila lor biblioteca. Dupa o viata tumultoasa pe terenul gandirii si al creatiei - membru al Academiei Nationale de Arte Fumoase, printre altele -, moare in anul in care batranul Continent incepea din nou sa fiarba sub magma involutiilor. Este inmormantat in cimitirul Certosei din Bologna.

In acest post puteti admira un superb alfabet arhitectonic creat de Basoli si publicat in Alfabeto Pittorico, ossia raccolta di pensieri pittorici composti di oggetti comincianti dalle singole lettere alfabetiche. Superbul volum a fost retiparit in 1998 (+ aici).

Mai multe info despre autor, in italiana: aici si aici.