Alex de la Iglesia – The Oxford Murders [2008]

Oxfordul m-a pasionat intotdeauna. Fie ca l-am privit prin ochii lui Javier Marías sau l-am ascultat prin urechile lui Haydn (vezi Simfonia nr. 92), acest mic orasel atat de plin de istorie (vezi prezenta franciscanilor si istoria formarii indexului, marii profesori si studenti prezenti aici, bibliotecile sale imposibile etc, etc) mai are un ceva cu care se poate, pe deplin, lauda: colturile de strada!

Fiind mic si supraintesat cu intelectuali, barfa dobandeste supremul Phd in materie. Ridicata la grad de cult, despre aceasta obisnuinta oxoniana s-a scris enorm, se va scrie si nu va muri niciodata! Punct. De la capat.

Barfa este motorul care impinge inainte acest minunat film. Ca este o barfa intre numerele prime…ha, acest lucru nu schimba cu nimic situatia. Oricum, dupa o excelenta gura (era sa scriu guta) de aer proaspat si pur (arhitectura ne-gotica a oraselului universitar si umorul negru britanic), atmosfera devine rapid apasatoare caci, de la orizont, isi face aparitia armata de diamant a ostasilor numerelor mentionate mai sus (printre care se afla si destui logicieni)! Condusi de marele Euclid, secondat de Eratostene evident, aceasta hoarda ucigasa ii numara in randurile ei, printre multi altii, pe Goldbach, Fibonacci, Euler, Riemann, Godel, Dirichlet, Vallee-Poussin… Iar oamenii incep sa moara, simblorurile ies la lumina, sirurile logice lovesc si… bang!

Cu matematica nu este de glumit. Probabil ca multi dintre voi ati vazut deja A Beautiful Mind, filmul-biografic despre John Nash, sau ati citi cartea lui Sylvia Nasar. The Oxford…continua seria paginilor nescrise, punand niste probleme extrem de interesante pentru fiecare dintre noi: moartea, boala, frumusetea, speranta, Adevarul (discursul profesorului Arthur Seldom despre problemele puse de celebrul Tractatus a lui Witty si aluziile si la nu mai putin fascinanul Efect fluture este genial si chiar merita ascultat).