Unul dintre ultimele interviuri ale lui Mihail Neamtu, realizat la televiziunea ieseana sapte TV. Dincolo de chestiunile deja cunoscute si discutabile si de calitatea intelectuala a moderatorului, d-l Neamtu face cateva precizari interesante si meritorii referitoare la:

- raportul individ-comunitate in cadrul ecleziologiei ortodoxe contemporane

- rolul diac. Ioan Ica Jr. in cadrul teologiei romanesti contemporane - in fond o voce aproape unica in ceea ce priveste deschiderea matura / asumata / constructiva spre celelalte doua mari confesiuni crestine

- rolul ierarhiei superioare in cadrul B.O.R. - interesanta comparatia dintre “posibilitatea smintelii” in cadrul ierarhic contemporan si “asumarea trecutului” in cadrul ierarhic patristic (Augustin si Grigorie de Nazianz)

- la necesitatea descentralizarii cultice pe criterii de  traditii locale.

________

Am fost intotdeauna fascinat de modul in care unii nationalisti romani se erijeaza in a prezenta / proteja Romania ca si intreg - si ma refer aici la acea aripa a nationalistilor cu inclinatii spre lumea traditionala etc. - parand ca nu realizeaza un fapt atat de evident ca  statul national centralizat este cel care distruge specificul local si nu invers, asa cum incearca sa ne convinga de peste … de ani idilii, religiosi si politici, de la Bucuresti. A redescoperi Romania ca teritoriu al diferentelor, al comunitatilor, nu este datoria nationalistilor de stofa national-comunista. Nu exista traditii romanesti, nu exista costum popular romanesc, nu exista cantece populare romanesti. Si aici ma refer la adevaratul folclor si nu la artifactele din perioada romantica sau comunista. Si, asa cum exista o ortodoxie moldoveneasca, asa exista o ortodoxie transilvaneana. De ce scriu acest lucru aici? Deoarece, asa cum am spus mai sus, descentralizarea cultica ortodoxa nu va putea avea loc, in opinia mea, inaintea celei politice. Poate insa ma insel…

P.S. Ma intreb: cati din romani s-au regasit in premiul Nobel acordat lui Herta Müller in acest an? Pentru ca daca e sa ne luam dupa discursul nationalist, ar fi trebuit ca toate blogurile cu specific sa jubileze, asa cum au jubilat in momentul 1 Decembrie.