Azi-noapte am suferit de sindromul “uitatul pe pereti pâna spre dimineata”. Neputând închide ochii când am dorit sa o fac, i-am deschis atunci când nu am dorit. Fiind însa o fire optimista mi-am zis: bineeeee, nu-i nimic. Problemele vor veni oricum, chiar daca te scoli (mai) devreme sau (prea) târziu!

Intrând pe tubul lucios al Lanternei, am citit pe pagina de start a Cuvântului presat (parca asa se traduce): astazi s-au postat 39.104.001 cuvinte!!!!!! Dumnezeule, mi-am zis. Unde pot încapea atâtea cuvinte?! CIne le poate scrie?

Istoria este o chestiune bipolara: se poate crea prin gesturi sau cuvinte. O ridicare de mâna poate demola (sau construi) o existenta. O ridicare de voce, la fel. Fiecare dintre aceste cuvinte prezente aici creeaza istorie, urme, durate. Nu are nici o importanta ceea ce descriu acestea (cel putin la început): ca povestesc un meci de fotbal, un film porno sau comenteaza ultima carte a lui Rachel Fulton, la nivel proteic ele ramân aceleasi. Mult dupa, când le înlantuim, ele capata culori, miresme, sunet, rame si pereti, unde vor trebui atârnate. Asistam astfel la un surplus de istorie, la o implozie gestual-fonemica, la o democratizare inumana a Totului si, implicit, la crearea unei noi societati. Dumnezeu nu mai poate fi unul singur. Cuvântul a murit strivit de cuvintele rostite de el însusi, din carnea lui nascându-se,  zilnic, milioane de zeitati care, la rândul lor, mor aproape instantaneu strivite de cuvintele pe care le rostesc, din trupurile lor nascându-se alti Zei, la fel de valorosi ca si primul, la fel de neputinciosi ca si prea ultimii…

Probabil ca viitorul va apartine celui care va sti cum sa Taca.

P.S. Daca astazi s-au scris atâtea cuvinte (plus cele 314 din acest post) înseamna ca ele au fost si citite. Avem o lume mai inteligenta, mai anemica, mai istorica. Uraaaa.

…insa timpul în care va sa se nasca Zeul Tacut este înca departe.